vineri, 8 iunie 2012

Debutantul

Mi-ar fi plăcut să fiu pictor. Într-o pensulă poţi ţine depozitat soarele, în alta o orchestră profesională care la o comandă vegetală poate aprinde toţi macii de pe marginea lanului de grîu.
În culorile unui pictor dorm toate formele pe care ni le putem imagina cînd dimineaţa pozează sexi acompaniată de un cor de greieri. Mai important decît atît, pictorul poate reface figurile unui timp dispărut, poate însufleţi familii regale dispărute, împăraţi ce deschideau biblia cu sabia, opere pe care nici un aparat de fotografiat nu are hărnicia şi priceperea de a le zugrăvi.
Dacă aş fi fost înzestrat cu acest har, nu aş fi pictat marile palate din Babilon, nici cîmpiile fecunde ale artei la care trebuie să fluieri să se dea din faţa ploii. Nu, mi-aş fi luat şevaletul, ambalat într-o foiţă subţire asemănătoare unui suspin de adolescentă, cu cîteva flori în buzunarul de la piept să lumineze dacă se înnorează sau vine să vorbească cu mine vreun negru din Africa şi m-aş aşeza în faţa sediului partidului ce ne-a condus în ultimii patru ani. Aş echilibra lumina pe aripile unei albine şi aş aştepta să vină modelele.
Eu, de altfel, vreau să surprind pe pînză misterul pe care damele acestui partid îl au de au reuşit să ţină pe umerii lor fragezi şi rotunzi trupul vlăguit de hoţi şi hoaţe al statului, misiune grea, istovitoare, asemănătoare caznelor lui Sisif.
Bănuiesc reliefurile lor apetisante deasupra cărora se rotesc fulgere orbitoare. Sînt pline de documentări savante şi le fac foarte puternice. Selecţia naturală la acest partid, a făcut să reunească dintr-o diversitate galactică cel mai bun material uman şi să îl pună în aceste cadîne care au urcat toate treptele sociale.
Nu puteau să aibă un asemenea succes, în expansiune continuă, decît dacă sfîrcurile lor au puterea de a hipnotiza pe cei din jur. Nu ar fi putut să se caţere pe cele mai impunătoare fotolii, decît dacă peisajul dintre buzele lor nu ar invita la călătorii palpitante turişti politici decidenţi. Ciorapii negri cu dantele brodate
 ce le acoperă picioarele, asemeni unei furtuni  rotunde, cred că au fost cumpăraţi de la magazinul în care mai poţi găsi ţesături pe care le mai au şi muzele plăcerii. Bichinii atît de mici cît a mai rămas din civilizaţia aztecă, cred că ştiu o limbă ce nu poate fi înţeleasă decît de cei predestinaţi să numere diamante în casa puterii.
Aceste femei rămîn o enigmă în alegoria noastră românească.
Nu a mai ieşit nimeni din sediul partidului cînd m-au văzut cu pensulele în mînă. N-am avut noroc nici  pe  această stradă a închipuirii
Debutul ca pictor cred că o să-l fac cînd se întoarce Paul Gauguin din Tahiti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu