sâmbătă, 31 decembrie 2016

Urare




Între ultimele două bătăi de orologiu așezați-vă inima  să poată intra Anul Nou, încărcat cu fericire, sănătate și bucurie. La mulți ani!

vineri, 23 decembrie 2016

Femeie tăcând




Și-a tuns părul scurt
să-i citesc mai repede
cu degetele visul,
fără nicio explicație
mi s-a micșorat scrisul.

Am luat-o în brațe,
frumusețea îi era atât de grea
mi s-au umflat picioarele buștean,
sângele mi-a izbucnit în jeturi,
nu m-am mai putut lega la șireturi.

Am urcat pe scară
să mut norii de deasupra ei,
fulgerele să nu-i transforme
inima în catifelate fragmente,
bratele mi s-au transformat în filamente.

miercuri, 21 decembrie 2016

Privind cum ninge




Am spălat vara de pe mine
pe porțiuni de trup,
evitând să o îndepărtez
după brațe și mâini,
nu aș putea să-i ating coapsele
cu palmele pline de frig,
nici să-i citesc visele,
trecându-i degetele prin păr,
mi-ar fi greu să-i aranjez
zâmbetele pe chip,
să nu-i rănesc șoaptele
și respirația,
îmbrățișările ar fi
ca niște  jumătăți cerc amorțite,
ar trebui să cuceresc
pădurea de lângă suburbia mea
să îi dau foc sub inimă
ca gesturile mele
să fie luminoase și calde.

marți, 20 decembrie 2016

Căsnicie




Vecina mea de câte ori greșește compoziția pentru cârnați cheamă ambulanța să-i salveze.

Melancolii postume




Ușa de la intrare,
asemenea unui calendar mai mare,
ținea minte zilele
când ciocănitul ei primăvăratic
rămânea în lemnul de brad
precum cântecul frumos al unei păsări
ce producea fisuri razelor de soare,
privită de aproape
se distingeau nervurile
ca niște versuri scrise duminica
lovite de bătăile inimii,
uneori venea dimineața,
inelul de pe deget
îi provoca mici răni albastre
de parcă ar fi strivit o zambilă
pe un șervețel de hârtie,
la un deceniu e pătată de beznă și de ger,
îmi amintesc
când mi-a făcut semnul de adio,
trandafirii din curte
păreau fragmente căzute din inimii ei,
cărora le-am confecționat
din arterele mele un grilaj stingher.

luni, 19 decembrie 2016

Cu inima rezemată de fereastră


Îți scriu de la marginea
suburbiei mele,
aici singurătatea
doare din ce în ce mai tare,

nu mai știu să așez 
sâmburii la locul lor
din gutuia pe carea atunci ai mâncat-o,
centrala eoliană din zare
respiră în locul câmpiei,
vara rămasă în păsări
se scurge în pământ
prin siluetele estompate
ale copacilor
obosiți de după amiezile toamnei
adunate în ramuri,
am aceeași stare
ca lacul din apropiere
căruia frigul i-a pus cătușe la valuri,
te anunț că nu mai pot veni
ceața a acoperit bornele kilometrice
pe care le-am plantat
la împlinirea fiecărei vârste
pe drumul către tine,
e târziu, curând se face beznă,
te rog, îngăduie acestor cuvinte amărui
să te sărute pe gleznă.

Viața ca o obligație de serviciu





Recunosc un bărbat singuratic,
ca și mine arcuiește în minte
strada
ca femeia aceea frumoasă
să treacă pe la poarta lui,
calculează albastrul din dimineți
să-i ajungă
și pentru cerul de mâine,
ocolește farfuriile din bucătărie,
umbra îi e atât de grea
că le-ar face țăndări,
cu privirea
încearcă să excite
tânăra din tabloul de pe perete,
iar la două noaptea
caută în dicționarul de botanică
să vadă dacă pelinul
era la fel de amar și acum 100 de ani.

duminică, 18 decembrie 2016

Muzica asemenea unui vin vechi





Noaptea îmi  pun hainele
să asculte muzică,
umbra mea
nu mai face eforturi disperate
să pară estetică,
trupul îmi e mai subțire
trec cu ușurință
printre două bătăi de ceasornic
fără să-i zgârii cadranul,
brațele,
o corabie cântătoare
acompaniată de ape,
mă rătăcesc greu
păsările cred că sunt din neamul lor
și-mi trasează drumurile cu zborul,
visele mă suportă mai ușor,
mă rănesc mai încet,
sperând într-o zi
ciorapii ei negri de mătase
o va aduce spre mine
să asculte melodia rămasă în cămașă.

vineri, 16 decembrie 2016

Lumină intrată în repaus




Lacul din suburbia mea
a fost arestat de iarnă,
frigul a apus valurilor
cătușe de gheață,
pare un CD imens
pe care care vântul
și-a înregistrat vocea
sau o fereastră blocată
ce mă împiedică
să-mi văd bunicii,
studiind istoria,
două păsări,
în corpul cărora
se observă cea mai rămas
din vara trecută,
se învârt deasupra lui
ca limbile unui ceasornic
pe un cadran fără viață.

joi, 15 decembrie 2016

Gravură pe un zbor nereușit



Fără tine sunt ca un vultur bărbos
ce nu își  găsește cuibul după un secol
în pădurea tăiată,
nu știu să mai așez semințele
la locul lor în mărul mâncat, 
caut o formula matematică
după care să mă ghemuiesc în pat
fără să-ți simt lipsa,
deși am înlocuit cearșaful
cu unul pe care este imprimată
”Grădina artistului de la Giverny,, de Monet,
în gând fac rezumatul gesturilor tale,
ideile îmi alunecă în memorie
precum singurătatea pe zăpada de afară,
visele sunt pline de erori,
sunt rezultatul tăcerilor tale,
am momente când mi-e teamă
să nu fii decât în închipuirea mea,
chiar dacă aș găsi undeva
să cumpăr aripi de îngeri,
încercând să te compun
în casa mea micșorată de frig și amară,
cred că puțină frumusețe
tot ți-ar rămâne afară.

miercuri, 14 decembrie 2016

Relief




Vântul a adunat în colțul străzii fluturașii de salarii aruncați de oamenii ce locuiesc în cartierul meu. Din locul de unde privesc pare o deltă a sărăciei.

Scrisoare trimisă cu ajutorul calculatorului





Îți scriu de la marginea
suburbiei mele,
aici singurătatea
doare din ce în ce mai tare,
centrala eoliană din zare 
respiră în locul câmpiei,
vara rămasă în  păsări
se scurge în pământ
prin siluetele estompate
ale copacilor
obosiți de după amiezile
adunate în ramuri,
am aceeași  stare 
ca lacul din apropiere
căruia frigul i-a pus cătușe la valuri,
te anunț că nu mai pot veni
ceața a acoperit bornele kilometrice
pe care le-am plantat
la împlinirea fiecărei vârste
pe drumul către tine,
e târziu, curând se face beznă,
te rog, îngăduie acestor cuvinte
să te sărute pe gleznă.

marți, 13 decembrie 2016

Cu inima rezemată de fereastră




Arunc diminețile peste inimă
ca un discobol,
m-am antrenat aruncând moartea spre cer
ca pe niște bulgări de pământ,
se vede de departe Sfinxul
modelat pe pieptul meu
de furtunile vieții
ce o ține strâns între labe,
se disting aleile pavate cu zahăr
unde iubirea aprinde lampadare,
se observă limpede
trecerea de pietoni trasată de mine
pe suprafața ei,
asemenea unei invitații calde
pentru oameni,
de când a început să ningă,
și visele nu își mai pot
ține echilibrul pe zăpadă,
iar ideile se întorc din drum
speriate că nu mai există drumuri,
stă ca o buburuză nemișcată pe fereastră
așteptând să treacă tânăra necunoscută 
ce-și împrăștie frumusețea pe stradă,
sperând că din cauza frigului i s-au contractat pașii.

duminică, 11 decembrie 2016

Șarade naive




Am folosit inima 
ca ambalaj pentru iubire,
în nopțile friguroase
să nu a înghețe
când au avut loc
scurgeri de fericire,
nu mi s-a pătat cămașa,
nu a trebuit să-mi cer scuze
că nu am i-am pus santinelă,
în clipa în care
a devenit neîncăpătoare
am fost tentat
să-mi modelez una
din argila din care fac privighetori
și le așez pe gard
ca iarna copacii să nu se simtă părăsiți,
e posibil ca vreo femeie
să își lase pleoapele jos
și din cauza întunericului să crape,
nu am cum să chem ambulanța,
medicii nu știu să vindece
rănile produse în trupuri din pământ.

Vot




Am vrut să votez cu bile. Am cerut să-mi dea o bilă albă de mărimea unui bumb și o bilă neagră cât roata carului. Am fost rugat să mă adresez tâmplarului de la colțul străzii care în afară de cruci face și asemenea mărunțișuri.

sâmbătă, 10 decembrie 2016

18 versuri înfrigurate



Singurătatea s-a mutat
în podeaua mea din lemn de brad
să nu alunece pe zăpadă,
am grijă să nu o calc
scoate un scârțâit asemănător
acului de la cardiograf
plimbat de inimă pe o foaie velină,
dacă nu aș mai visa
să-mi fie părul parfumat
acum când iarba a scăzut
în sondajele făcute de vânt,
aerul ar mirosi a pelin,
tăcerile și-ar pune singure cătușe,
ar fi ca și când mi s-ar arde
toate becurile din casă,
târziu ar veni 
un patriarh din secolul trecut
să mă întrebe de ce nu mai suport lumina.

joi, 8 decembrie 2016

Veșminte




Fără vise mă simt ca un om  dezbrăcat ce umblă pe străzile din cartier.

Frunza ca unitate de măsură




Înainte să cadă și măturătorii
ce adună dimineața
singurătatea de pe străzi
să o pună laolaltă cu capacele de bere
în tomberoane
am luat această frunză acasă,
am urca-o cu liftul
până în camera mea
de la ultimul etaj,
înălțime de unde unii se aruncă
să vadă dacă le cresc aripile,
nervurile îi erau
ca semnele exclamării,
se mira că fără să bată vântul
alerga spre văzduh
cu o cabină telefonică,
m-am gândit că ar fi bine
să apuce și ea sfârșitul anului
semnele ei de adio
să-mi răcorească frica de moarte.

miercuri, 7 decembrie 2016

Trofeu din petale albe




Părea fragilă ca o zi
ce se îndoaie la amiază
sub greutatea razelor de soare,
când se ridica pe vârfuri
era asemeni primăverii, 
încercând să se urce în copaci
fără scară,
nu știam ce să fac,
căldura rămasă din vara trecută în brațe
mă pregăteam să o transform
în scurte îmbrățișări,
așa cum învățasem să iubesc
la locul de muncă,
neatentă s-a apropiat cu șoldurile
de tabloul de pe birou cu ramă argintată,
ce reprezenta Bucegii cotropiți de ninsoare,
s-a produs o avalanșă atât mare
că nici azi n-am terminat
să scoatem zăpada pe fereastră,
folosind cerceii ei sub formă de lopată.

marți, 6 decembrie 2016

Verde demodat




Epiderma mea este un penitenciar
de maximă siguranță
pentru asfințituri,
umbrele au neajunsuri estetice
își poartă tăcerile pe rever
ca pe niște brelocuri ruginite,
cocsul pentru inima
se găsește în fiecare zi
în straturi tot mai adânci,
cine mă privește pe stradă
nu observă că filamentele becurilor de sub ea
se ard unul câte unul
ca într-o suburbie uitată de timp,
îmi pare rău
că am fost atât de comod,
nu l-am purtat pe Dumnezeu în inimă pretutindeni
și nu i-am angajat gărzi de corp.

Costume recondiționate



Îți stă frumos jugul pe gât, pare un guler din lemn, mi-a zis un străin. Probabil l-au purtat și bunicii dumneavoastră.

luni, 5 decembrie 2016

Dialog stângaci



Fulgii de zăpada
sunt o parte
a conversației cu cerul,
perforează singurătatea
să aud mai mai bine
prin golurile albe
cum clipesc stelele,
propozițiile sunt curate
de parcă ar fi izvorât
din tenul iubitei,
lacul și-a pus ochelari
cu lentile de gheață,
privește poligonul de tragere
în care inima mea
este țintă umblătoare,
copacii au o stare de rugăciune
vor o repartiție mai mare de lumină,
păsările beau stropii de apă
încălziți pe ferestre
să nu le înghețe zborul,
a venit frigul,
fotografia de pe cartea mea de identitate
s-a contractat atât de mult,
încât mi-a ieșit limba din gură,
cuvintele pronunțate sunt prescurtate.

Linie continuă




În jumătatea mea de cameră ascult muzică de Maurice Ravel, ea ascultă în cealaltă jumătate compoziții de Claude Debussy. Locul unde se întâlnesc melodiile reprezintă o linie ce ne desparte pentru totdeauna.

duminică, 4 decembrie 2016

Terorism




Un angajat de la protecție și pază se chinuia să desfacă sutienul unei statui să nu cumva să aibă ascunse în el două grenade.

sâmbătă, 3 decembrie 2016

Peisaje incerte



De când a nins ideile
nu își mai pot menține echilibru
în propoziții,
lucrurile pe care le privesc
au o clipă de ezitare
până își definesc conturul,
ar fi o imprudență
să mai număr
fulgii de zăpadă,
făcând noduri la batistă
acum când vremea
mi-a ajuns până la brâu,
cred că e un bun prilej
să-i transcriu
șoaptele de aseară pe zăpadă
să văd dacă iubirea din ele
topește totul în jur
și cerul devine senin,
așa cum îmi imaginam în copilărie
că inimă
au numai oamenii ce iau aspacardin.

Astronom în bucătărie




După 15 decembrie scot frigiderul în priză. Mi-e teamă că frigul produs el să nu schimbe data solstițiului de iarnă.

vineri, 2 decembrie 2016

Zăpada mi-a găsit cuvintele desculțe




Gesturile mele par festive,
nu mi se văd dezamăgirile
pe care le port la gât
ca pe lănțișoarele de argint,
mă feresc când trec pe lângă mine 
nu vreau să privesc
înscrisurile lăsate de ziua de ieri
pe inimă,
traversez visurile
în vârful picioarelor
să nu deranjez vecinii,
dacă pe stradă
întâlnesc cu cineva
rănit de singurătate
nu îndrăznesc să-i leg un garou
să-i opresc sângerarea,
de când a început să ningă
țin emoțiile în dosare aseptice
să nu facă eczeme
de la amintirile mele,
de neînțeles  e faptul
că sunt singurul martor
în momentul în care
prezentul mă declară dispărut.

Mecanic pentru vise




Gerul stă țărănește pe acoperiș și ascute vântul să am cu ce mărunți singurătatea.

joi, 1 decembrie 2016

Autobiografie scrisă cu frig



 Iarna nu se mai sperie
de căldura brațelor mele
și singurătatea alunecă
mai repede pe zăpadă,
apropierea de fericire
este o îndeletnicire ambițioasă,
dar zahărul refuză să mă mai salute,
văzând atâta alb în jur,
e bine că îmi pot provoca
singur visele
când nu mai am iarbă
să mă parfumez,
nici aripi nu mai am de unde cumpăra
poeții le-au luat
și le-au cusut pe marginea poemelor,
godinul la care altădată
îmi încălzeam cuvintele
să-i spun că seară de seară
are scurgeri de frumusețe pe covor
prin părul ei lung
este singurul martor
că tăcerea mușcă din mine
mai mult decât poate mesteca.

Granițe desenate în aripi


Îmi amintesc cum repetam
pe iarbă
lecția de geografie,
punctând conturul patriei
cu gărgărițe și bondari.

Nu voiau să rămână
pe granițe
în ruptul capului,
se îndreptau insistent
spre exterior.

Și azi sunt nedumerit,
nu am aflat niciodată
de unde știau
micile gângănii
care este arealul
limbii române.