luni, 16 iulie 2012

Savantul sărăciei

Toţi savanţii se răfuiesc cu ideile ce par nişte adolescente neascultătoare, gata oricînd să fugă din familie. Ideilor, savanţii le concep rochii extravagande, legate în talie cu cîte un cordon politic sau cu cîte o fundă împletită din cuvinte englezeşti. Parfumate, dau un tur scenei, dar au o ţinută ca şi cînd s-ar pregati să primească premiul Nobel.
Savantul sărăciei, cercetează prin satele şi oraşele româneşti şi asta de ani buni, dar pînă acum, nu a primit  nici o nominalizare, nici măcar la concursul "marii mesteşugari". Ştiinţific vorbind, are laboratoare, materie primă, instalaţii tehnologice. Este adevărat că savantul, nu prea are carismă, nu a scos nici o revistă de specialitate şi locuieşte într-un poligon de trageri.
Mereu grăbit să afle adevărul, amestecă acidul clorhidric extras din cuvîntările lui Băse cu hidroxilul de sodiu găsit din abundenţă în slugărnicia lui Boc. După terminarea efervescenţei, rezultă o sare cu caracter neutru, fără putere de cumpărare, care a fost împărţită sub formă de salarii poporului.
Oxidarea, un alt obiect de cercetare al savantului, înseamnă creşterea cantităţii de oxigen dintr-o moleculă de muncă. Unele dintre aceste procese ne sînt cunoscute, cum ar fi, ruginirea speranţelor, rîncezirea ideologiilor. Cel mai bun remediu împotriva oxidării rămîne ambalarea ermetică, aşa cum parlamentul ne ambalează viaţa de zi cu zi în legi ca în nişte cutii de carton.
Precipitarea este un proces chimic prioritar pentru savant. Se urmăreşte separarea liderilor de sindicat de membrii de sindicat, agenţii de vînzări de ţară de patrioţi, patronatul de patroane. Această axiomă a chimiei a dus la vacantarea într-o singură zi, a funcţiei de şef la senat,  la camera deputaţilor şi chiar şi la cea de preşedinte al republicii. Fenomenul precipitării, fiind scăpat de sub control, a ajuns pînă în inima Europei şi toţi nemţii, francezii, olandezii au mîncărimi de piele din cauza coloizilor. Acum se caută un remediu muzical fals, singurul care mai poate însufleţii înţelegerea locuitorilor de peste hotare.
Cel mai important proces chimic pe care savantul îl studiază este coagularea. A repetat acest experiment de mii de ori, s-a luat şi după nişte electroni bărboşi din istorie. Nu s-a reuşit. Diferenţa de densităţi spefice între bogaţi şi săraci este atît de mare, încît împăcarea acestor cariere antagonice este imposibilă. Fenomenul s-a observat şi în comunitatea cuvintelor, dar şi la unele dintre păsările şi animalele pădurii.
Savantul sărăciei, cu atîtea microscoape, tăceri şi strigăte, cu doctoratul neplagiat, nu poate descoperi un leac , un antidot. Concluzia este una ortodoxă, dar tragică. Nu ne rămîne decît să ne ascundem în noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu