joi, 21 iunie 2012

Glonţul

Dacă am lega două sîrme la bîrfele din satul acesta ar produce curent electric suficient şi pentru cartierul Colentina. Cînd s-a făcut reaşezarea judeţelor satul, nu a mai fost trecut pe hartă i s-a dat un cod, unii spuneau că e cod militar, alţii vorbeau că este un cod tradiţional. Din cauza sărăciei satul pare un laborator medieval unde se studiază celule deznădejdii.
De vreo două săptămîni au ales  primarul, un băiat despre care lumea vorbeşte că atunci cînd era adolescent, dormea în cuptorul bunicii lui să miroasă frumos, a pîine , cînd iese pe uliţă.
Acum e fericit, a cîştigat alegerile şi la birtul din mijlocul localităţii dă o petrecere. Zeci de mese au fost scoase afară în aer liber. Babe, moşi, învăţătoari, tractorişti sărbătoresc. Berea le clatină claritatea. Micii din farfurii aşteptă ca nişte substantive grase să-şi găsească locul în frazele petrecăreţilor. Ca să poţi descrie atmosfera de sărbătoare trebuie să ai trecut în cv. calificarea de agitator politic.
Şeful de post îşi pusese cascheta umedă de transpiraţie pe masă şi sorbea tacticos dintr-o halbă de bere. Lîngă el doi tineri, de vreo cicisprezece ani, în curiozitatea lor, nu-l slăbeau pe poliţist cu fel de fel de întrebări referitoare la pistolul de la şoldul lui. La un moment dat scoate pistolul şi din încărcător ia un cartuş. Era cam de mărimea unui chiştoc de ţigară.Tacticos şi-l prinde între dinţi, cu capsa de comprimare afară şi vîrful spre interiorul gurii. Cred că încerca să le explice celor doi cum pleacă glonţul pe ţeava pistolului după ce este eliberat cocoşul de pragul de armare. În jurul lor,  sărbătoarea de celebrare a primarului devenise o carte poştală imensă trimisă viitorului cu confirmare de primire. Personajele din ilustrată ne mai putînd să-şi ţină echilibru tindeau să iasă din peisaj.
În acest tămbălău o cucoană, cu fundul cît un ceaun în care se prepară săpun, vrînd să treacă la o masă vecină prin spatele şefului de post, ce ţinea cartuşul între dinţi, în unduirea ei rafaeliană, îl lovi chiar după ceafă cu şoldul ei imens. Neatent, poliţistul a înghiţit glonţul instantaneu.
Cei doi tineri din faţa poliţistului, văzînd nenorocirea de aproape, ţipau atît de tare că pînă la urmă vacarmul a fost neutralizat. Încet, atmosfera din faţa birtului s-a îmblănzit.
"S-a împuşcat poliţistul, s-a împuşcat poliţistul". Emoţiile nu le dădeau voie să scoată alte cuvinte.
În jurul celor doi tineri şi a poliţistului se făcuse un cerc de oameni care îşi mărea raza cu cît băieţii ţipau mai tare.
Lumea era contrariată. Ei, strigau că poliţistul s-a împuşcat, iar poliţistul era în picioare. Ca un condamnat care urma să fie trimis la ghilotină, în următoarele cinci minute, se ţinea de burtă şi nu îndrăznea să facă nici un pas.
Primarul care era acum lîngă poliţist, nu înţelegea nimic, nu erau urme de sînge, nu s-a auzit nici o împuşcătură. Cu cele opt clase ale sale încerca în rumoarea generalizată să înţeleagă drama. Tîrziu, unul dintre tineri explică într-o peroraţie întortochiată momentele dinaintea autoflagerării.
"Să vină salvarea", spuneau unii. "Să vină ambulanţa de la poliţie că ei ştiu să scoată gloanţe din oameni". Era o nebunie medicală. "Nu-l atingeţi că se poate declanşa glonţul". Toţi erau specialişti în explozibil, în boli de stomac, în chimie alimentară. Un învăţător spunea că glontul nu poate lua foc pentru că berea dizolvă praful de puşcă. Un tractorist stiga că nu trebuie mişcat pentru că plumbul în sucul gastric se poate dizolva şi devine toxic.
A venit salvarea şi l-a luat. După două zile, şeful de post era din nou la bufet, continua petrecerea. Se spunea că glonţul i-a fost scos din burtă cu un magnet, că l-au operat, dar cei mai mulţi susţineau că l-ar fi eliminat singur.
 Şi acum se mai fac scenarii referitor la felul în care a fost înghiţit glonţul. Bine că s-a sfîrşit aşa pentru că altfel mai aveam un erou local, fără să facă nimic eroic, ca de atîtea mii de ori.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu