luni, 14 mai 2012

Agentul electoral

Vecina mea, care nu mai e o cadâna, a trecut de optzeci de ani, o aud strigând:
-Vino, la gard!
Comandă de ofiţer german. Apropiidu-mă de ea, gîndeam, că atât casa cît şi bastonul în care se sprijinea, fac parte din aceeaşi familie  cu ideile ei. Dar dintre toate curiozităţile, bastonul vecinei mele mă impresionează,  parcă este un şarpe gânditor, este  formidabil.
Carămiziu, înstrăinat de tradiţii, pare atât de mândru, de parcă pâna acum cinci minute, a susţinut steagul revoluţiei franceze. Bastonul de lîngă fustele ei,pare atât de mândru de parcă cunoaşte tot  misterul  pădurilor româneşti.
Cu el îmi băte în gard.
-Da, ce s-a întâmplat ?
-Se poate aşa ceva!
-Ce anume, spun eu,derutat.
-E o ruşine. Aştia cu alegerile au dat zahăr, ulei, nici numai stiu ce...
-Şi...
-Cum şi? până să ajung la poartă au terminat tot, tot, tot...
-Aoleu, zic, ascunzîndu-mă după un prun tânăr.
-Şi să ştii, au dat şi găleţi şi perii. Iată, devenisem vinovatul universal.
-Coana Zina, a luat de la toţi. Până să ajung eu, că sunt oloagă, toate s-au terminat.
-Ce-a fost, a fost, vor veni şi alţii, mă scuz eu.
-Păi de-aia am venit. Se vorbeşte pe aici, că îi cunoşti, cică ai fost de-al lor.
-Mamaie, ţip eu supărat, pe vremea mea nu umblam cu asemenea măscări.Ai auzit? Baba, nu numai că era sclerozată, era şi surdă.
Dar ea , nimic, poate vorbeşti cu ei, când mai vin să-mi dea şi mie ceva, poate îmi pui o vorbă bună, de ce să dea tot la bogaţi?
-Să le spui, că am vorbit cu cineva să mă ducă la vot cu căruţa, ai înţeles?
Din patru în patru ani trăiesc aceeaşi tragedie cu vecina mea. Mă roagă să vorbesc cu şefii partidelor(pe care nu-i cunosc), să oprească şi la poarta ei sau să-i reclam la prietenii mei care au funcţii în guvern.
Nu pot s-o refuz. Cînd o privesc, văd în ea o lampă ce se stinge puţin cîte puţin, o tăcere enormă, vocea ei parcă vine din adâncul unei peşteri. Pare o femeie care de-a  lungul vieţii ei a plătit toate despăgubirile de război ale României.
Ma urc în maşină, îi dau telefon unui prieten să-l întreb ce dau ei de pomană cu ocazia alegerilor şi plec la hipermarket. Burduşesc două sacoşe. La întoarcere mă gândeam la rana mea, rana unui înger ruşinat  de chipul schimonosit al acestei epoci.
I le-am dat. Faţa i s-a netezit instantaneu ca întru-un miracol făcut de Rafael, vocea nu-i mai părea seculară, parcă şi bastonul i se mai îndreptase.
Am rămas nedumerit. De ce-o fi crezut vecina mea că nu e iubită de partide? De ce-o fi crezut ea că nu merită darul viitorilor aleşi?
Să-i fi spus ceva bastonul din înţelepciunea lui?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu