marți, 28 februarie 2017

Virus deghizat





Singurătății îi place
mirosul trupului meu,
când nu mă găsește acasă
sună la 112
și mă declară dispărut,
fără să mă întrebe
poftește frigul în casă
să stabilesc cu el
relații diplomatice
apoi se ascunde în podea
sub forma unor scârțâituri,
mă caută pretutindeni,
are o plăcere nebună
de a-mi fărâmița
inima între palme
ca pe o frunză uscată.

luni, 27 februarie 2017

Frig emoționat






Îmi spăl iarna de pe trup
cu săpun de casă
nu mai pot
să mă închei la cămașă
din cauza frigului,
recunosc tăcerile
refugiate în pielea mea
de parcă cineva
m-ar fi pălmuit,
înțepăturile din venă
pe unde țurțurii de gheață
mi-au făcut transfuzii
cu singurătate
nu s-au cicatrizat,
ies pe balcon
să verific dacă primăvara
are nevoie de un tâmplar
să-i confecționeze scări
pentru a se urca în copaci.

duminică, 26 februarie 2017

Adevăruri refuzate




Nu ne aude nimeni
când suferim,
nu auzim cum prietenii
ne uită,
parcă cineva oprește
radioul mașinii pe un câmp
să nu asculte știrile
firele de iarbă,
nici inima nu o simțim
când își organizează preferințele
precum o școlăriță
ce își așează
între cărțile din ghiozdan
câte o păpușă
să nu se amestece propozițiile,
lumina ce se sparge,
lovind singurătățile noastre,
nu face niciun zgomot,
ne hotărâm să facem credit
pentru a cumpăra
aparate de auzit performante,
dar banca ne întreabă
dacă avem tăcerea trecută
în actele de stare civilă.

sâmbătă, 25 februarie 2017

Rigoare




"Singurii cititori adevărați sunt scriitorii. Pe ceilalți, pe public, cea mai mică noutate, cea mai mică îndrăzneală îi deranjează, îi tulbură, îi sperie" (Paul Léautaud). 

Amănunte naive




Simt nevoia să fac
impresie bună singurătății,
elimin serpentinele
din vise,
desenez pe inimă
un nor negru
greu de fulgere,
și-l las să hotărască singur
dacă ninge
mă deschei la cămașă
ca sângele
să prindă gustul zăpezi,
de plouă
îi țin umbrela
să nu o perforeze
și prin găuri
să pătrundă moartea.

vineri, 24 februarie 2017

Făcând curat în tăceri





Mă restrâng ca o casă
cotropită de frig
în care nu-i nimeni și nimic,
sunt în întârziere
cu preferințele inimii,
la întâlnirea
cu marginile frunzelor
ce se  maturizează urgent
ajung întotdeauna târziu,
gata, acum plec să închid
filiale iubiri de oraș
să sparg vitrinele luminoase
pe care rulează sufletul meu
alături de mărfurile
cărora li s-au făcut reduceri,
oamenii nu știu să calculeze,
decât prețul telefoanelor,
uitând viața și singurătatea,
sunt foarte grăbiți
când îmi trântesc ușa în nas
strivesc de tocul ușii și lumina. 

Incertitudini




Dacă un om de zăpadă ar vedea o floare în jur s-ar apuca să scrie versuri. Primul poem l-ar dedica unei banchize de gheață, fără să știe că unele femei sunt mai reci, decât niște scânduri ținute toată iarna afară.

joi, 23 februarie 2017

Tabieturile unui matur





În fiecare noapte
adorm ținând în mâini
o frezie
să nu fiu singur,
e un de protocol botanic
pe care l-am trecut
și în actele mele
de stare civilă,
nu pot fi un poet bun
de nu emoționez
întunericul cu ceva,
dacă dintr-o eroare
visez o minoră
să am ce-i oferi
pentru a nu se speria de mine,
în acest fel părăsesc lumea,
învelind ziua de ieri
cu câte o floare.

Ereditate





Îi era teamă să-și facă un tatuaj din cauza multiplelor înțepături, dar și-a  obligat pe mama să se sacrifice, crezând că ereditar o să-i apară și ei desenul în același loc.

miercuri, 22 februarie 2017

Text despre maniere






A învățat să iubească
după metoda clasică,
îmi pune la dispoziție
tăcerile ei
să le citesc ca pe o carte,
cu gesturi criptate
își aranjează părul
să-i găsesc cărarea
ce-i traversează visele,
cu epiderma de pe umeri
îmi ia amprentele
să vadă dacă dragostea mea
are periferie,
poftește frigul afară din ferestre
să pară camera mai mare,
comunic în gând cu Dumnezeu,
în timp ce-i urmăresc lumina pe chip,
rugându-l să-mi șoptească o propoziție
pe care să o spun sângelui meu
să devină mai blând.


Afaceri





Singurătatea este un S.R.L. ce are drept obiect de activitate, fărâmițarea de inimi, folosind metoda strângerii între mâini a frunzelor uscate. În clipa când vrei să-ți vinzi acțiunile constați că s-au devalorizat atât de mult, încât nu le mai cumpără nimeni.

marți, 21 februarie 2017

Teatru




Nu pot niciodată să joc în piesa pe care visele mele o interpretează pentru că eu reprezint decorul.

Flăcări povestite





Tăcerea ta
un labirint imaculat
prin care umblu
cu datele private ale trupului tău
în inimă,
fascinat asemenea unui școlar
ce a îmbrăcat cămașa unui adult,
crezând că va învăța lecțiile mai ușor,
mâinile desesnează pe epidermă mea
efigia unui rege
al cărui popor îl reprezintă visele,
gesturile neprogramate
acte de supunere lente,
buzele strânse
la fel ca ale unei minore
surprinsă,
că a vândut bentița unei păpuși,
doamne,
prelungește acestă clipă
ca simțurile mele să aibă timp
să-i aprofundeze tăcerile.

luni, 20 februarie 2017

Criticul




Ursul, deranjat din somn, îl alerga prin pădurea sufocată de melancolie, dar el s-a oprit să-și lege șireturile. S-a gândit că de va fi mâncat pantofii să-i rămână asemenea unui jurnal. Pe tălpile lor sunt desenate drumurile imaginare pe unde a umblat.

Suburbii obosite




Am ieșit la marginea
suburbiei mele
cu o brândușă prinsă
la reverul hainei,
așa vreau să-mi cer scuze
pentru această iarnă,
ferestrele sunt obosite
numărând fulgi de nea,
zăpada ne-a ascuns drumurile
am circulat
numai pe serpentinele din vise,
am spart căruțe de lemne
să ne încălzim cuvintele,
frigul ne-a ținut la coadă
să cumpărăm singurătate,
nu mai știu
cum să împart lumina
pe trupul unei femei
să nu-mi rezulte zecimale,
mă întreb
dacă voi găsi pe cineva în cartier
să fi fost fericit în locul meu.

duminică, 19 februarie 2017

Suferințe gratuite





Iarna și-a deschis
un cont de singurătate
la banca
din centrul orașului,
oamenii reușeau
în chip satisfăcător
să se uite unii pe alți,
am găsit
câteva coli îngălbenite
din deceniul trecut
unde am început să scriu
ca și când aș tacea.

Așteptând vegetația





Câmpia se lungește,
ideile devin mai largi,
fac un duș
să spăl iarna după corp,
primăvara
pare o fețiță
ce a încălțat pantofii cu toc
ai mamei
și vrea să iasă în parc,
dacă aș avea bani
aș cumpăra o casă
în care s-a turnat
un film de dragoste.

Ipocrizie




Mi-e rușine să spun lucruri pe care nu le-am făcut, dar mi-am dorit atât de mult să se întâmple. Așa devin visele mele niște creaturi tragice.

sâmbătă, 18 februarie 2017

Prudență




Un parlamentar a cerut chitanța de la un cerșetor după ce i-a dat câțiva bănuți să nu fie acuzat de dare de mită.

Verde întristat




Mi-am ignifugat camera cu câteva straturi de singurătate. Când plec în oraș pot să-mi las inima acasă, știu că nimic nu va lua foc de la ea.

vineri, 17 februarie 2017

Inhalații cu miros de pelin




Pianul acesta trist
la care nu am mai cântat
de când stăteam
pe bancheta din spate
a mașinii,
în fond o pădure
întreruptă, 
transformată
în note muzicale,
de l-aș lăsa
să se privească
într-un pahar cu apă,
ar vedea chipul meu deformat.

Inima ca un ambalaj de lux




Ea a plecat cu inima lui la serviciu. Când și-a privit umbra să vadă cât este de estetică a văzut că are un gol prin care se vedea cum se îndepărtează orașul spre apus.

Atingeri platonice





Nu știu ce se întâmplă că mine,
inima
îmi e reclamă luminoasă,
mi-e teamă
să nu provoc primăvară în grădină
si să se intimideze
de zăpada rămasă pe mașină,
dacă ridic o coală albă de jos
îmi rămâne în palme
foșnetul aripilor
din pădurile tăiate primejdios,
m-a surprins
ieri  a venit și ea,
la simpozionul dedicat lui Rilke
când pentru prima oară
scaunele noastre s-au atins.

joi, 16 februarie 2017

Sentiment




Iubirea este ca un pârâu limpede, curgând printr-un defileu peste care din când în când se mai prăvălește câte o stâncă. SMURD-ul nu poate interveni pentru că nu s-a descoperit ambulanța care să funcționeze cu trandafiri.

Oglinzile retrovizoare ale inimii




Trupul ei mirosea
a flori de tei,
aveam impresia
că sub piele
are o pădure întinsă
de copaci înfloriți,
e un deceniu
de când a plecat,
dimineața când pun ibricul
să fac ceai
aburii din bucătărie
se risipesc peste tot,
așteptând să îi sărut.

miercuri, 15 februarie 2017

Intoxicat cu întuneric



În fiecare zi sângele
îmi măsoară înălțimea
cu tot mai multă aproximație,
meteoriții ce cad în grădină
sunt din ce în ce mai numeroși 
hainele îmi miros a pustiu,
când degetele vor să atingă
tivul unei fuste
nu se mai învoiesc la mine,
memoria a început să mă lase
număr fulgii de zăpadă
făcând noduri la batistă,
până de curând
ajutam câmpia să respire visând
acum a  trebuit să-i montez
o centrală eoliană,
am devenit nerentabil
la fel ca o mașinărie
de  produs lacrimi
în mijlocul gerului.

Magnetism




După ce am pierdut acul de la busolă l-am înlocuit cu o scobitoare. Nu mai știu unde este nordul, de fiecare dată se poziționează în așa fel, încât indică cel mai scut drum spre dinții mei.

marți, 14 februarie 2017

Un poet fără cititori




Am tras un glonț în umbra mea să văd dacă sângerează. Am lovit-o în picior. Nu i-a curs nicio picătură de sânge, în schimb nu am mai putut merge.

Mă palpez să văd de sunt real





Încui ușa
unde țin o pasăre împăiată,
niciodată nu știi
de unde împrumută întunericul aripi,
scutur preșul de la intrare
cu el se învelește iarna
și nu mai ține minte pașii
celor ce-mi trec pragul,
nu sunt un tip
pe gustul meu
în a-mi imagina moartea
și citesc câteva pagini din biblie,
îmi aranjez părul
cărarea să indice
direcția de unde vine primăvara,
așa mă pregătesc eu
înainte de a începe să o visez
să nu-i greșesc conturul trupului.

luni, 13 februarie 2017

Ars amandi




Și pe întuneric deosebesc țipetele unei femei tinere de cele a uneia în vârstă. Primele produc valuri în perdele, iar celelalte într-o cană de ceai.

Agonic prin centrul lumii





Hoinăresc prin suburbia
în care trăiesc
pentru a-i confirma
străzile și singurătatea,
ninsoarea îmi șterge lent
chipul și brațele
fără să simt vreo durere,
umbra îmi este  desfigurată
nu poate să se mai cațere pe garduri,
fulgii de zăpadă
îmi adulmecă inima
nu știu ce urmărește,
dar fac șanț de apărare în jurul ei,
mă tem că zidurile mă vor uita
așa cum oamenii
obișnuiesc să nu mă țină minte,
rotesc țigară aprinsă în jurul meu
să alung iarna,
nu am nicio șansă,
aș vrea să întâlnesc un poet
să schimbăm niște tăceri
poate ale lui nu sunt atât de fisurate.

duminică, 12 februarie 2017

Crize de sezon




M-a dat în judecată
că am visat-o goală,
când m-am imaginat
cercel
prins de urechea ei,
la care duce mâna
înainte de a zâmbi
l-a aruncat
după un vraf de cărți necitite,
i-am cerut ajutorul,
nu puteam să ies din casă
din cauza zăpezii,
știind că soarele din trupul ei
topește tot
pe o rază de 10 metri,
m-a acuzat că o consider
utilaj de deszăpezire,
pe frigul ăsta
nu mă așteptam să fiu fericit,
continui să-mi ard cămășile
una câte una
să iasă singurătatea din ele.

sâmbătă, 11 februarie 2017

Spectator în sala de vernisaj





Bărbații pictați din tablouri
întorceau capul după ea,
ventilatorul din colț
îi împrăștia frumusețea peste tot,
cred că își ține 

cartea de identitate în frigider
să-i încetinească marșul ridurilor
iar noaptea își pune fustele
să asculte muzică de dans
după felul în care pășește,
dacă într-o zi ar veni la mine acasă
aș spăla câinele pe dinți
să nu lase vreo bacterie
pe preșul de la intrare,
aș împrăștia zahăr tos
pe aleea ce duce la poartă,
nu știu de aș avea curaj
să-mi dau cămașa jos în fața ei,
să-mi citească înscrisurile din inimă,
așa cum nu îndrăznesc să mă dezbrac
în fața steagului național.

vineri, 10 februarie 2017

Lumină strivită





E atât de multă ceață,
pot trece pe lângă mine
fără să mă recunosc,
e bine că am pantofii lustruiți
vad ei încotro merg,
pe marginea drumului

copacii tușesc,
vântul ca un criminal alb

răsfoiește
operele postume ale memoriei,
mecanicul ce îmi repara visele

a fugit cu trusa de scule,
sunt ca o pasăre oarbă
ce se ține
după cântecul ei de astă vară
să ajungă la cuib.

Discreția rănilor




Vocea ta îmi lasă pe epidermă
urme de zahăr,
deslușesc în ele
că viața e  trăită în culise,
miroase frumos
soarele din trupul tău
a desfăcut
florile de bumbac din cearșaf.

Te îndoi după visele mele,
precum lumina
 la capătul versurilor,
brațele tale
nu mai pot aștepta până mâine
de le prinde dimineața
se vor intimida.

Timpul se organizează
după ideile unui zeu izgonit,
îți propun să ne ascundem în șifonier,
asfințitul nu-i știe adresa.

Improvizații




Pasărea ce se rotește deasupra mea bănuiesc că vrea să își facă cuib într-unul din  buzunarele mele. Am să o primesc, dar să văd unde o să-i depozitez cântecele.

joi, 9 februarie 2017

Starul




Și-a desenat conturul pe ușa de la intrare să vădă dacă vreo femeie ce urcă scara blocului îl îmbrățișează cât el este plecat în oraș.

20 zile până la primăvară




Privesc cerul
prin gratiile arterelor
mă prefac că sunt fericit,
făcând aripi de hârtie la fereastră,
centrala eoliană din apropiere
mă ajută să elimin
aerul de ieri din cuvinte,
de m-aș pipăi
aș da numai de singurătate,
și mărturii ale frigului,
doar privighetorile
pe care le-am modelat din lut,
așezându-le pe ramurile copacilor
să nu se simtă părăsiți
așteaptă să le duc la buze
să le cedez din respirația mea
ca în curând să înceapă să cânte.


miercuri, 8 februarie 2017

Text pălmuit de frig




Fulgii de zăpadă
îmi cad direct pe inimă,
încercând să scrie ceva,
văd că rămân teafăr
după moartea din iarna aceasta,
am pus zăvorul la poartă
să nu intre frigul în curte
și să se ascundă
sub preșul de la intrare,
i-am luat scara vântului
pentru a-l împiedica 

să urce pe acoperiș,
obligând fumul de la coș
să se transforme în nori,
mi-e teamă că nicio femeie
nu se va mai îndrăgosti de mine,
răbdător privesc cum timpul
se cațără pe fereastră ca un hoț,
la fel cum mă uit în oglindă
când mă bărbieresc
și îmi fur singur tinerețea de pe obraji
cu aparatul de ras.

marți, 7 februarie 2017

Singurătatea ca un cont în bancă

Sunt multiple modalități
de a mă simți singur,
am folosit inima
ca un ambalaj de lux
pentru o iubire clandestină,
l-am găsit abandonat
pe niște manuscrise vechi,
am fost norocos,
brațele ei,
fierbinți ca de minoră
era aproape să mă deshidrateze,
uneori mi se emoționează nasturii
însă sângele meu intrat în repaus,
imitând copacii nu se sinchisește,
nici când vreun meteorit rătăcit
îmi lovește umbra
în dreptul picioarelor
și trebuie să-i cumpăr cârje,
par părăsit,
când dau păsărilor să bea apă
din pahare de plastic,
pentru că nu am de unde să cumpăr
o pereche de aripi,
mi-am dat seama că sunt al nimănui
după ce am moștenit o taraf de lăutari
și n-am găsit nici un motiv
să îl pun să-mi cânte.

Erori




Credea că alunecă și cade pe gheață din cauza gândurilor lui împovărate de treburile țării.

luni, 6 februarie 2017

Virtute minoră


Păstrez în memorie
datele private ale trupului ei,
formulele matematice
cu ajutorul cărora
rezolv problemele de geometrie
ale brațelor și picioarelor,
parola pe care o șoptesc
ca buzele să i se umezească,
traseul secret pe care îl urmez
ca simțurile să-i devină agresive,
cifru cu care îi reglez
temperatura în celule
până florile de bumbac
înfloresc pe cearșaf.
.
Mai ales acum când iarna.
stă cu crizantemele pregătite
să-mi spargă ferestrele,
gândurile,
rămânând imprimate în zăpadă,
asemenea unor păsări
căzute în cântecul lor.

duminică, 5 februarie 2017

Suferințe




De când mi-a amorțit mâna umbra mea nu a mai putut să urce pe scară pentru a privi pe fereastră cum vecina mea stewardesa, încearcă să-i pună două mânuțe de păpușă statuetei ce o reprezintă pe Venus din Milo să aibă cu ce să-și pipăie trupul.

joi, 2 februarie 2017

Un artist blazat




Am renunțat să cânt la violoncel. De fiecare dată îmi imaginam că țin în brațe o femeie și cântecelele mele riscau să fie sufocate de atâtea îmbrățișări.

Mersul trenurilor





Ne cunoaștem mai bine
după ce ne despărțim,
când nu mai avem răbdare
să ne facem loc
în interiorul îmbrățișărilor,
cuvintelor trebuie să le dăm
cu fixativ
să mai șoptească
măcar cât o hârtie creponată mototolită,
rămân tăcerile noastre
să se răsfoiască,
poate află
dacă  pentru două trenuri
plecate în direcții opuse
există probabilitatea
să se mai întâlnească în vreo gară.

miercuri, 1 februarie 2017

Micul dejun




Mama era mereu ocupată,
dimineața ștergea soarele de pete
să nu-mi lase pe față pistrui,
scutura cearșaful
de visele mele necuviincioase,
spăla găinile cu săpun de casă
să facă ouăle albe,
nu se gândea că îmi este foame,
mă furișam în grădină
așezam o cană de lut
sub ramurile teiului,
în timp ce căutam meteoriții
căzuți printre brazdele de cartofi,
avea timp să se umple cu ceai.

Truism




Am rugat un mare producător de cauciucuri pentru autoturisme să-mi dea două autografe pe cei doi pantofi să fiu în ton cu afacerea dumnealui. Din clipa aceea nu am mai putut merge, decât pe carosabil și de câte ori  întâlneam un polițist aceștia frânau, determinându-mă să-l întreb care este prognoza meteorologică să nu produc vreun accident.