joi, 24 mai 2012

Cuvîntul care asfixiază

Cu o amăgitoare biruinţă, candidatul, încerca să pună pe umerii auditoriului chilograme de adevăr. Partidul din care provenea, avusese o răbdare istorică istovitoare, nu mai intrase în parlament de zece ani. Eu, care optez să-l citesc în tramvai, ore în şir, pe Bertolt Brecht, eram predispus să-l cred.
Însă adevărul lui era plin de altercaţii ,era un reţetar de ingrediente şi făină din care nu puteai să faci decît gogoşi. Abia după aceea aflai dacă sînt comestibile şi zahărul cu care erau pudrate, sugera albul vanităţii sau colaborarea cu vreun praf neştiut ce stabileşte echilibrul dintre moral şi imoral.
-Aici, în acest cartier, vremea nu va mai fi posomorîta din cauza sărăciei, pisicile cu sănatate îndoielnică vor fi donate doamnelor bărîne cu dioptrii majore, comenta candidatul.
-Nu voi mai da voie ca preoţii să se amestece cu ciobanii, apa pe care o vom bea de aici încolo va fi exclusiv ortodoxă, nu mai dăm voie la fel de fel de ape pline de prejudecăţi. Dacă pîna acum concetăţenii mei ,adică voi, nu puteaţi vedea nimic, de azi înainte totul va fi transparent ,transparenţă totală... şi w c-urile pe care urmează să le construiesc vor fi din sticlă.
Apoi, lua în analiză taverna conceptuală în care trăia adversarul .Nu mai avea gard la casă, îl metamorfozase în lemne de foc, în registrul de scadenţe ale adversarului politic, scria că trebuia să fie la muntele Athos şi iată că e prezent aici. Nu în în cele din urmă a dat, cu răutate, drumul iepurilor de casă în grădinile vecinilor să le roadă morcovii şi speranţele.
Pentru noi, cei care îl ascultam în picioare lîngă scenă, avea o grijă deosebită. Trebuia să nu citim gazetele locale mincinoase şi mai ales sa nu credem că hainele cu carte e îmbrăcat adversarul politic  sînt ale lui.
Cu o spontaneitate telefonică ne mărturisea că aceleaşi veşminte le-a purtat şi în campania trecută şi a căştigat alegerile. Sigur sînt croite de vrăjitoarea Mefistofelisa.
Veşmintele ar fi sursa inspiraţiei din platforma program a adversarului.
Candidatul orbecăia ca un corespondent de război într-o băltoacă imensă.Grija părintească pe care o purta dicursului său făcea ca vorbele să i se rostogolească greoi, ca nişte roţi de tractor, cînd in faţă cînd în spate.
Parcă era trimis de cineva să compromită concreteţea ascunsă în cuvintele lui.Voia cu tot dinadinsul să modifice genetic sensul cuvintelor, ca după aceea, el, candidatul să fie singurul ştiutor al secretelor comunicării.
Propoziţiile erau legate clandestin între ele şi pregătite şcolăreşte să divulge prostia.
M-am retras, dacă mai întîrziam puţin, cu siguranţă, noianul de cuvinte al candidatului m-ar fi asfixiat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu