miercuri, 30 mai 2012

Votul ca infractor

Peste cîteva zile vom merge la vot. Această acţiune este o variantă îmblînzită a unui meci de fotbal.
Stadionul e puţin stînjenit din cauza prestaţiilor foştilor cîştigători, tribunele blazate mai păstrează cicatricile de la confruntările precedente. Destinul nu a fost îndurător nici cu gardul acestei arene naţionale. Cei care au pierdut acum patru ani, dar şi o parte dun suporteri, neavind o educaţie religioasă, l-au furat carămidă cu cărămidă (adevărul că au furat cam tot), să le fie frig şi foame ca pedeapsă că nu i-au votat.
Acest ceremonial democratic, scoate în relief atît prestigiul concurenţilor dar şi inteligenţa spectatorilor care votează. Jocul este mereu jumătate tehnic, un sfert macabru şi un sfert cumpărat.
Aceasta e esenţa universului, nimeni nu-i de vină de rănile istoriei, nimeni nu-i vină cînd adevărului i se schimbă sexul, cînd voinţei populare i se fac operaţii estetice, răspunzător de răul ce se întîmplă după alegeri este votul.
Ca într-o hotărîre divină, răul guvernamental vine de la votul băgat în urnă, dar şi votul nebăgat în urnă.
În concluzie, votul este izvorul bunăstării sau al sărăciei. Noi, românii, mereu am găsit un ţap ispăşitor pentru situaţia în care ne-am aflat la un moment dat. De douăzecişidoi de ani, într-o gîndire excentrică şi absurdă, votul e de vină. Votul, nu are capacitatea  de a produce potenţă pentru guvernanţi, votul  are o plăcere religioasă în a nu indica drumul providenţial celor care ne conduc.
În această epocă, în care demonstraţiile libertăţii au devenit toxice, votul este un dumnezeu autohton.
Pregătirile pentru alegeri sînt pe ultima sută de metri. Gazonul a fost tuns să se vadă tinereţea candidaţilor, steagurile flutură pline de curiozităţii peste portretele fardate cu promisiuni .
Pentru meciul ce urmează  antrenamentele au loc între două rugăciuni. Se aleargă din casă în casă , ca la maraton. Succesul e cu atît mai mare cu cît memoria alegătorilor nu se împuţinează înainte de vot şi continuă să rămînă prizonierii cadourilor pînă ajung la urne. Peste tot găseşti manifeste, schiţe  cu locurile nevralgice pe unde trec votanţii, trăsuri doldora de afişe, din care zîmbesc cu subînţeles, ţigani cu viori şi acordeoane. Aş spune că a venit momentul ca românii să înceapă o viaţă nouă. Singurul inconvenient îl reprezintă arbitrii. Aici la alegeri, nu mai avem numai trei arbitrii, ca la fotbal. Fiecare partid are arbitrul lui. Gînditori, cu doctrinele la subţioară, cu suferinţe intime pe frunţi, incearcă să intuiască primejdia din urne. Pentru ei, nu e sărbătoare. Aceşti detectivi ai democraţiei urmăresc fiecare gest al cetăţeanului. Au aparate de filmat, detectoare de intenţii subversive, sînt într-un balet politic permanent.
Dar cel mai expus atenţiei, îl reprezintă votul. Acesta e privit de toţii arbitrii obsesiv, să nu care cumva să camufleze ceva, să nu poarte ceva îndemnuri, să nu ducă în urnă vreo revoluţie neştiută.
După cîtă atenţie i se acordă, după cît e de suspectat, votul pare un infractor de drept comun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu