joi, 17 mai 2012

Democraţia gusturilor

După revoluţie s-a deşteptat în mine o democraţie a gusturilor. De atunci sunt mai îngăduitor cu extravaganţele fie ele culinare, literare, sexuale, etc. Cîteodată înţeleg şi extravaganţele statului capitalist românesc, dar nu atunci cînd în căutările lui subterane fură din buzunarele pensionarilor. Nu atunci cînd statul semnează cu dezinvoltura unei curve capodopera sărăciei, teatru trist ce se joacă în cele mai multe case româneşti. Înţeleg  că şi literele din tipografii s-au adaptat  acestei libertăţi ce ne-a drogat minţile.


După revoluţie o parte din simţuri mi s-au atrofiat. Spre exemplu: nu mai pot asculta muzica populară compusă de unii în stînele abandonate. Nu mai pot asculta tînguirea preoţilor din biserici  cind ştiu că  după slujbă trăiesc nelinişti dumnezeeşti între ţîţele vreunei enoriaşe. Am rămas şi cu  alte   curiozităţi. Acum îmi plac femeile cu fundurile mari şi rotunde. Privindu-le ai impresia că vezi jumătate din planetă. Mai mult, dacă pui mîna şi frige îţi lasă impresia că eşti în Africa, dacă e rece sigur eşti Antartica.


În această nouă democraţie a gusturilor o ierarhizare s-a produs şi în plăcerile mele politice. Fără să mă cramponez de multele lui neveste îmi place de omul politic Tăriceanu. Cel mai mult mi-a plăcut la el hotărîrea cu care parcugea drumul lung şi crîncen al Cotrocenilor. Cînd îl vedeam că se întoarce mai bărbat şi mai viteaz decît plecase parcă aveam şi eu rating mai mare în inima femeilor de pe stradă. Apoi, n-am văzut la el nici o fisură educativă, nu s-a ascuns sub coviltirele obedienţei. Este un adevărat om de stat( fie vorba între noi  avem cam puţini). De l-ar ține Dumnezeu așa măcar pînă la prima viitoare nevastă.


Ce să zic, pe vremea lui am trăit bine. Avea viziuni pozitive, era un stîlp al neamului și nu maltrata şedinţele de guvern cu jargouri iefine.
Bizareria la noi o reprezintă şi faptul că nu acceptăm ca oamenii să fie şi imperfecţi Nu dorim să aibă precarităţi în modul de comportare să folosească metode neaşteptate în abordarea binelui public.
Nu-mi plac conducătorii speculativi ce vînd numai iluzii. Nu-mi plac şefii care se cred arhitecţi umani, dar nu ştiu decît să hrănească oamenii cu  fatalităţi.

Vă mărturisesc că nu avem dovezi suficiente că noua democrație a gusturilor ne vor indica poporului drumul spre Olimp.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu