luni, 28 mai 2012

Politica pe portativ

Şi muzica a devenit un teatru de luptă. Atîtea secole de suferinţă, mărturisite şi azi de graniţele ţărilor, atîtea tensiuni insuportabile, au fost uitate. Prea repede au uitat unele ţări care, cu cîteva decenii în urmă, în loc să facă pluguri şi tractoare construiau juguri şi lanţuri.
E adevărat, că nici trupa Mandinga nu a fost un cor de îngeri. Melodia neavînd, nici mamă nici tată neavînd, nici carte de identitate cu domiciliul  stabil, pentru că nu şi-a făcut mutaţia în limba română, a devenit propriu ei inamic, a devenit un şantier de nelămuriri în care cîntăreaţa s-a accidentat.
Constat, că ţările bogate nu acceptă înfrîgeri, nici în  domenii celeste, nu acceptă dislocarea tihnei propriilor cetăţeni. Influienţa mondială, devine constrîngere cu eleganţă, cunoştinţele ştiinţifice în domeniul suav al armelor devin argumente de necontestat în stabilirea ierarhiilor, puterea pufoasă de vătaf stabileşte  care sînt idolii şi ce gen de muzică trebuie promovat.
Soldaţii forţei au priviri indecente; motiv pentru care gîndesc că nu e cel mai progresist gest să trimiţi printre tinerii lumi, stafii echivoce, ameninţări abrupte, să demonstreze că şi în cultura muzicală există centre de comandă. Cine ne-a votat la Eurovision au făcut-o din milă. Sub fiecare vot desluşeai clar, o frontieră trasată strîmb, o etnie nemulţumită, o ţară supărată că este prea la sud. Ancheta, făcută de votul de la Eurovision 2012, arată cît de debusolate sînt popoarele, cît de abuzive în nedreptăţi. O toleranţa estetică, o toleranţă muzicală vom avea după se va ţine congresul blîndeţii şi tinerii nu se vor mai lăsa camuflaţi de idei cu sensuri ascunse.
Urmărind, acest festival, am rămas cu impresia că notele muzicale erau interogate politic, iar sunetele  aveau ataşate aripile de plumb ale puterii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu