marți, 3 iulie 2012

Apostolii

Tabloul politic românesc este mai sugestiv şi mai tragic decît semnificaţiile profunde din "Cina cea de taină "de Leonardo da Vinci. În acele vremuri existau oameni credincioşi, oameni care aveau ereditatea bunului simţ, nu obsedaţi ca acum ce aleargă pe cîmpul puterii cu propaganda în buzunare, nu ca acum specimene ce se sinucid ierarhic pentru că nu au putut convinge trupele beligerante ale aurului să se predea.
Apostolii credeau în grădinile universului, în deghizarea competă a omului, în patriarhia binelui. Isus era manifestarea pămîntească a unei deveniri sacre venite din amăgitoarele înălţimi ale văzduhului.
La noi apostolii-miniştri, în loc să împartă pîinea cea de toate zilele la toţi, cu monede false cumpără totul în jurul oamenilor. Mai întîi le cumpără zborul, pentru a nu vedea formula matematică a furatului scrisă pe coşurile de fum ale fabricilor, le droghează civilizaţiile speranţelor, le înnebunesc vinurile cu atomii propagandei. Mută lingourile dintr-o bancă în alta pînă cînd viitorul devine iraţional.
Au înrolat toţi posesorii cu carte de alegător şi i-au dus în cinematograful sărăciei. Au rulat filme horror cu actori celebrii, preşedinţi de cameră, senatori, deputaţi.
Aici, unul care semăna cu Einstein, numai la mustaţă, vorbea de noua filozofie a bunăstării şlefuită pe trei părţi.
Pe prima faţă şlefuiată era imprimată stema demagogiei ce avea în centru portretul unui chel nebun, pe faţa a doua era marota plusvalorii care avea forma unei roţi de roabă. Pe cea de a treia faţă se vedea clar un robinet aurit prin care banii publici curgînd se tranformau instantaneu în vile plicticoase, în maşini de lux pe care apostolii politici le duceau acasă.
Partidul aflat la putere se comporta asemenea unui hipopotam plin de căpuşe ce se răcorea cu dibăcie în sudoarea poporului.
Eu, nu dispun de atîtea cuvinte performante ca să pot descrie tabloul în care românii se mişcau între două zgomote făcute de sticlele de şampanie şi care îşi întindeau rufele spălate în necazuri pe sîrma toleranţei.
Pe la noi pe aici, Iuda nu e cunoscut, gladiatorii nu dau cu pietre, iar înţelepţii aşteaptă în ordine alfabetică să li se reseteze memoria. Nu îmi rămîne decît să trag gloanţele destinului în trupul mort al bucuriei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu