sâmbătă, 25 august 2012

Frigiderul meu a început să meargă

În frigidere, depozităm emisfera nordică a strigătelor, bucăţi de frig din aisberguri, aripi de fluturi îngheţate. Unii îşi păstrează vîrsta, presupunînd că în frig viteza de înaintare a ridurilor este mai mică, alţii ţin presimţirile, pansamentele pentru singurătate, medicamentele iluziilor sau programul orelor de amor.
Frigiderul meu parcă este conceput de un subinginer după ce s-a operat de fericire şi nu a mai ştiut să pună la loc componentele, dar nici gura aceea, cu dinţi ascuţiţi, pe unde iese frigul şi de-abia iernează. E ca un halterofil bătrîn, pînă ridică discurile metalice ale frigului poţi să îţi pui speranţa în ghips. Stă foarte mult timp gol, stare care nu îl deranjează, dar de cînd cu haosul ăsta din ţară a devenit suspicios, stă cu ţevile alea reci, ciulite, să audă ce se discută despre bani, despre sărăcie, despre agricultură. Mi-e teamă să nu înregistreze în cuburile de gheaţă, conversaţiile mele cu cîinele, despre cei ce fac evaziune fiscală, despre hoţii de suflete. Uneori, îi dau şi lecţii de viaţă şi îi spun că rolul de mut îl prinde foarte bine, nu toată ziua să latre cînd la unul cînd la altul.
Fiindu-mi ruşine de prieteni că uneori mai caută ţigări în frigider, le ţin la frig să fie fumul mai satanic, alteori, corespondenţa lichidă din vreo podgorie, am împachetat trei cărămizi în foi de staniol, pe a patra am spart-o în două să se vadă că am folosit o parte din halca de carne şi le-am depozitat la etajul doi şi trei, urmînd ca la parter să pun oala de ciorbă. Prietenii ca prietenii, dar voiam să se simtă şi el în rîndul frigiderelor.
Acum cîteva zile, mi-am cumpărat o pereche de pantofi şi pentru că erau atît de ieftini, nu am mai stat să-i probez. Mă strîngeau atît de tare, de parcă încălţasem o faleză pe care marea o împingea în zidul hotelului. I-am umplut cu apă şi i-am băgat în micul congelator de la etajul patru, sigur se vor lărgi. Văzusem asta la un pîrîiaş care iarna trecută rupsese malurile după ce îngheţase bocnă. După ce i-am ţinut două zile în întuneric şi frig şi  a ieşit toată durerea din ei, a încetat şi războiul cu picioarele mele. Însă, devenise vanitos după ce îi luasem pantofii. Bîzîia pe la spate de parcă era emoţionat, se mişca de colo, dincolo, ca un copil a cărei bunică, nu vrea să îi cumpere îngheţată. Eu, îl împingeam în colţul lui, el nimic, aluneca pe rotiţele de sub tivul metalic spre mine.
Într-o zi, după ce îmi umplusem buzunarele cu pietre şi mă pregăteam să merg la mitingul împotriva bacteriei ce provoacă politicienilor acromegalie, m-am trezit cu frigiderul la uşă, avînd bulgării de gheaţă la vedere.
Ia uite, domnule, frigiderul meu în afara faptului că merge, mai vrea să fie şi politician.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu