duminică, 28 februarie 2016

Un fir de iarbă meditând



Mi-am ales inima
cu grijă,
suportă mii de emoții
pe centimetru pătrat,
nu îmi numără zilele,
văzând cât de departe
sunt de pământul natal,
a renunțat la santinela
ce legitima
singurătățile la intrare
să nu aibă grenade
ascunse în buzunare,
în luna septembrie
se transformă
în aeroport
să aibă
de unde decola cocorii.

sâmbătă, 27 februarie 2016

Îmbrățișând vântul



Curg din tot trupul
asemenea unui text
pus în mişcare
de un stilou
căruia i s-a făcut
transfuzie de sânge
de la o femeie,
imaginaţia
îmi rămâne în urmă,
lanternele
de sub epidermă
se sting una câte una,
sunt ca o mașină
cu oglinzile retrovizoare
sparte,
acoperită de o avalanșă
în timp
ce un înger aflat la volan
aprinde farurile,
încercând
să meargă mai departe.

vineri, 26 februarie 2016

Un om cu sintome tradiţionale



Tăcerile insistau
să încheie relaţii
comerciale cu mine
să avem legături
de prietenie
de lungă durată,
după ce am închis
focul la aragaz
şi am scuturat
preşul de intrare
de paşi
să nu îmi ia cineva urma,
am aruncat
cartela de telefon
în care prietenii mei
stăteau înghesuiti
ca boabele de struguri
pe ciorchine,
m-am declarat dispărut,
nu m-am îndurat
de privirea ei,
ce rămăsese în mine
ca o zi de duminică
i-am dăruit-o unui olar
să o imprime  pe cănile
din care îngerii beau rouă.

joi, 25 februarie 2016

Tablou scorojit de tăcere



Colile de scris
se sculase
cu noaptea în cap
să întîmpine soarele,
mai țineau minte
obiceiurile pădurii,
stiloul căzuse pe gânduri
ca tulpina unui spic de grîu
în fața secerătorii,
trecerea de pietoni
desenată de mine
pe preşul de la intrare
nu avea nicio urmă
de pantofi cu toc,
statueta din bronz
avea migrene,
fotoliul îşi amintise
că-i fabricat din rumeguş
şi era trist,
cred că mai multă tăcere
ca aici,
s-ar putea găsi
în mâinile amputate
ale unui pianist.

miercuri, 24 februarie 2016

Oraş înghesuit în titlu



Am făcut loc
oraşului meu
în titlul unui poem,
auzeam
cum prin suburbii
sărăcia
mărșăluia pe străzi,
mirosul de pelin
se împrăştiase
prin piețele publice
şi poşetele femeilor
nu se mai închideau,
tramvaiele hodorogeau,
cărând oboseli
între două maidane,
eram pregătit
să scriu primul vers
când un cutremur
de cinci grade
pe scara Richter
a zguduit pământul
și turla bisericii
în cădere
mi-a strivit toate ideile.

Precauții provinciale



Mă închei
la toţi nasturii,
nu vreau să pierd
bătăile inimii
pe drum
și umbra să îmi fie
inestetică,
din această cauză
îmi pun
costumul de haine
să asculte
muzica de Beethoven
toată noaptea,
e posibil
ca vreo femeie
să mă vadă
în oglinzile retrovizoare
ale maşinii
şi să mă admire
fără ca eu să ştiu.

marți, 23 februarie 2016

Mesaj scris cu frunze căzute



În fiecare zi
şterg
soarele de pete
cu o batistă albă,
cum sunt cele
de faci
semne de adio
pe un peron pustiu,
o folosesc
să-mi curăţ inima
de melancolii
și becurile
de la lanternele
din sânge,
de câte ori o spăl
constat mirat
că apa rămâne
murdară
de parcă ar fi trecut
toamna prin ea.

luni, 22 februarie 2016

Poziţii obligatorii



De atâta iubire
versurile mele
stau înclinate
asemeni
unor ramuri
pline de rod
sau ca o filele
de calendar
la sfârşitul zilei,
când le-am arătat
unui critic
acesta s-a revoltat,
spunând; oamenii
nu pot avea emoţii,
citind o carte
cu capul
îndoit într-o parte.

Amenajări hidrotehnice



Am expropriat
melancolia
din poemele mele,
de voiam
să descriu
modul
cum o apă curgătoare
îmi ţine minte
chipul până se vărsă
în mare,
îi bloca cursul
asemeni unui  dig,
râul ţipa
ca din gură de şarpe,
mai rău
ca o libertate
ce nu găseşte
pe nimeni
în care să locuiască,
valurile
având cătușele puse
se învolburau
ca o furtună posedată
și de fiecare dată
aleea presărată
cu zahăr tos
pe unde ea venea
o găseam inundată.

duminică, 21 februarie 2016

Înainte de a mă bărbieri prima oară

Tinereţea
știa cele mai scurte
drumuri spre inimă,
avea filiale de dragoste
deschise pe toate
bulevardele
aceasta se vede
și în biografia mea,
din fiecare petală
de trandafir
inventa o corabie
ce îmi ducea
idealurile în lume,
învăța statuile
din parcuri
să zâmbească
să adune aripile frânte
ale trecătorilor
pentru a ști câtă tăcere
se află în oraș,
nu stabilise relații
diplomatice cu singurătatea.

Mă aveam
numai pe mine fumând,
pregătit să mă rad prima oară,
singura mea grijă,
trezindu-mă alergând
către soare să împrumut
puțină vâlvătaie,
era să nu-mi rămână
visele în urmă
să fie călcate de tramvaie.

Poem nervos



Poemul
devine nervos
dacă nu simte
printre versuri
miros
de femeie goală,
cuvintele
se prescurtează
de parcă
nu ar avea aer,
ideile îşi pun
ochelarii fumurii
să nu se vadă
când lăcrimează,
acceptă
la preţuri derizorii
culorile toamnei
să locuiască
în substantive,
între strofe
așează crizanteme
să nu se mai audă
bătăile inimii 
şi stiloul crede
ca este un cui
ce aşteaptă să-mi fie
bătut în mâna dreaptă
cu  care scriu.

sâmbătă, 20 februarie 2016

Simțuri agramate



Era atâta căldură
în tabloul din perete,
încât se scorojise
vopseaua de pe ramă,
varul din jur
semăna cu degetele
unui fumător înrăit,
șnurul de care era atârnat
se subțiase
ca musculatura
unui pârâu aproape secat,
femeia de pe pînză
care își dusese
mâinile la spate
să își desfacă sutienul
pricinuise vâlvătaia,
am adus repede
un ventilator,
dacă ea
și-ar fi continuat gestul
riscam să se aprindă
întregul dormitor.

vineri, 19 februarie 2016

Biblioraftul cu umbre


Mi-am aşezat
umbrele
într-un  biblioraft
ca pe nişte documente
ale insatisfacţiei mele,
adierea lor de pelin
risipită prin casă
am iertat-o demult,
de câteva ori
le-am scos la vânzare,
m-am gândit
că poate cineva
le va folosi
să astupe crăpăturile
rămase
din veacul trecut
în zidurile
sfintelor catedrale,
ieri când am vrut
să îl pun pe un raft
mai departe de mine
l-am scăpat
pe fotografia mea
de pe birou
şi mi-a învineţit ochii.

joi, 18 februarie 2016

Document scris cu litere mici



Se vede
în biografia mea
cât am fost de uimit
când ea,
a iscat primăvara
în arterele mele,
zona albă
de unde s-au evaporat
cuvintele
este efectul
exploziilor solare
din epiderma ei,
paragrafele
în care propoziţiile
miros a lămâiţă
amintesc momentele
când iradia
cu frumusețe substantivele,
biografia mea e o fiţuică
pe care o scot pe furiş
și o recitesc
să pot trece examenul
la care mă supune singurătatea.

miercuri, 17 februarie 2016

Ceai din frunze de pelin



Mai trist,
decât să aprinzi
focul singur
şi să vezi
cum flăcările
se închină,
mirate
că dormitorul
s-a micşorat
atât de mult
în lipsa ei,
este să nu auzi
stiloul
cum cască
când vrei să-i scrii
că ai găsit
un drum neumblat
pe unde inimii
îi este îngăduit
să facă  naveta.

marți, 16 februarie 2016

Un contur de femeie gol



Am  împrăştiat
zahăr tos
pe aleea către casă,
mi-am capitonat uşa
cu petale de trandafiri,
pe preşul de la intrare
am desenat
o trecere de pietoni
în speranța
că nu voi fi ocolit,
nimeni,
singurătatea
și-a îndulcit ceaiul,
tăcerea s-a parfumat
la subțiori,
iar pe liniile albe
trasate de mine
am găsit
un poem accidentat
de un tramvai
încărcat până la refuz
de vise.

luni, 15 februarie 2016

Zăpada are gustul depărtării



Din cauza frigului
camera mea
s-a contractat atât de mult,
încât visele mi-au rămas afară,
ferestrele s-au micșorat
asemeni unor rame de tablouri
în care personajele pictate
au consumat tot aerul,
păstrez cuvintele pe sobă
să nu se prescurteze,
vântul
ca o puşlama de cartier
ridică tonul
că nu i-am pus scara
să se urce pe acoperiş,
melancolia se târăşte pe coate
să își facă loc în elegii,
ceaşca  de cafea
nespălată de ieri
pare începutul unei suburbii,
ninge abundent
albul îmi strivește privirea
dureros și lent,
mă simt ca un mecanic
ce nu îşi mai poate repara
măcar un sentiment.

duminică, 14 februarie 2016

Protecție socială

De câte ori traversez
strada
spre tinerețea mea
dungile albe
de pe trecerea de pietoni
îmi rămân impregnate
pe tălpile pantofilor
ca și când aș atinge
un pui de zebră
abia născut
ce nu a avut timp
să se usuce,
mă opresc și le șterg
cu prosopul umed
cu care curăț
și soarele de pete,
mi-e teamă ca lumea
să nu se ia
după urmele mele
și să urce în tramvaiul
cu roțile confecționate din vise
ce deraiază
sub rădăcinile ierbii
la ciocnirea
cu fiecare ciripit de vrăbii.

sâmbătă, 13 februarie 2016

Umbră colorată sau umbra unui poet



De teamă
că în umbra mea
s-ar fi putut
ascunde moartea
și neatentă
și-ar tăia
artera femurală
în coasă
pătându-se de sânge
până ar deveni
toată roșie,
de rușine
să nu mă trezesc
că oamenii
își dau ghionturi 
pe stradă,
șoptindu-și unul altuia;
uite-l pe ăla
cu umbra
colorată și hâdă,
am început să o gâdil
la subțiori
să aflu dacă mai are
curajul să râdă.

vineri, 12 februarie 2016

Accident poetic



Scriind un poem
despre cum inima mea
bate de la naștere
între labele Sfinxului,
aşa m-a prins pictorul
în tabloul de mărime naturală,
la final
în mâna stângă
mi-a pictat o grenadă,
să țină departe singurătatea
dacă cumva are de gând
să se mute
din suburbiile orașului
pe pânză,
să sperie scârțâitul lemnului
din care e făcută rama,
ar putea degrada culorile,
după ce i-a scos cuiul
să prindă opera în perete,
la scurt timp
s-a auzit o explozie
pe care şi azi
o mai ţin minte,
când am privit pictura
trupul meu
era încarcerat între cuvinte.

joi, 11 februarie 2016

Creion cu mină roșie



Lângă tine
nu mai pot trage
linii drepte,
umbra mi se ascunde
în şifonier
să nu ia foc
de la buzele tale,
văd că s-a emoţionat
şi robinetul defect
din bucătărie
şi nu mai picură,
sângele
îmi aleargă în cerc
ca şi când ar vrea
să te admire
toate picăturile
de hemoglobină,
în timp ce eu,
mă străduiesc
să îți desenez
pe un şerveţel de hârtie
cât de înclinată
este inima mea
din cauza iubirii.

miercuri, 10 februarie 2016

Telecomandă de adâncit ridurile



Această zi
se grăbeşte
de parcă ar avea
o întâlnire importantă
cu ziua de ieri,
nu-i pasă
că arterele mele
sunt înzăpezite,
trece fără să privească
la fotografia de pe birou
unde o soră a ei
a rămas încremenită
în brațele mele
de un deceniu,
cred că m-am născut
cu telecomanda
de schimbat anotimpurile
în mână
şi am apăsat
un buton greșit
de mărșăluiesc săptămânile
atât de indiferente
spre camera de gazare.

marți, 9 februarie 2016

Poveste părăginită


Am avut discuţii
cu mine,
dacă după ce singurătatea
mi-a ocupat șanțul
din jurul inimii
să mă declar dispărut
la 112
sau să o consider
o simplă eczemă
ce se întinde pe trup
ca o iederă pe casă,
nu am ajuns
la o concluzie,
a trebuit să votez,
la deschiderea urnei
toate voturile
au fost anulate,
fotografia mea
de pe cartea de identitate
era atât de părăginită
din cauza nopților
furișate sub ea,
încât am fost considerat
o persoană
decăzută din drepturi
că nu am avut grijă
să-mi păstrez tinerețea intactă.

luni, 8 februarie 2016

Punctuație agrară



În fiecare
dimineaţă
spăl găinile
cu un înălbitor
pentru rufe,
noaptea
cocoşul
îl culc
într-o copaie
cu făină,
sperând
că într-o zi
gălbenuşul
va deveni
alb
ca un bulgăre
de zăpadă
fără sechele
să-l pun
la sfârşitul
propoziţiilor
ca pe un punct,
strălucind
asemeni
unei perle.

Ședință cu jaluzelele lăsate



De câte ori calcă
pe manuscrisele mele
risipite pe jos
i se accelerează
bătăile inimii,
dușumeaua
din lemn de fag
făce febră
și trebuie
să aduc un tâmplar
să o ia la rindea
să îi micșoreze
temperatura,
fotoliul
îşi dă husa jos,
îl car în altă cameră
să nu se transforme
în rumeguș,
ferestrele tremură
ca și când vântul
s-ar sprijini pe ele
să se urce pe acoperiș,
până nu țin o ședință
cu simțurile ei
ascuțite de patos,
despre cum poate
fi strivită noaptea
între două trupuri,
sângele nu vrea să ia
poziția pe loc repaos.

duminică, 7 februarie 2016

Seringa cu scepticism


Sângele
îmi măsoară
înălţimea
în fiecare zi
cu tot mai multă
aproximaţie
ca şi când singurătatea,
cuvintele nerostite
nu s-ar pune
la socoteală,
pașii mei
prin oraş
s-au amestecat
cu alți pași,
nu-şi mai amintesc
nimic
despre cel ce am fost,
am devenit
total nerentabil
la fel ca o maşinărie
de  produs lacrimi
în mijlocul gerului.


sâmbătă, 6 februarie 2016

Ilustrată cu un rug de maci



Îi însoţesc
soarele din trup
să nu se simtă
singur,
nici nu știu
la ce să fiu atent,
gândurile ascunse
sunt tunse scurt
asemenea unor versuri
interzise,
dimineața
ce îi vâslește
prin artere
este o introducere
la lecția
despre prospețime,
inima își cere iertare
pentru toate becurile
aprinse în epidermă,
dacă ar fi
să întrebați ce fac,
vă răspund
că mă pregătesc
de incinerare.

vineri, 5 februarie 2016

Mergând ca o dansatoare



Tălpile ei
fac duşumeaua
să aibă puls,
când se ridică
pe vârfuri
să tragă perdeaua
trezește
în scândurile de fag
cântecele păsărilor
întrerupte de decenii,
pașii ei
sunt egali
cu distanța
dintre două valuri
ale mării
descrise într-un sonet,
mersul îi adună
sub capot
un spaţiu luminos,
de l-aş muta
între două cuvinte
ale unui poem
ce ar putea fi vândut
pe un pachet de țigări
aş avea sentimentul
că sunt un traficant
de dansuri.

joi, 4 februarie 2016

Ochi înnorați


Plâng peste acoperişuri
când nu cad meteoriţi
să-mi perforeze melancolia,
păsările se ascund
sub streşini
să nu facă ouăle sărate,
veacul rămas
printre crăpături
se dizolvă mai repede ca zahărul
scurgând-se prin  burlane,
mă deranjează
că apoi nu iese soarele
şi în pământul umed
nu răsare măcar un mărăcine
ca un centru de suburbie,
nu vreau 
ca picăturile de ploaie
să se simtă trădate
că vărs lacrimi
numai pe bluza ei
uitată pe hol
de pe care săruturile mele
nu  ies nici la spălat.

miercuri, 3 februarie 2016

Lirism feroviar



Mi-am vândut
bătăile inimii
unei turbine
eoliene
să producă
curent electric,
poate ajunge
câțiva kilowați
și pentru felinarele
de pe peronul pustiu,
când voi lua
trenul accelerat
de trecut
dintr-o lume în alta
va fi atâta lumină,
încât visele mele
rămase în urmă
să nu fie călcate 
pe calea ferată.

marți, 2 februarie 2016

Între labele Sfinxului



Mulţi vorbesc
de moarte
din auzite,
ca despre demisolul
unei clădiri
ce se adânceşte
milimetru
cu milimetru
sub cenuşa
fiecărei zile,
sau ca de un felinar
păzit
de poliţia locală
să nu-l stingă vântul,
fără să ştie
că de la naştere
avem o cicatrice
pe inimă
care se lărgeşte
până înghite tot cerul.

Nod gordian


De câte ori vreau
să deschid biblia
la pagină
despre fericire
sunt urmărit de eșec,
nu-mi pot folosi trucurile
le-am utilizat pe toate
să fac singurătătea
să dispară
pe o autostradă
fără semne de circulaţie,
nici sabia găsită
în numele meu
ca pe semnătură
nu o pot utiliza,
am decupat cu ea
mii de metafore
şi a devenit visătoare,
nimeresc mereu
capitolul scris
cu litere îngroşate
unde cuvintele
poartă în pântece
un drum peticit
de pustiuri.

luni, 1 februarie 2016

Modelând albul



După ce ridic
un om de zăpadă
și merg la primul spital
să-i fac
testul de paternitate
mâinile mele
sunt atât de obosite
de parcă
în albul fulgilor de nea
cerul și-a depozitat
eternitatea,
de vor să adoarmă
pe calde serpentine
între două coapse
și pentru a nu repeta
plămădirea din grădină,
degetele
trebuie neapărat
să se învoiască la mine.