miercuri, 13 iunie 2012

Autografe

Dacă tramvaiul se trage din locomotivă, pixul din tocul cu cerneală, omul din maimuţă, din ce s-o fi trăgînd mahalaua?
Să fie din gunoiul excelent servit printre case, să fie din depravarea gîndirii ce încearcă să cucerească oraşul cu cărţi pornografice, să fie dintr-un laborator în care se cercetează la microscop moleculele prostiei?
M-aş putea lumina dacă aş reciti Groapa scrisă de Eugen Barbu sau manuscrisele  necitite de nimeni unde Zaraza e comparată cu Elena din Troia. Nu voi afla niciodată de unde se trage spiritul ofensator al mahalalei, dar scena ei improvizată pe un teanc imens de maculatură era plină de clovni, de actori rataţi, de poeţi fără operă. Spectatorii îşi spălase rufele în lacul din apropiere şi le pusese la uscat pe nişte sîrme într-un studiou de televiziune.
Cu ocazia acestor alegeri am reuşit să cunosc mahalaua în toată frumuseţea ei ruinată. Autorităţile (primarii care candidau din nou) i-au scos de la arhiva  toate ziarele vremii unde e înfăţişată nud alături de diverşi aventurieri. De asemenea, autorităţile i-au emis şi o carte de identitate (nu avea trecut anul naşterii), i-au dat carnet de şofer să-şi plimbe saltimbancii cu trăsura pînă la vot.
Un chiţibuşar, cam măsliniu, ţinînd în mîna dreaptă un mic şi în stînga o sticlă de bere spunea că el va înfiinţa o academie  unde toţii săracii oraşului pot mînca pe gratis, iar în timpul mesei vor lua ca desert  audierea unor texte din Soren Kierkegaard sau din Martin Heidegger.
La ieşire, fiecare va primi cîte o foaie de ceapă degerată, reprezentînd actul de proprietate a unui apartament pe Calea Victoriei.
O cucoană care se tot împingea, cu o bucată de hîrtie şi un pix în mînă să apuce un autograf de la şeful de partid, în îmbulzeala creată a pierdut placa dentară. În cădere placa se agăţase de mîneca unui tînăr (parcă îi muşcase din cămaşă) care şi el voia să-i pună în ramă autograful vip-ului. Cînd a văzut placa atîrnînd de mîna lui într-o relaxare macabră, a început şă ţipe cît îl ţineau bojocii. S-a creat o panică uriaşă şi pînă nu au venit mascaţii şi SMURD-ul să-l scape de placă spiritele nu s-au liniştit.
În alt cartier, tot un şef de partid dădea bonuri scrise de mînă cu care să cumperi, la promoţie, mici cruci de lemn de la supermarchet, asemeni unor litere greceşti pe care să le porţi la gît în timpul votului.
Cartierul meu devenise centrul mondial al dialogului politic. Tema principală eradicarea sărăciei, antidotul autografe desenate de mîini mincinoase, locaţia mahalaua de la intrarea în istoria contemporană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu