sâmbătă, 30 iunie 2012

Piersica

Aş zice că piersica din faţa mea încerca să mă facă să uit atît era de rotundă şi sfioasă. Ştiam că are sîmburele ondulat ca un creier, poate chiar gîndeşte, mă manipulează, vrea să fac parte din comunitatea sa de intimităţi. Trăiam un masacru dulce, era ca o prietenie în care nu mai puteai să crezi când îţi vorbea de tinereţe, de încăperile aeriene ale prospeţimii, de idealurile ce se inchisese ca nişte bricege de iarbă. Piersica asta îşi invitase şi cîţiva musafiri. Am văzut peronul pe care tocmai coborîse dimineaţa, înfofolit vîntul venea dinspre biserică, iar pădurea se oprise la intrarea în oraş. Ca să nu mai aud lecţiile lor despre viitor, am rupt-o în două şi pe sîmburele ei am găsit acest SMS.



Voi zbura, spunea arborele
voi cunoaşte ameţeala visului
şoptea apa.

Voi fi pretutindeni, spunea aerul precis
voi deveni, se auzea adierea
voi năpusti,
gîndea sămînţa.

Voi fi fereastră pentru morţi
medita lacul,
voi fi o parte a lumii
proorocea lumina.

Ne vom ascunde numai
îşi aminteau visele,
vom fi, vom fi
spuneau pietrele, păsările...
muzica sîngelui meu
clătina lanţul fîntînii
corăbii necunoscute
duceau de aici spre acolo bătrînii,
era ceva divin
spaimele noastre se rătăceau printre stele,
iar pămîntul întîmpina răsăritul
cu simţurile mele.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu