miercuri, 22 august 2012

Cum am salvat eu, statul de drept

Pentru că nu am vrut să scap de sub control procesul tehnologic de producere a salivei şi nici nu ştiam ce manifeste genetice poartă pe sub pantaloni, seful meu de partid, am plecat la Bucureşti. În curtea partidului, cîteva sute de urzici crescute conspirativ mă urmareau cu frunzele cum urc cele cinci trepte. Cred că urzicile făceau parte din strategia partidului, cine încerca să se abată de la linia ideologică era obligat să adune un buchet şi să-l dăruiască adversarului. Dacă te urzici din greşeală, aici unde este sediul, nici nu ai unde să suferi, în jur sînt numai case impunătoare, maşini luxoase şi bate un vînt cu originea în muzeul Luxor.
La partid, era un nene care făcea pe pîrghia lui Arhimede, dacă nu ar fi vorbit, ai fi crezut că este o umbră. Făcuse multe pentru partid, inventase nişte privighetori electronice să cînte toată ziua , scaunul şefului avea cătuşe la picioare, scrisese atîtea discursuri că ajunsese să doarmă numai pe adjective.
Biroul lui, fusese al unui înalt demnitar, despre care se zvonea că plagiase hedonismul regelui Carol al doilea al Angliei, cel care folosea prezervative confecţionate din piele de căprioară.
Pe toate mesele, etajerele, în toate nişele erau fotografii înrămate. Era o modă americană să ai familia cu tine şi la serviciu. Copiii erau într-o ramă Retro Color, confecţionată din lemn cu un fundal de carte poştală, soţia mă privea distant dintr-o ramă argintie cu patină Vitange Marie, părinţii îşi găsise încă un loc de veci într-o ramă Passione cu reflixe antice.  Mi-a atras atenţia o fotografie în care preşedintele meu de partid pupa mîna Papei, deşi ştiam că nu este catolic, după cum mergea şi ţinea nasul pe sus era mai mult ateu.
În faţa unui asemenea personaj cum era şeful meu, nu mai ai pe cine să chemi în ajutor, avea încruntarea lipită pe frunte şi nu te mai puteai întoarce în tine, decît în zbor.
Problema fiind delicată, nu ştiam cum să încep să nu-i deranjez  calităţile enumerate de ziare.
- Vă amintiţi, cînd aţi fost la munte, astă iarnă, spun eu încurcat, v-am adus de acolo cîteva amintiri.
Mă rugase să-i fac rost de o cabană, că vine cu soţia, să definitiveze doctrina partidului, atenţionîndu-mă că are nevoie de linişte şi discreţie. M-am conformat, numai că după cîteva luni primarul mi-a adus un plic cu cîteva fotografii. Era şeful meu de partid, gol goluţ, care făcea pe ghidul amoros, căutînd între picioarele unei brunete superbe locul de unde izvorăşte partidul. În altă fotografie, sugea dintr-o ţîţă peripeţiile nobile ale iubirii pe care numai la un partid le mai întîlneşti. În alta, era atît de băut că îi vorbea în limba franceză buricului femeii să se dea la o parte din faţa lui.
I-am întins albumul politic şi am făcut stînga-împrejur. Dacă pozele ar fi apărut în presă, doamna fiind tot un politician cunoscut, ce s-ar fi întîmplat? Cădea guvernul, murea un mit, era un ospăţ politic generalizat.
Bine că am salvat statul de drept.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu