marți, 18 iulie 2017

Viața ca o obligație de serviciu






Recunosc un bărbat singuratic,
ca și mine arcuiește în minte
strada
ca femeia aceea frumoasă
să treacă pe la poarta lui,
calculează albastrul din dimineți
să-i ajungă
și pentru cerul de mâine,
ocolește farfuriile din bucătărie,
umbra îi e atât de grea
că le-ar face țăndări,
cu privirea
încearcă să excite
tânăra din tabloul de pe perete,
iar la două noaptea
caută în dicționarul de botanică
să vadă dacă pelinul
era la fel de amar și acum 100 de ani.