luni, 11 noiembrie 2019

Prestigiul unui om cumsecade


Pentru cei din cartierul meu sunt un  cetățean cumsecade ce montează borne kilometrice de-a lungul viselor. Puțin supărat că nu  reușesc să ascund câte două grenade în fiecare cuvânt. Îmi încălzesc șosetele cu muzică de jazz și am grijă când mi le pun  să nu fie de culori diferite pentru că toată ziua voi merge crăcănat.


În fiecare dimineață urc vântul pe acoperișuri să nu-l muște câinii și alimentez soarele cu benzină să poată urca bolta cerească. Dacă arborii devin prea îngândurați privind suburbiile orașului trimit câteva păsări să le promită rafale de ploaie. 

Nu plec de acasă fără să-mi iau aripile de rezervă ca nu cumva să fie decretată ziua fericirii în patria mea și să nu fiu pregătit. Țin cont că la un asemenea eveniment ferestrele  pot face febră și împrumut de la vecina mea ce își ține cuvintele într-un baston un evantai din secolul trecut.

Mi-am câștigat statutul de simbol al cartierului mai ales după ce m-am întors din Afganistan victorios. Cea mai mare izbândă a mea acolo a fost aceea de a lăsa aerul să treacă peste granițe fără pașaport. Cred că se vor scrie versuri despre numele meu după ce i-am găsit loc de parcare imposturii într-o înjurătură. 

Să dobândesc și mai mult respect în cartierul meu am interzis tuturor să facă dragoste în fața câinilor sau a steagului național. Le-am interzis să mai spele găinile  cu ariel ca ouăle să fie albe. Locuiesc la parterul unui sonet și am rugat vecinii să nu mai bată în calorifere când au depresii deoarece îmi scade lumina din metafore. 

Acum câteva zile am găsit câteva nuci și nu le-am dezghiocat să nu iasă toamna din ele.

vineri, 8 noiembrie 2019

Îți pot vorbi





Acum îți pot vorbi
despre mine,
mi-am spălat
vara de pe trup,
cu cenușa
mi-am acoperit
biografia
până la sfârșitul anului,
soarele nu se mai dă
pe încredere,
îl poți găsi dormind
doar în gutui
și-n locul unde săruturile
îți cad de buze
ca niște frunze
părăsite de lumină,
întreabă-mă ce vrei
cuvintele mele
sunt pline de hemoglobină.

marți, 5 noiembrie 2019

19 versuri






Cuiburile părăsite
par poeme postume
citite în grabă
de vântul plecat
în misiuni diplomatice
prin lume.

Izvorul din spatele casei
după ce toamna a alunecat pe el
are migrene,
la noapte voi asculta muzică rusească
să mă obișnuiesc
cu frigurile siberiene.

A căzut un nou meteorit
și-a spart singurătatea
de pe stradă,
mai fac un nod la batistă,
e răcoare,
dintr-o tufă de crizanteme
străbate un miros de zăpadă.

duminică, 3 noiembrie 2019

Cămașa verii s-a decolorat




Visele mele
au adormit în trafic,
toamna a înghesuit
în rucsacul vântului
mirosul de pelin 
de pe dealuri,
un rest de umbră
mi-a rămas 
și între idealuri,
drumurile ascunse 
de frunze
nu mai duc nicăieri,
aripi de rezervă nu am,
de-abia reușesc 
să vulcanizez
câteva speranțe
și câteva păreri,
sparg lemne de tei
să-mi încălzesc cuvintele
să miroasă a ceai,
apoi îmi pun mănușile
purtate de un înger
să pot 
toți nasturii nopții să-i închei.

sâmbătă, 2 noiembrie 2019

joi, 31 octombrie 2019

Legitimația albă




A început să ningă în suburbia mea. Visele nu își mai pot ține echilibrul pe zăpadă. Acum citesc versuri din poeții ruși să mă obișnuiesc cu frigul.