duminică, 17 iunie 2012

Părul de pe picioare

Am crescut într-un sat ce făcea eforturi susţinute să se rupă de aerul medieval ce umbla peste case şi cîmpuri ca un arendaş discreditat. Cu mulţi ani în urmă aici se stabilise George Sion a cărei fiică, Marica, se căsătorise cu Mateiu Caragiale, acesta fiind mai mic decît ea cu douăzecişicinci de ani, dar emanciparea culturală refuza să se stabilească pe aceste meleaguri din cauza sărăciei. În această lume în care nu existau biblioteci sau librării, dar se găseau nenumărate birturi, am constatat că toţi bărbaţii erau graşi şi toate femeile aveau păr pe picioare.

Cînd am evadat în capitală, care nu era prea departe de satul meu, cu stupoare am văzut că în plină revoluţie culturală majoritatea bărbaţilor erau graşi, iar femeile nu aveau păr pe picioare. Curiozitatea mea devenise tot mai iscoditoare în lunile următoare asupra absenţei podoabei cîrlionţate.
Credeam că părul este o mărturisire excitantă a femeilor sau ghidul subtil şi tăcut al iubirii, prefaţa unor pasaje şi mai seducătoare. Părea un dar important făcut de Dumnezeu în cadrul unui spectacol grandios din care izvora viitorul.

Spectacolul de cele mai multe ori se desfăşura în locuri retrase, în căpiţe de fîn, în lanurile de grîu invadate de maci, dar şi în bucătării, debarale, balcoane, mai puţin în case în care mereu  copiii se jucau.
Eram mînat de cele mai bune intenţii şi meditam: dacă femeile ce se legănau uşoare pe asfalt nu mai au nici un fir de păr pe picioare înseamnă că guvernul a dat vreun decret ce interzice părul pe piciorele femeilor şi dacă nu se conformau puteau fi chiar amendate.

O altă variantă ar fi ca nu cumva firele de păr să eclipseze personalitatea femeilor de la oraş sau să producă accidente la locul de muncă.
Mi se părea o tragedie citadină să vezi atîtea femei epilate, să vezi cum au renunţat la puful pitoresc lăsat de legile divine. Mi se părea că renunţau de bună voie  la spectacolul misterios şi intim al iubirii.
Mai tîrziu am văzut în centrul oraşului o adevărată industrie de eradicare a părului, frizerii, coafoare, case de înfrumuseţare. Am concluzionat; părul de pe picioare interzis sau smuls de bună voie este o certitudine.

Te pomeneşti că orăşenii aştia epilează şi pisicile ce decorează apartamentele şi căţeluşele ce privesc prin ferestre triste aerul poluat. Mă gîndesc cu groază cine epilează iepele de la hipodrom, cine epilează tigroaicele şi leoaicele de la circuri, nu mai vorbesc de femelele elefanţilor.
Probabil, secolul a început cînd s-a decis ca tot ce e frumos şi feminin, tot ce perpetuează speciile să fie epilate. Se urmăreşte o schimbare de abordare a viitorului dacă părul de pe picioare îl vom mai putea vedea doar în filmele documentare.
Oricum, o să fac o cerere către primarul general al capitalei, să dea un edict ca oile din stînele din jurul Bucureştiului să nu fie epilate. Durerea lor behăită ar periclita mersul metroului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu