joi, 10 mai 2012

Păduricea

Dacă acum suntem transformaţi din cetăţeni în consumatori, ăsta e mersul manipulat al istoriei, mă aştept în scurt timp, ca din omnivori să devenim vegetarieni .În vremurile, despre care vreau să vă povestesc, uitasem viciile comuniste, trecusem brusc de la starea de  flori artificiale bântuite de frică, la starea de şoimi regali, aveam lanterne din flori,tipăream dimineţile şi le împăştiam pe străzi, era înălţător.
Şi atunci încercam să ne reformăm, încercam să transcriem făra greşeli visurile noastre în palmele discipolilor. Când şeful meu de partid venea în judeţ, trebuia să-l aştept la hotar, hotar străjuit de o tablă decolorată şi ruginită, strâmbă poate de atâta suferinţă, pe scria   mare, judeţul cutărica.
La intrarea în acest areal,aştepta o pădurice, ruşinată de propriu ei dezgust dar şi mândră că şantierul teoretic al naturii, apără iarna de zăpezi şi vara de căldură, libertatea drumului.Acest pâlc de copaci văzuse multe. Toţi bucureştenii care, grăbiţi, uitase să-şi facă nevoile acasă, se opreau aici. Dacă nu aveai bani să iei cameră la hotel, veneai cu mândra aici. Intrarea era liberă, ăsta era avantajul lumii postmoderne sau poate a lumii ecologiste.Păduricea se integra şi ea rizomic în dezamăgirea ce avea să vină peste noi. Arborii ei se lăsau cuceriţi de tandreţe; sub ei se petreceau evenimente incomode pe care trebuiau să le memoreze(rahaţi, chiloţi, sutiene, nasturi, etc.)
Cănd şeful meu de partid, care era al doilea om al ţării, ajungea la graniţa judeţului mă invita în maşina lui, ca pâna la destinaţie să-l "informez".
Ca de fiecare dată, după câţiva kilometri, începeam să-i povestesc despre spitalele noastre cernite, despre sărăcia originară(din cauza sărăciei toţi ne simţeam fraţi), despre durerile casnice din şcoli, despre înverşunarea nopţii ce umblă pe uliţele desfundate din sate.
Îi turuiam despre toate acestea cu o ţinută de elev conştiincios, cu o lumină pe chip, calmă, cu mândrie că un om foarte important al României, înţelege. Era ca şi cum, soldatul din mine, îi raporta generalului că dacă nu se ridică oblonul de la brutărie, întreg batalionul va muri de foame.
Grandoman, se uita spre mine şi nu-i venea să creadă că pot descrie asemenea ilustrate jerpelite.Mă lovea uşor cu cotul amintindu-mi că anvelopele maşinii pot avea microfoane şi toate "aberaţiile" mele pot ajunge în jurnale. Mă scotoceam , nervos , prin buzunare să văd dacă nu am uitat sa-i spun ceva şi mă resemnam.
Ca de fiecare dată,şeful meu, era solemn ,grandios, coborâtor parcă din marea galerie a figurilor istorice ale ţării noastre; îşi pipăia haina, apoi scotea un telefon mobil ,mic cu sclipiri burgheze.După ce îl butona,   îl ducea la ureche, îl palma, ca şi când ar fi urmat să vorbească un secret de stat.
- Alo, tati,tu eşti... nu te aud bine, sunt în maşină, m-a invitat Maldoror la el în judeţ(nu ştiam ca judeţul e al meu, aflam de fiecare dată când şeful meu venea în vizită de lucru).
Urma o pauză, unde bănuiam că fiica lui îi spunea să-şi păzeasca statutul de mare om de stat.
- Alo, alo...dar cea mică ce face? Se referea la nepoata lui de doi anişori.
Urma o nouă pauză.
Atunci l-am văzut pe cel de la SPP cum întoarce capul şi se uită la mine curios. Mă relaxasem. Ma gândeam ce să-i spun domnului despre drumurile judeţului, ...
 despre copiii instituţionalizaţi, cânddd...un miros puternic şi greu, asemeni unui elefant nevăzut îmi loveşte nasul.
M-am îngălbenit.Mi-am dat seama că păduricea îmi făcuse iar figura, dar de data asta îmi oferise chiar regele căcaţilor.
- Alo, tati ,zice şeful meu, ai grijă cu ce o ştergi la fund să nu o răneşti, ai mare grijă.
Stai, mă încurajez eu. Mirosul de rahat a venit prin telefon; am citit şi într-o revistă ştiinţifică.
Am lăsat geamul maşinii, m-am prefăcut că scot capul afară să privesc câţiva muncitori ce băteau tabla pe turla unei biserici noi.
Am rămas totuşi cu o fobie. De câte ori se apropie de mine un politician, ceva nu e în ordine.
Cred că trebuie să mă duc la un medic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu