luni, 18 iunie 2012

Confesiune



Nu am să-mi reproşez că am dorit

să trăiesc viaţa unei păsări;

nici că nu am avut putere să-i înţeleg

pe cei ce au scris stînjenitoare elegii.



Nu-mi reproşez că în copilul meu

bunicul a murit a doua oară;

nici că prietenii mei nu m-au găsit în cîntec

că amintirilor le-am pus ochelari,

că iarna urcam vîntul pe acoperişuri,

să nu-l mănînce lupii.



Nu-mi reproşez că în vin

am sperat să găsesc rotunjimea pămîntului

şi nici că nu am renunţat să caut în trupul dimineţii

corăbii nevăzute, insule senine...

sînt un gol spre care vin scafandrii tristeţii

îmbrac un surîs din albăstrele fine 

prea puţini paşi îmi trebuie

să mă îndepărtez de mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu