joi, 27 octombrie 2016

Picturi naive




Mi-am permis să fiu deprimat câteva ore, asemenea unui copac umblător căruia frunzele i-au furat drumul, văzând cum politicienii caută creioane colorate să ne facă mâzgălituri pe inimă.

luni, 24 octombrie 2016

Pur și simplu



Nimeni nu este îndeajuns de iubit
ca mâzgăliturile de pe inimă
să-i dispară
așa cum se dizolvă
petele de somn din cuvinte
amestecându-le în ceașca de cafea,
în cardiogramă să-i apară sinusoidele
desenate cu petale de trandafiri,
cartea de identitate  să-i înfrunzească
în ziua de naștere
și umbra să nu poată să se cațere,
nici pe un fir de iarbă,
când își încheie șireturile la pantofi
acestea să sune
ca niște lănțișoare de argint,
dacă ar vrea să traverseze strada
spre ziua de mâine
trecerea de pietoni
să fie trasată cu dungi din zahăr tos,
iar ca desert să îndrăznească
să ceară curcubeie.

vineri, 21 octombrie 2016

Mecanic pentru respirații




După o folosire îndelungată săruturilor trebuie să le pună cineva garnituri noi.

Text despre regrete




Să ajung mai repede la ea,
în locul bornelor kilometrice
am plantat copaci umblători
să-mi micșoreze distanța,
am blocat semafoarele pe verde
acoperindu-le cu frunze crude,
cu hainele ignifugate
să nu se aprindă din cauza lavei
ce-mi curge prin artere
am aprins trandafirii
de pe marginea drumului
ca fanteziile mele să aibă un miros plăcut,
după ca am simțit prima oară
gustul buzelor ei,
zahărul nu mi-a mai răspuns la salut.

miercuri, 19 octombrie 2016

Cuvinte cu miros de pelin




De când visez întinderi de zăpadă
a început să îmi albească părul,
obrajii mi se pot confunda
cu pereții văruiți a unei mănăstiri,
iar la ultimele analize medicale
am descoperit că tăcerea
are aceiași grupă sanguină ca mine.

Vârful degetelor îngălbenite
din cauza fumatului
lasă impresia că am început să îmbătrânesc
de la capătul mâinilor,
am pierdut caietul cu principii,
nu știu ce să trăiesc mai întâi,
prin copaci e conflagrație devastatoare
de teamă păsările și-au făcut cuiburi
în semnele de adio ale frunzelor,
în balcoane
femeile se mișcă
de parcă ar întinde rufe
pentru ultima dată în viața lor.

luni, 17 octombrie 2016

Virtute




Poștașul din suburbia mea vorbește puțin. Îi este teamă să nu divulge secrete din scrisorile pe care le distribuie.

Cochetând cu adâncurile



Am carnet de conducere pentru submarinul ce îl țin parcat într-un pepene. Nu mă pot duce la cumpărături cu el pentru că cei de la poliția nu au făcut treceri de pietoni pentru sirene pe fundul mării.

Gafă diplomatică




Pentru câinele reginei cei de la protocolul de stat nu au găsit translator.

duminică, 16 octombrie 2016

Complicitate de veleitar




Când frigul câștigă încrederea
primelor frunze
îmi modific pieptănătura,
fac cărarea pe partea unde gândurile
adorm în trafic din cauza ploilor,
de la poștaș am aflat că sângele meu
ține o corespondență secretă cu toamna
mi-am dat seama târziu
de ce văd zăpadă
când desfac petalele unei crizanteme
și nu sunt deranjat de faptul că visele
nu și-au întocmit cadastru,
zilele ce urmează
o să-mi fac un transplant de voce
ca strigătul meu
să lărgească străzile din oraș
să aibă pe unde veni zăpada.

Subvenții pentru căldură



Când se lasă frigul și nu am lemne să bag în sobă nici să-mi încălzesc cuvintele invit la mine stewardesa ce locuiește la demisol să mă învețe cum să folosesc respirația de ieri în cazul în care avionul se prăbușește. În zece minute, din cauza flăcărilor frumoase din trupul ei, mi se usucă rufele din mașina de spălat.

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Singurătatea a luat forma frunzelor



Parcă stropesc cu benzină zilele
de ard așa repede,
trăiesc atât de urgent,
încât inima
și-a prelungit programul de lucru,
santinelele de ușile ei,
nu mai cer parola nimănui
lumea intră acum pe baze de liste
și o declarație că sunt alergici la zâmbete,
trupul mi se înclină spre pământ
ca un zid construit din fum
împins de mâna unui sfânt,
cred că am devenit navigabil
pot trece de pe un mal pe altul sângelui,
ținând în brațe toată singurătatea din cartier,
port doar cămăși cu mânecă lungă
epiderma mea
a devenit un penitenciar de apusuri.

Pedanterie



 Se pieptăna științific. Căuta să descopere o cărare în păr a cărei traiectorie să treacă printre gândurile ei, cele mai apetisante.

vineri, 14 octombrie 2016

Un muzicolog invidios



Un greier m-a întrebat la ce registratură trebuie să își depună portativele. A auzit că se dă premiul Nobel și pentru muzică. Vrea să primească număr de ordine înaintea lui Monteverdi, Bach, Haydn, Debussy. Libretele lor sclipesc mai puțin, decât cele ale lui Cărtărescu.

Nostalgie



De când m-am rănit la mână umbra mea nu mai are capacitatea de a se urca în copaci.

Suspect de inadaptare




M-am încheiat la toți nasturii,
nu vreau ca din cauza frigului
inima să uite anumite bătăi,
să nu mi se contracteze pantofii
să mă strângă
ca și când aș fi încălțat cu o faleză
noaptea îi pun să asculte muzică rusească
să se obișnuiască cu gerurile siberiene,
port cu mine un prosop de bumbac
în caz că mi se aburesc
oglinzile retrovizoare ale inimii,
același cu care șterg petele de pe soare,
lăsate de oamenii care mor,
ca tramvaiele să nu-mi calce umbrele
împrăștiate pe străzi
le-am trimis în misiuni diplomatice
în pădurile din apropiere,
sunt asemenea unui poștaș
căruia frunzele grațiate i-au furat drumurile,
în timp ce apa din pahar din fața mea
a devenit murdară
după ce toamna a trecut prin ea.

joi, 13 octombrie 2016

Text desfrunzit



Frunzele în cădere foarfecă aerul
asemenea lamelor ruginite ale unei secerători
ce înaintează spre mine,
nu îmi mai permit să fiu fericit,
observând că nici lumina nu are alibi.

Pe țiglele de la casă
am scris texte din constituție
poate vântul le citește în fugă
și nu se mai comportă
ca o pușlama de cartier.

Și mâine va continua
colectivizarea melancoliilor
în timp ce frigul
îmi oferă o insulă de salvare.

Cartofii pe care i-am rotunjit  cu mâinile
sub pământ
într-o după amiază calmă de vară
nu mai am curaj să-i curăț
singurătatea a ascuțit cuțitul de inox
din bucătărie atât de bine,
încât mi-aș putea tăia liniile vieții din palmă.

Exercițiu de scos aripile la vedere



Astă vară priveam lacul din fața mea, contrariat că nu are niciun nufăr. L-am scuzat, gândindu-mă că la iarnă când gerul îi pune lentile groase de gheață să privească stelele rămășițele acestora i-ar păta vederea. În timp ce visam o doamnă ce producea valuri cu frumusețea  a intrat în apă. M-am gândit să o scot din câmpul vizual pentru că eu nu m-am îndrăgostit niciodată în apă. La scurt timp a început să dea din mâini semn că dacă nu interveneam rapid s-ar fi înecat. M-am aruncat îmbrăcat și am luat-o în brațe să o scot la mal. Ea se zbătea să scape din mâinile mele, voind să mă tragă spre centrul lacului. În cele din urmă am adus-o pe uscat. S-a ridicat în picioare și mi-a zis: ești tâmpit, trebuia să mă duci pe malul celălalt unde nu este nimeni.

miercuri, 12 octombrie 2016

Cineva care știe să oprească durerea




I-am cerut să-mi ofere umărul ei, pe care să plâng după ce am pierdut postul de șef de scară în blocul unde locuiesc. Sensibilă, mi-a spus că ar fi mai bine să-mi acopere urechile cu coapsele să nu mai aud ce vorbește lumea.

Text rănit de frunze




Nu mă grăbesc să-mi înscriu dezamăgirile
în circuitul de Formula 1
să nu creadă lumea că toamna
se datorează gestului meu,
văd că pârâul din spatele casei
îmi încrețește chipul
de parcă s-ar scutura de frig,
frunzele căzute mi-au furat drumul,
nu mai știu unde să plantez
bornele kilometrice
pe autostrada melancoliei,
am renunțat
să mai adaug ceva pe lista cu decepții
uitându-mă cum liftul încurcă etajele
din cauza ecoului pe care îl fac ierburile în cădere,
mă simt ca un ceasornic lângă patul unei femei
ce nu se sinchisește măcar să-l întoarcă
să o trezească dimineața
pentru a nu scăpa trenul cu care face naveta.

marți, 11 octombrie 2016

Trăiesc, dar cu obiecții




Mulți vorbesc despre moarte din auzite
la fel ca despre poetul ce nu a vândut nicio carte
și a înlocuit țiglele sparte cu ele
să fie citite de stele în timp ce le răsfoiește vântul,
nu știu unde s-au informat
că sângele orbește și îi trebuie o injecție de singurătate
sau că e neapărat să-i dai umbrei cu cremă anti rid
să nu sperie rădăcinile ierburilor,
când îi aud că este obligatoriu să aibă cartea de identitate la ei
să-și facă mutație într-un oraș imaginar
unde propozițiile sunt interzise prin lege
îmi vine să plec pe furiș
să cumpăr o mașină de făcut tuneluri
să le demonstrez că se poate circula pe sub pământ,
toată lumea discută despre moarte
ca despre o cardiogramă
fără să afle vreodată câte bătăi sunt lipsă,
comentează la fel ca prietenul meu
ce și-ar dori să aibă relații cu două femei
în același timp pentru a avea gemeni.

Frigul un excitant social




Vecina mea de cameră într-un hotel de la munte era o tânără frumoasă și fierbinte după cum se topea zăpada în jurul ei. Într-o zi friguroasă a reușit să facă un om de zăpadă ce semăna mai degrabă cu un copil. La câteva ore m-am trezit cu tatăl său la ușă, înfuriat la culme, cerându-mi să-i dau o probă biologică pentru testul de paternitate.

luni, 10 octombrie 2016

Podul ca instigator




Sunt pe cale să divorțez. Mi-a găsit locul unde în adolescență mă ascundeam să admir o revistă cu femei goale.

Naivități la indigo




Cearșafurile mele sunt duble
au indigouri la mijloc,
se întâmplă să am vise
bine intenționate
să le uit
fără să-mi rămână vreo probă
că îngerul meu
seamănă atât mult  cu mine,
zici că s-a născut
în suburbia mea nu în ceruri,
noaptea am gânduri
pe care îmi este teamă
să le pronunț
să nu-mi scadă prestigiul social,
rămân înregistrate
precum erele geologice în oase,
se vede foarte clar
și al doilea exemplar
al trupul ei,
după ce mă părăsește.

La hotel



E poluant să dorm într-un pat în care cineva a făcut dragoste cu o oră înainte. Toată noaptea visez cum privesc într-o cameră prin gaura cheii să văd dacă vreo mână de femeie stinge veioza de pe noptieră.

duminică, 9 octombrie 2016

Anchetă de sezon




Toamna a intrat pe fereastră
și a izgonit cucul de la ceas 
în nordul Africii,
nu mai știu când începe o nouă oră
când se sfârșește cea veche,
nu mai pot să-i fac program de lucru inimii
fără să adaug o listă cu erori,
nici să întocmesc orarul cu ninsori
să-l afișez pe trunchiurile copacilor,
umbrele rămâneau afară
de teamă să nu fie perforate cu ciocul,
nu aș fi mirat dacă acum
s-ar înghesui în cartela de telefon
printre prietenii mei,
sunt mulțumit totuși că mi-a lăsat o frunză
pe perna de lângă mine
unde nu doarme nimeni,
ca și când dacă îi dai câțiva bănuți
cerșetorului de la colțul străzii
ar trebui să-ți dea chitanță.

Din jurnalul unei bacterii




Ar fi bine să-mi cumpăr pălărie să mă rujez mai provocator când aprind febra să nu mă recunoască nimeni.

sâmbătă, 8 octombrie 2016

Un text ilizibil




Curg din tot trupul
asemenea unui text
pe care nu-l citește nimeni,
într-o zi m-am găsit întins
pe un șervețel decupat
din albastrul dimineții,
toamna ștergea cu el
ultimele rămășițe ale verii
rămase în jurul inimilor,
uneori ajung imprimat
pe mâneca zilei
ca pe o sugativă,
se scutura să scape de mine
cu continente cu tot,
de parcă aș fi o umbră inestetică,
am avut discuții cu mine
dacă să rămân o ciornă
pe care viața o aruncă la coș
sau să mă las transcris
de o mână de femeie
poate scoate o capodoperă
ce  va fi uitată mai greu.

GPS folosit toamna



Frunzele căzute mi-au furat drumul. Ca să ajung acasă a trebuit să mă țin după mirosul de piele de cal a genții poștașului ce îi aduce în fiecare zi vecinei mele câte o scrisoare scrisă de el.

vineri, 7 octombrie 2016

Biografie prescurtată


Mi-am furat singur tinereţea asemenea unui tâlhar ce îşi sustrage banii din propriile buzunare, dar în loc de țigări își cumpără fum.

Un text despre text



Dacă aș folosi oameni
în locul semnelor de punctuaţie,
între două substantive despre sărăcie
aș așeza un cerşetor,
citind fluturași de salarii
adunați de pe străzi,
 în locul pauzei, un bătrân aţipit,
lângă adevăr aş planta
un lunetist,
ca semn de întrebare, un spion,
drept paranteze
două surori gemene
îndrăgostite de acelaşi bărbat,
în loc de virgulă
o femeie ghemuită de singurătate,
ca punct aş invita un preot
să încheie nasturii frazei
ţinând o slujbă de adio.

joi, 6 octombrie 2016

Curajul nu se găsește contracost



Stewardesa de la scara cealaltă are o flacără atât de frumoasă că nu aș merge niciodată cu avionul pe care lucrează. Mi-ar teamă să nu se aprindă kerosenul  în timpul zborului.

Anotimp mirosind a pustiu




Poliția locală din oraș
păzește felinarul din fața prefecturii
să nu îl stingă vântul,
frunzele, căzând fac găuri mari
în singurătatea de pe străzi,
degetele ar vrea să le mângâie,
dar trebuie să se învoiască la mine,
știu că le consider
limbi de ceasornic din care picură sânge,
păsările s-au ascuns sub streșini
să nu creadă lumea
că gălbenușul din ouăle lor e contagios,
bătăile inimii le cedez
unei turbine eoliene
poate se aprind luminile
în suburbia în care locuiesc
să nu calc puținele vise care mi-au rămas
sau să le latre vreun orfan maidanez.

miercuri, 5 octombrie 2016

Parolă nerecunoscută

Femeia din fotografie
privește absentă
urmele de ruj
lăsate pe cămășile 
tinereții mele,
par lumini strivite
între sinusoidele din cardiogramă,
arii naturale neprotejate
în care inima
nu mai poate fi trecută
la ora de vară,
fără succes 
i-am pus o branulă
legată la un trandafir,
nu a clipit,
filamentele din artere
au rămas stinse,
să mă recunoască
cred  că trebuie 
să-mi pun ecusonul în piept.

Abțipilduri lipite pe ochi



Când am insomnie mut salteaua în bucătărie și ascult cum frigiderul meșterește pe întuneric cuburi de gheață. Dacă nici așa nu adorm schimb cearșaful cu unul pe care este imprimat ”Nud dormind,, de Gheorghe Pătrașcu, imaginându-mi că dacă îi ating spatele se scoală din somn să vorbim.

marți, 4 octombrie 2016

Mitologia dintr-un gest




Lent îmi caută
inima sub cămașă,
palmele-i sunt 
ca ale unei minore
ce își consultă jucăria
să vadă dacă e foame,
nu știu dacă vrea
să o ia acasă
să îi pună abajur
sau să o așeze
la fereastră
să înfrunzească,
devin
un jet de lumină
când simt că buzele
îi sunt cotropite
de o primăvară
intimidată de prospețimea ei.

Vid tehnologic

 
 
Părinții mei nu au avut posibilitatea să-mi lase moștenire o trupă de lăutari ale căror cântece să mărească decolteul femeilor. Dacă vedeți prin oraș un bărbat înalt, cu o mașină de făcut tuneluri în propoziții la subțioară, citind panourile luminoase cu reclame ale magazinelor să știți că sunt eu, căutând o telecomandă cu un asemenea soft.

luni, 3 octombrie 2016

Text fără paratrăznet

 
 
Când nu am hainele ignifugate ocolesc femeile ce atrag fulgere. Acum câteva zile nu am vrut să mă protejez și mi-au fost arse siguranțele de la inimă. Acum bate ca un orologiu cu secundarul sărit.

Toamna o bijuterie ruginită pe reverul tăcerii




Mai sunt câţiva centimetri
și se sfârşeşte toamna,
umbrele au devenit atât de grele,
încât mi-au spart țiglele pe casă,
concentrația de singurătate
din arterele mele
a ajuns la saturație,
îmi vine să îngenunchez
într-o elegie,
trimit o scrisoare zăpezii
pentru a prelungi
relaţiile diplomatice
cu frigul,
de fiecare dată pun în plic
câteva zâmbete
ale unei femei frumoase
să-mi ţină cuvintele calde
până la destinaţie.

duminică, 2 octombrie 2016

Reacții după ce mă citesc pe mine


Încerc să mut continentele
fără să vărs paharul cu apă
de pe masa din bucătărie,
mă spăl pe porțiuni de corp
să nu dau jos de pe mine 
vara dintr-o dată,
câmpia să aibă timp
să se refugieze 
în semințele de mac,  
am luat și aspirina 
zilele trecute
deși răcisem în copilărie,
umblu pe stradă
cu lopata ascunsă
în căptușeala hainei
să nu mă prindă zăpada în oraș,
semăn cu un bărbat
ce se străduiește 
să excite o femeie dintr-o fotografie.

Desen pe un șervețel de hârtie




Preotul care m-a împușcat în umăr la o partidă de vânătoare mi-a spus să nu-mi fac griji pentru că gloanțele au fost sfințite.

sâmbătă, 1 octombrie 2016