vineri, 27 iulie 2012

Ithaca

Mintea mea este asemănătoare eroului care vrea să se întoarcă în Ithaca. Speră să se fi schimbat ceva între timp. Poate Telemah o fi mărit nivelul de trai prin creşterea numărului de porci şi capre, poate Nausicaa sau Penelopa ne-au găsit loc în spaţiu Schengen. Vreau, să nu găsesc viitorul mutilat din nou de politicieni şi nici optimismul cu junghiuri în spate. Dacă voi găsi guvernul cu picioarele în borcanele de dulceaţă, nu voi ezita să cumpăr o limbă de măgar şi să o pun să vorbească la televizor.
Dar pe unde să o iau?
Nu a scris nimeni pînă acum un jurnal de întoarcere spre belşug, la noi în ţară, nu a descoperit nimeni un tip de scară pe care să te urci şi să cucereşti idealuri, în a căror camere femei frumoase îşi etalează voluptatea.
Peste tot, cabinete de curiozităţi, reviste îmbătrînite din cauza cuvintelor fardate, tarabe unde se vînd memorii expirate.
Este foarte greu să ajung în Ithaca, nici o autostradă, nu e terminată, căile ferate au rămas suspendate în pînzele de paianjen, din tipografii au fugit toate geniile, scriitorii se ascund de realitate în televiziuni, magazinele de vise s-au închis, numai la tarabele unde se vînd memorii expirate găseşti deschis.
Aici, la intrare în Bucureşti sînt nişte sirene dezbrăcate care i-au înnebunit pe comercianţi şi ăştia, nu vînd decît la negru , chiar dacă e vorba de boli nervoase sau de Cecenii miniaturale.
M-am deghizat în cerşetor, degeaba, ministerul de finanţe tot mi-a confiscat banii. Nu am găsit nici un poliţist să-mi vrea binele fără şpagă, nu am găsit nici un medic să-mi întoarcă destinul pe partea însorită fără să am un plic în buzunar.  Şcoala pare un bun sălbatic, păzit de paznici cu doctoratul luat în domeniul improvizaţiei.
Nu o să mă mai întorc în Ithaca, o să plec cu bicicleta în ţinutul lotofagilor şi o să aştept pînă moare Polifem,  să  putem să aprindem lumina.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu