duminică, 3 iunie 2012

La Fontaine

Cînd eram mai tînăr credeam că pădurea va cuceri oraşul. Ca o impoliteţe ar fi venit şi cu lupii, mistreţii, căprioarele. Ar fi adus şi păsările care ştiu să interpreteze cel mai bine notele scrise pe portativul prospeţimii.
Mă aşteptam ca pădurea împreună cu tufişurile vaporoase să pătrundă pe străzi, pe alei şi respectos să ceară voie locatarilor să producă răcoare şi linişte, iar gîngăniile ce ne-au îndulcit copilăria, să arhiveze înfrîngerile ce se ascund după ferestre.
Nu a fost aşa cum credeam eu, întîlnind în cale sute de vereştoy, pădurea s-a retras pas cu pas. Spiritul ei de conservare secular a dat drumul pendulei tăcerii, aşteptînd să vină vremuri mai bune. Acum e vecina bolnavă a oraşului.
Animalele n-au mai ştiut să se întoarcă. Au rămas în oraş pînă s-au prăpădit. Dar, cît au întîrziat printre case şi blocuri, oamenii ,vrînd să înţeleagă arborele lor genealogic, s-au contaminat de apucăturile lor. Ca într-un tablou medieval, cînd pictorul mută genele din degetele lui în degetele eroului de pe pînză, tot aşa şi caracteristicile animalelor, au desenat în ADN-ul bărbaţilor şi femeilor, hărţi dăunătoare. Cele mai multe alegorii, o parte dintre oamenii şi le-au însuşit de la porcii mistreţi şi vulpoi.
Un bărbat cu ADN-ul contaminat de mistreţi îl citeşti de departe. E un hibrid cu morbul guiţatului, în viaţa publică dă reprezentaţii anoste şi aproximative. Ne avînd organ de producere a bunului-simţ nu are nevoie de ipoteze preliminare pentru a pica în derizoriu. Aceşti indivizi ascund în ei deformări ridicole, munţi de imaginaţii triviale, comunităţi de idei imbecile.
De la vulpoi au învăţat mitologia furatului, măsluirea adevărului, şiretenia de a intra în casa unde e depozitat banul public. S-au transmis toate monstruozităţile care nu îmbătrînesc niciodată, toate simbolurile seminţiei.
Acum oraşul e sărac, dezumanizat, stă aţipit sub frunzişul otrăvitor al acestui început de capitalism. Nu mai are rafinării, fabrici, pornirile animalice din unii au cîştigat. E un moşneag cu cerul acoperit de necazuri. Are chipul unui trubadur obosit şi însetat. Mi-e dor de un tînăr La Fontaine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu