joi, 5 iulie 2012

Afganistanul din parlament

Cînd văd ce se întîmplă în parlament, cum aruncă unii în alţii cu baclavale ce au între foietajele democraţiei în loc de miere bucăţi de tristeţe, îmi aduc aminte de un turc ce făcea baie într-un lac de lîngă Bucureşti. După ce termina o sticlă de vin negru, ca să nu aibă complicaţii la bilă şi citea într-un almanah, medaliaţii cu aur la olimpiada de nataţie, deschidea cu mîinile porţile invizibile ale orientului de pe mal şi intra uşurel în apă. Cu o ţinută diplomatică îşi acoperea cu două degete urechile şi se lăsa dus în jos. Întîrzia cîteva secunde, apoi izbucnea în aer cu gura plină de apă pe care o înghiţea cu ştaif şi zicea, "eu, frate cu peştii".
Pe dracu, era un detaşat temporar din viaţa civilă în viaţa apelor, deşi nu ştia nimic despre politeţea ei perversă din adînc.
Aşa şi în parlament, toţi sînt fraţii noştri, toţi ne apără de epidemiile sărăciei. Toţi ne construiesc temple din minciuni şi ne invită în interior unde fericirea aşteptă fără sutien şi pentru că nu ştie limba romînă a scris pe o tăbliţă, "nu am mai făcut sex de douăzeci de ani".
E o plăcere să vezi în parlament ambele tabere cum vorbesc despre noi ca despre nişte orfani, deşi avem certificate de naştere unde la rubrica ,mamă, scrie Europa , iar la rubrica, tată, scrie NATO. Toţi ne fac semne de sănătate cu zîmbetul ne dau pilule dulci-amărui ce ne determină să fim cuminţi şi să nu mai cerem indexarea salariilor.
Turcul, fratele peştilor, se scălda într-un lac aproape limpede unde prioritate la împărţirea luminii avea un pîlc de trestii, dar în rest peştii erau principalii beneficiari.
Parlamentul e o mlaştină plină de ţînţari domesticiţi, de broaşte ce se scălîmbă la libelule
Războiul nu mai este o chestiune de oratorie, cuvîntul nu mai este o unealtă de convingere, parlamentul a devenit un Afganistan în care nimeni nu crede în Alah.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu