marți, 22 mai 2012

Românul ca bibliotecar

Cel mai bun bibliotecar e chipul omului. Pe obrzul lui, poţi să găseşti scris mileniile înrămate în pietre, găseşti istoria desenată sub forma unor parabole. Durerea îi sta ca un mărăciniş profesional în colţurile ochilor.
Am vrut să fac această arheologie pe faţa vecinei mele de optzeci de ani. N-am văzut mai nimic, doar cîteva pietre îngrămădite sub o lacrimă.
Am zis cu voce tare, asta e adevărată casă a sărăciei. Mă aşteptam să descopăr o adevărată istoriografie. N-am văzut nimic. Mi-am dat seama că nici un virus sau bacterie nu pot supravieţui sub acelaşi acoperiş cu sărăcia.
Pe chipul vecinei mele, am văzut cum realitatea purta cîrje, gratiile frigului erau dese, moartea pătrundea puţin cîte puţin şi i se răsfira între gene.
Ce să zic, aştept ca din gurile noilor guvernanţi să izbucnească lumina şi noi de fericiţi, să rupem file din cărţile    pe care le-am tezaurizat şi să ni le punem drept aripi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu