joi, 31 martie 2016

Omorând muște cu arcul cu săgeți



Nu merg 
pe stadioane
nu am timp
să dau bună ziua
tuturor spectatorilor,
nu folosesc liftul,
decât după ce vecinii
au ajuns acasă,
uneori și ploaia
se închină cu fulgere
de răbdarea mea
premeditată,
de când am trecut
la capitalism
am devenit
atât de politicos
că fluturașii mei
de salariu
îi arunc imediat
la coșul de gunoi
să nu îi vadă
vreo femeie
și să i se strâmteze
șoldurile,
iar când sunt
în tramvai
cedez locul,
chiar și celor
însărcinate
de o jumătate de oră.

miercuri, 30 martie 2016

Gâză apărută pe fila de calendar



Atât de nerespectuoasă
primăvara,
după ce i-am așezat
scara
să urce în pomi
să le aprindă florile
m-a lăsat
să adorm vântul
pe preşul de intrare
să-mi păzească uşa,
a asmuțit
vârfurile de  iarba
pe mine
să-mi facă
perfuzii cu lumină,
prospeţimea
ce o intimida
a abandonat-o
ca pe o gâză rară
pe fereastra
de la casă,
sunt învolburat
pentru că nu ştiu
câte metafore
să-i pun la masă.

marți, 29 martie 2016

Cameră mobilată cu vise





Sunt vecin
cu un păianjen,
toată noaptea
îmi împleteşte visele,
nu mai am nevoie
să-mi aduc aminte
ce am visat,
dimineaţa
le citesc
în hexagoanele brodate,
în camera aceasta
în care aud
cum femeile
mă uită urgent
pânza pare
mobilă de lux,
la fel ca atunci
când îţi cumperi
o lingură de lemn
şi spui prietenilor
că ţi-ai luat
mobilă de bucătărie.

Viața sprijinită pe o coală de hârtie A4



Mi-am aşezat
cu grijă
biografia pe birou,
ca şi cum aş fi așternut-o
în mine însumi
să nu alunece pe jos
vreo frază
în care descriu
cum o femeie,
acum cinci ani,
îmi ștergea
cu buzele umede
petele de singurătate
de pe inimă,
am acoperit-o
cu palmele
să țin cuvintele calde,
din cauza frigului
din gânduri
panglica sângelui
s-ar putea contracta,
apoi cu trupul
să nu se umple de  impurități,
tavanul e plin de dileme
pereții sufocați de eczeme,
iar pe dușumeaua de lemn
îndoielile
au înființat din tăceri, localități.

luni, 28 martie 2016

Peripeții de primăvară



Dacă aș ține
mâinile
pe tulpina
unui tei
când sunt
îndrăgostit
acesta ar înflori,
de m-aș apropia
cu inima
de  florile lui
și aș pune
o cană
sub ele
cred că dimineața
aș găsi-o plină
de ceai
în care să-mi dizolv
emoțiile.

Exercițiu de imaginație




M-aș rușina
ca un nudist
pe trecerea
de pietoni
dacă prietenii mei
ar afla
că desenez
femei
aproape goale
pe uși imaginare
ca apoi să ciocănesc
timid
să-mi dea drumul
înăuntru,
de parcă aș intra
într-o casă parohială.

duminică, 27 martie 2016

Abrevieri de primăvară



Spațiul
dintre ore
este mai îngust
ca zâmbetul
unei femei timide,
de vreau să trec
spre mijlocul zilei
trebuie să mă subțiez
atât de mult
că de aș traversa strada
să-i pun primăverii
scara
să se urce în copaci
aș avea nevoie
de o trecere de pietoni
lată
de câțiva centimetrii,
cred că aș putea intra
lângă coapsele ei,
din tabloul de pe perete
fără să-i deranjez rama.

sâmbătă, 26 martie 2016

În fiecare fir de iarbă este o stemă




Mi-am permis
să fiu deprimat
câteva ore
ca o frunză
ce urmează
să fie grațiată
de toamnă,
altfel nu aș înțelege
propozițiile împrăștiate
la periferia orașului
despre cât de ușori
sunt fluturașii de salarii,
câtă uitare se găsește
sub o lacrimă,
în acestă stare
pot ruga patria
să identifice bărbații
în care patriotismul
nu face pauze.

vineri, 25 martie 2016

Numărând-mi zilele



Trăiesc mai urgent
ca un foton de lumină,
din cauza vitezei
imaginația
îmi rămâne în urmă,
în biografia mea
sunt multe zone albe
nu că a nins peste ea,
ci pentru că inima
caută printr-o pădure
de mesteceni
bătăile între care trăia
o femeie frumoasă,
sângele îmi fierbe
ca un ibric
plin de vin roşu
uitat pe aragaz,
nu am timp
să-mi pregătesc ceaiul,
și-am agățat
sub ramurile teiului
din faţa casei
365 de ceşti,
în fiecare dimineaţă
sorb câte una.

Cort pentru vise la malul mării




Mă voi preface
că sunt puţin
nisip cald
să ai
unde să te întinzi,
nu trebuie
să spui nimic
greutatea ta
mi s-ar părea
mai ușoară
ca ultima rată
a unui credit,
nu-mi trece
mâinile prin păr
să nu te rănești
de miile vise,
îndoaie genunchii
peste mijlocul zilei
poate briza
vrea să înveţe
cum se dansează,
vezi dacă se apropie
de ţărm
vreo sticlă cu un mesaj,
poate aflăm
cu cine se învecinează
biografiile noastre.

joi, 24 martie 2016

Admirându-l pe T. S. Eliot



Un poet, fără talent, din Ploiești mergea la barul din colțul străzii şi comanda un pahar  de votcă pentru el şi unul de whisky pentru fratele său care nu era niciodată prezent. Lua paharul de votcă îl ciocnea de celălalt, prefăcându-se că fratele lui era la masă. După ce bea paharul de votcă dădea pe gât şi pe cel de whisky. Această ceremonie avea loc zilnic. Trecuse aproape un deceniu. Întâi bea votca apoi whiskyul fratelui absent. Într-o zi îi spuse barmanului să-i aducă numai un pahar de whisky. După ce l-a consumat și-a luat pălăria, pregătindu-se să plece. Barmanul uluit îl întreabă ce s-a întâmplat de nu a mai comandat paharul de votcă. Nimic, răspunde poetul, numai că eu m-am lăsat de băut.

Un fir de iarbă declinat


Primăvara
nu are periferie
unde m-am obișnuit
să locuiesc
de când eram copil,
căutându-i marginile
devin atât de proaspăt
că de aș privi
un copac
ar începe
să umble prin lume
visător
să stabilească
relații diplomatice
cu cei ce au aripile
larg deschise
în interior.



miercuri, 23 martie 2016

Iubiri tipărite



M-am apucat să mătur
prin inimă,
se adunase prea multe
tristeţi nealterabile,
singurătăţile
îşi ridicase
corturi
în intravilanul sângelui
de parcă s-ar fi  aflat
pe litoralul
unei mări secate.

Cu ciornele vieţii mele
pe care intenţionam
să le corectez
aş fi putut întocmi
o gazetă de provincie,
dar când am ajuns
în camera
cu  îmbrăţişări
am văzut
cât de frumos
erau împletite,
asemeni razelor soarelui
în cupa unui nufăr,
am renunţat,
dacă aş fi continuat curăţenia
m-aş fi simţit ca un medic
care mototolind
cardiograma pacientului
l-ar omorî.

Sentimente cântate



Cunosc un drum
scurt
pe care pot coborî
din inimă
direct în mijlocul
imaginației
unde arterelor ei
le este mai ușor
să mărească
valurile de sânge,
din această cauză
ţin hainele
să asculte muzică
toată noaptea,
cînd o strâng
în brațe
vreau să o fac
în succesiunea
crescătoare a gamei.

marți, 22 martie 2016

Faleză în jurul inimii



Centurile de siguranţă
pentru cer
sunt curcubeiele,
buzele umede
pentru zâmbete,
rafalele de ger
pentru corpul
inform al zăpezii,
fulgerele
pentru ploi,
razele de soare
pentru seminţe,
dar cele mai durabile,
fabricate
din bătăi de inimi
ce nu se uzează
cu vremea,
sunt cuvintele
limbii române
pentru patria mea.

luni, 21 martie 2016

Un poet efemer



Într-o primăvară
tata
a pus un stilou
sub o tufă
de trandafiri
să picure în el
seva proaspătă,
amestecată
cu raze de lună,
voia să-și transcrie
visele
pe care le ținea minte
să nu fie lipsit
de apărare,
când am simțit
că rezervorul
este gata
să se umple
am trezit-o
pe mama
să mă nască,
aveam
cu ce să mă semnez
pe certificatul de naștere.

duminică, 20 martie 2016

Premoniții care nu se uită



Am presimțit
că mâinile mele
se vor fisura
din cauza singurătății
și n-o să mai pot
aduna meteoriții
căzuți în spatele casei
să-i folosesc ca virgule,
nu o să mai am
cum scoate
pianul în grădină
să cânt
la concursurile
de muzică
organizate
de privighetori
și acum un deceniu,
când ea se pregătea
să mă expulzeze
din inimă
ca pe un diplomat
neinspirat,
le-am înfășurat
în zâmbetele ei,
ca într-o lumină
în care fotonii
își pierduse memoria.

sâmbătă, 19 martie 2016

Senin pentru ziua de mâine



Dacă iubirea
ar fi o problemă
de geometrie
aș învăța pe de rost
toate formulele
să mă ajute
să-i calculez suprafața
precum un școlar premiant,
de ar trebui
să o împart în zone
asemănătoare
trupului ei
m-aș strădui
să nu rezulte zecimale,
nu aș mai rupe
petalele trandafirilor
să desenez inimi cu ele,
sperând că o femeie
pe care nu o cunosc deloc
mă admiră de la distanță
și o să vină să-i facă la loc.

vineri, 18 martie 2016

Salvatorul de raze de lună



Într-o noapte
o rază de lună
nesigură
a căzut în bibliotecă
pe o carte de versuri,
încerca din răsputeri
să o deschidă
să se ascundă
într-o metaforă,
m-am gândit
că este atât de vlăguită,
ori că Neil Armstrong
a călcat-o cu bocancii
când a pus piciorul
pe praful selenar,
rănind
eternitatea din ea,
ori că fotonii din ea
a fost intimidați,
văzând cu câtă forță
pot visa oamenii,
a trebuit să o așez
pe coapsele ei,
să-i facă tratament
cu soare
câteva  decenii.

Un sentiment pătat de nori



Ca tristeţile
să nu devină
erbivore,
nu am plâns nicidată
lângă o căpiţă de fân
sau pe vreo pajişte
unde verdele
îşi aniversa
adolescenţa,
nu vreau
să mai fac
încă o eroare,
cum demult
am lăsat umbrele
să se refugieze
sub poza mea
de pe cartea de identitate,
când am vrut
să le număr
să-mi completez biografia
mi s-a părut
că se așezase
la o coadă lungă,
toate pregătite
să mă declare dispărut.

joi, 17 martie 2016

Auscultând cum oamamenii mă uită



Picăturile de ploaie
făceau găuri
în singurătatea
de pe străzi,
era un mod
ritmat
de a-mi spăla
gândurile
de intimităţi
amânate,
să nu le uit
numărul
făceam noduri
la batistă,
după ce
nu am mai avut
cu ce ţine evidenţa
am început
să înnod
panglica roşie
a sângelui
şi în scurt timp
am devenit
un vis cu denivelări.

Fotografie de paşaport



I-am spus fotografului
să nu apară în poză
partea cu inima,
pot fi văzute femeile
de care am fost îndrăgostit,
nici ochii
în care se mai observă
adresele
unde tinereţea mea
deschisese filiale de iubire,
să-mi retuşeze
ridurile de pe frunte
să nu aibă
pe unde urca noaptea
să-mi stingă visele,
singura graniţă
pe care am trecut-o
fără control
a fost o linie
trasată pe un şerveţel
unde cineva desenase grăbit
într-o parte
o piramidă de sentimente
şi dincolo un pustiu nesfârşit.

miercuri, 16 martie 2016

O femeie neidentificată



Nu îi este teamă
de gândurile mele
ascunse,
altfel nu ar lăsa
trandafirul
pe care i l-am dăruit
să decline substantivul
dragoste
pe genunchii ei.

Nu ar fi de acord
să-i însoțesc
soarele prin trup
ca acesta
să nu se simtă singur,
nu ar accepta
să ne ascundem
între două versuri
să-mi arate
continentele
din fanteziile sale.

Erori anticipate



Dacă îmi e sete
nu topesc zăpadă
să beau apă,
din cauza depărtărilor albe
ascunse în  ea
s-ar putea
să mă transform
într-un chihlimbar
prin care să se vadă în mine
și erele geologice
înghesuite în oase,
inima ar deveni
un derdeluș roșu
de nu ar mai avea
nimeni curajul
să urce
să-mi țină de urât,
acum câteva zile
privirea plină de sloiuri
a unei femei,
ce strângea în mână
fluturaşul de salarii
cu o tristă ceremonie,
s-a înfipt
atât de adânc în mine,
încât cuvintele
de-abia mai respirau,
toate făcuseră pneumonie.

marți, 15 martie 2016

Text găsit la intrare în Moulin Rouge




Când m-am îndrăgostit
prima oară
a început
războiul în Irak,
m-am gândit
că se întâmplă
un astfel de lucru
pentru că sângele meu
pătează,
după ce am văzut
cât de greu
mă maturizez
când este vorba
de dragoste,
cât timp îmi ia
să îndrept inima
după ce femeile
evadează,
folosind timiditatea
primăverii
drept parolă și itinerar,
mi-am zis că iubirea
nu ar trebui să fie,
decât un subiect de geniu literar.

luni, 14 martie 2016

Aplauze adormite într-o elegie



Când recitesc
un poem
mă ridic
în picioare
să se vadă
că umbra mea
e zdrenţuită
în dreptul inimii,
îmi acomodez vocea
în aşa fel
să nu se răzgândească
vreo idee
și versurile
să se înnoreze,
tăcerea
cucereşte totul
în jurul meu,
am impresia
că mă aflu
într-o sală
de spectacol
cu toate locurile
ocupate
în care spectatorii
au aţipit
pe manuscrisul meu.

duminică, 13 martie 2016

Exercițiu aritmetic



Dacă ar fi să scad
din viaţa mea
timpul
în care am visat,
nu mi-ar mai rămâne
minute
să traversez grădina
să văd
dacă a mai căzut
vreun meteorit
în spatele casei,
nu aş avea vreme
să şterg
cu prosopul
mâzgăliturile
făcute
de unele femei
pe inimă mea,
m-aş subţia
atât de mult
că aş putea trece
printre două cuvinte
fără să le rănesc.

vineri, 11 martie 2016

Evaziune fiscală pe o stradă fară femei



Zilele trecute mi-am cumpărat o lingură de lemn de la o țingăncușă ce mi s-a părut că o este o ediție prescurtată a Sofiei Loren. Nu voiam să stric culoarea urzicilor cu un instrument predispus la rugină. După câteva ore m-am trezit cu niște oameni în negru la poartă având pe cataramă de la pantaloni poza doamnei Koveși acuzându-mă că mi-am cumpărat mobilă de bucătărie de la Ikea fără să am un contract legal de vânzare cumpărare. Pentru că am părul alb de la 25 de ani mi s-a înnegrit pe loc.

Jurnal despre anotimpuri


Dacă toamna
privesc
printre petalele
unei crizanteme
observ
urmele lupilor
pe zăpadă,
ca să aflu
câţi centimetrii
mai are primăvara
de mers
până îmi trezeşte
gazonul din somn,
citesc cardiograma ei
imprimată
pe cearșaf,
dacă observ
că arterele ei
sunt asemenea unor
brazde de flori
înseamnă că este aproape
şi pot şterge cerul
cu o cârpă udă
de pistrui şi de nori.

Șervețele din albastru dimineții



Mai sunt câțiva centimetrii  și începe primăvara. Mai fac un nod la batistă. Timpul mi-a tras la xerox trupul în așa de multe copii că ma întreb îngrijorat unde le ține depozitate. În fiecare an mi se dăruiește cîte o trusă de machiaj cu nuanțe din ce în ce mai închise.

Aerul se scumpește. Liftul ce mă transportă în văzduh mărește zilnic prețul biletelor. Ca să nu-i deranjeze lumina din epidermă doamnei ce se odihnește pe umărul meu tinerețea mea s-a subțiat atît de mult că chiar dacă aș încerca să plec din inima ei nu m-ar simți. 

Poate nu ar mai trebui să umblu îmbrăcat cu tricoul moștenit de la tata. Mă strînge asemenea numelui, provocîndu-mi o durere suplimentară. Poate ar trebui să-mi planific mai bine fanteziile și să evit revolta decepțiilor. 

Viitorul crește în ferestre din ce în ce mai lent și mai de neînțeles. Lucrurile sînt tot mai constrînse de forma lor. Marele meu noroc este faptul că singurătatea are aceeași grupă sanguină ca mine și sîntem deseori confundați. Avem aceleași experiențe de naivitate și mirare. 

Tînăra de lîngă mine, ce-și trece mîinile prin părul meu să-mi citească gîndurile, rămasă însărcinată de zece minute îmi spune la ureche că vrea să aibă gemeni. Sînt fericit că măcar aici sînt îngăduite repetițiile. Cu șervețelele din albastrul dimineții voi șterge nimicul ce produce atîtea energii în arterele mele.

joi, 10 martie 2016

Un pergament pe care nu scrie nimic




O duc bine. 
Numele meu ca un costum strâmt nu-mi lasă visele să se risipească pe străzi. 
Mai scârțâie din când în când ușa ce dă spre viitor, dar nu-mi fac griji, așa cum mă prefac că nici picăturile de ploaie nu-mi lasă vânătăi pe corp. 
În curând voi sărbători decepțiile din ultimul an. 
Sunt mulțumit că am înrămat tabloul Mariei și pot să intra în fiecare seară lângă coapsele fără să deranjez lemnul de brad din care este confecționat. 
Mai am miros să simt că pustiul ce pornește de lângă inima mea și care nu ține cont că mai sunt duminici, mai există lavă ce refuză să se sinucidă.
Auzul mi s-a diminuat din cauza tăcerilor necomise, dar tot mai pot recepta descărcările electrice dintre două versuri sau doi genunchi rotunzi spre care îți este teamă să sufli să nu îi stingi. 
De când mă știu respirația mea face manevre militare să fie pregătită pentru atacul unor buze asupritoare ce vor să împartă timpul în doua emisfere egale. 
Despre pașii mei ce nu au prezent vă pot spune că până acum nu am găsit o uliță  cu iederă pe post de translator să înțeleg spre unde se îndreaptă. 
Sunt anonim și trăiesc fără să iau lumea în serios. 
Este plină de  cioflingari și politicieni. 
În fotografii sunt atât de tânăr că de aș coborî din ele aș  sterge toate urmele lăsate de mine pe calea către stele.

Pudriera cu timiditate




Când trupul ei
începe să aibă
flux şi reflux
și programul nuclear
al sângelui meu
începe procedura
de inițiere,
mă îngrijorez
să nu o privească
luna
pe fereastră,
confundând-o
cu o mare agitată,
să se scufunde
în artere ei,
de atâta lumină
să mă rușinez
de fotografiile
de pe  perete
și să renunț
să-i mai explorez
colecția rară
de trandafiri regali
din epidermă.

miercuri, 9 martie 2016

Poveste despre artele vizuale



De câte ori văd
o femeie frumoasă
pe stradă
ce se preface
că nu nu ştie
că o admir din mers,
inima
se înclină în mine
ca o dimineaţă
în fila de calendar,
învolburat
merg la oftalmolog
să nu-mi fi rămas
imaginea ei
lipită de retină
şi să mă învârt
prin oraș
în următorul deceniu
după un itinerar
ce seamănă
cu forma șoldurilor ei.

Iluzii simpatice




Am scris
1665 de poeme
în care cuvintele
stau înghesuite
ca prietenii mei
din cartela de telefon,
atâtea
câte trepte are
turnul Eiffel
să ajungi în vârf,
dar de aici,
unde liftul este defect,
aripile fiind,
singurul mijloc de transport,
nu văd
nici inima lui Apollinaire,
nici atelierul lui Brâncuşi
şi doar o suburbie
cucerită de singurătate
unde îţi poţi arunca visele 
fără nuciun efort.

luni, 7 martie 2016

Pământ afânat de viori



Medicul îmi citea
din cardiogramă
că am prea mult spaţiu
între globulele de sânge,
ar încăpea
un cântec de privighetoare
necenzurat,
nechezatul
unui armăsar
ce aleargă spre lună
să și-o pună breloc,
poate și scârțâiturile
podelei
ce vor să fie duse
înapoi în pădure,
nu am vrut să-i spun
că atunci când visez
este locul rezervat
pentru ea,
să aibă
unde să-și facă
unghiile cu ojă
în timp ce eu
așez între versuri
petale de trandafiri roșii
să le îmbujorez.

duminică, 6 martie 2016

Camuflaj periculos



Mi-am dat
cu nămol
pe tot corpul
poate tinereţii mele
îi trece reumatismul,
singurătatea
se va speria
şi se va aruncă
de la fereastră,
când m-au văzut florile
s-au bosumflat,
prezentul s-a blocat
ca un submarin
pe fundul mării,
seminţele voiau
să încolţească pe mine,
când le-am spus
că gestul lor
este o aroganţă vegetală
am observat stupefiat
cum și vorbele mele
erau murdare
pe margini de ţărână.

Preludiu primăvăratic



Faceți semne
de bun venit
primăverii
cu ambele mâini
să nu creadă
că frigul
ni le-a retezat
și nu putem
să-i punem scara
să urce în copaci
sau că nu ne este
dor de locul
unde am uitat
copilăria,
dacă stați
cu spatele la muguri
este posibil
să aveți
același sentiment
ca atunci când intrați
pe autostrada iubirii
și nu ați plătit rovinieta
în săruturi.

sâmbătă, 5 martie 2016

Gesturi bâjbâite



Nu ştiu
unde aş putea găsi
bătăile inimii
de acum câţiva ani,
pe atunci umblam
descheiat la cămaşă
să nu mi se sufoce
cuvintele,
e posibil
să le fi pierdut
pe stradă
şi să le fi strivit
cauciucurile maşinilor
sau să se fi refugiat
în versuri
să le împrospăteze ritmul,
aş fi avut nevoie de ele
pentru că ea,
mă tot întreabă abstract
care e timpul maxim
de așteptat
între două săruturi
şi acum
nu îl mai pot măsura exact.

vineri, 4 martie 2016

Semne pe o oglindă aburită



Iubirea mi-a ajuns
până în vârful unghiilor,
pot face
un contur de femeie
pe o sămânță,
desenul
ar părea realizat
de un creion
ce scrie cu lavă,
dacă trec degetele
peste coaja
unui mesteacăn
în urma lor
rămân
flăcări cântătoare,
am rămas uluit
după ce am atins
o frunză crudă și subţire
mi-a şoptit
ceva nedesluşit
ca despre
o eventuală întâlnire.

joi, 3 martie 2016

Un vis cu bretele



Când ea
dă fanteziile jos
din pat
să îşi facă loc
lângă mine
funicularul
ce îmi cară 
lumină în becurile
din epidermă
se emoţionează
și îmi aduce
în trup
fel de fel de lucruri,
după ce mi-a descărcat
în artere
mirosul
de la o grădină
de trandafiri,
nemărginirea
unei câmpii
rătăcită în ploaie,
aseară m-am trezit
cu câteva fire de iarbă
umblându-mi pe piept
să învăţe primăvara
cum să-mi escaladeze inima.

miercuri, 2 martie 2016

Contemplând o statuie într-o zi de post



Statuia din centrul
oraşului
nu are măcar o batistă
să-şi șteargă
veacul de pe chip,
a fost
o femeie frumoasă
pământul din jur
încă mai are puls,
rochia ei înmărmurită
corectează aerul
de trepidaţii
precum istoria
denivelările
de pe zidurile
vechilor mănăstiri,
dacă i-aş pune
un polonic în mână
ar semăna cu mama
care ieşea pe stradă
să mă strige
să vin
și să gust ciorba
să nu iasă prea sărată.