duminică, 31 ianuarie 2016

Diopriile inimii



Când privesc
lumea
din spatele inimii
mi se pare
că oraşul se închină
cu fulgere,
tăcerea
ca și când ar avea trei ani,
ronţăie
din conturul lucrurilor,
gândurile mele
asemeni unor lifturi
pline de sfinți
de la biserica demolată
urcă în cer
să nu se contamineze
ideile de eczeme,
vizibilitatea
nu este prea bună,
parcă în tapiseria
de pe perete
ea,
umblă desculţă
prin iarba proaspătă
şi pentru că nu mă găseşte
sărută ceaşca de cafea.

Trecere de pietoni descompletată



În oraşul meu
există o singură
trecere de pietoni
dintre două decenii
confecționată
din scânduri
de mesteacăn
acoperite cu zahăr tos,
pe aici trec îndoielile
și melancoliile,
când e lună plină
și nu e nici țipenie de om
tiptil se furișează
și iubirea,
din această cauză
am luat acasă
una dintre fâşiile albe
poate așa voi reuși
traversez în inima ei.

Lacrimi concurente



Trupul ei mirosea
atât de puternic
a flori de tei,
încât aveam
impresia
că sub piele
are o pădure
de copaci înfloriți,
acum,
la un deceniu
de când a plecat,
punând ibricul
să fac ceai
aburii din bucătărie
se duc și se risipesc
în pat,
așteptând să îi sărut.

sâmbătă, 30 ianuarie 2016

Cămașa verii s-a decolorat



Visele mele
au adormit în trafic,
nu a avut cine
să le aducă o cafea,
străbătuse
atât de mulți kilometri,
încât cauciucurile
vehiculelor din față
abandonase canelurile
pe tenul lor,
pricinuindu-le riduri adânci,
e timpul să vă spun,
la prima zăpadă,
încercând
să urce dealul
inimii ei,
patinau ca niște gărgărițe
pe o coală de hârtie,
când am vrut
să le montez lanțurile de iarnă
acestea erau înserate
ca potcoavele unui cal
pierdut în pustiu.

vineri, 29 ianuarie 2016

Oraș care nu îmi poartă numele



Sunt îngrijorat
ca și când umbra
mi-a alunecat în râu,
riscând să se înece,
oraşul a împrumutat
din textele mele
singurătatea
şi a împrăştiat-o
pe străzi,
din elegii
a luat tristeţea
şi a întemeiat suburbii
unde lăutarii
cântă romanțe,
a extras
din substantive
mirosul de pelin
şi l-a înghesuit
în rucsacul vântului,
acum toate acoperişurile
sunt  amare,
această așezare urbană
nu-mi poartă măcar numele
să-mi schimb semnătura
cu două vreascuri uscate
culese din parcul mâhnit din centru
împrejmuit de felinare.

joi, 28 ianuarie 2016

Un alt mod de a spune bună seara



Trăiesc strâns
în fluturaşii de salarii,
sunt atât de mici
că stau înghesuit
ca într-un tablou
din copilărie
din cauza ramei,
n-am loc
nici să îngenunchez
să adun firimiturile
de pe jos,
de ar fi
să-i fac loc unei femei
nu ar mai rămâne aer
pentru un fluture planorist,
dacă aş repara un poem
nu aş avea bani să cumpăr
măcar două aripi din talcioc,
în ultimul deceniu
am mers numai cu pantofi,
având radar pentru cifre
să nu calc din greşală suma
să o devalorizez,
mărunțișul acesta,
ca un rest de umbră
uitată într-o scorbură,
nu mi-ar ajunge
să iau un bilet dus-întors
în fericirea unui bărbat singur.

miercuri, 27 ianuarie 2016

Poezia ca o femeie fugită de acasă



Nu am reuşit nici azi
să scriu un text
din două rânduri
ca spaţiul dintre ele
să imite
cărarea din părul ei,
din cauza frigului
camera
s-a contractat atât de mult,
încât fanteziile
i-au rămas afară,
am lăsat pagina albă,
auzind
cum strigă pădurea
strivită în ea
să nu caligrafiez
absolut nimic
pentru a nu se bloca
între silabe
vreo căprioară rănită,
îmi e din ce în ce mai greu
să îndrept cuvintele,
înclinate
de grelele tăceri imperative,
de asta vă rog respectuos
să-mi iertaţi mirosul de pelin
din substantive.

marți, 26 ianuarie 2016

Un tablou cu ramă albă



Nu ştiu
cine o să ia locul
fulgilor de zăpadă
acolo în cer,
au format
un abajur alb
deasupra lumii,
vrând parcă
să ne ţină
privirea înfiptă
în pământ,
fără echipament
de supravieţuire
intră în oraş
ca într-un sanatoriu
de tratat frigul,
acoperă absenţele
cu un alb ireal,
spre exemplu,
pe banca din grădină,
acoperită de nea,
a stat tatăl meu
acum câţiva ani.

luni, 25 ianuarie 2016

Guard pentru ceasuri



Misiunea mea
este să nu las frigul
să pună cătuşe
valurilor mării,
să rezolv dilema pădurii;
dacă să cotropească oraşul
să vadă dacă în biblioteci
foșnetul ei a supraviețuit
în cărțile necitite
sau să se evapore
în cântecul priveghetorilor,
să trimit vântul prin cartiere
să șteargă ferestrele de tristeţi
ca duminicile
să nu mai fie incomodate,
trăiesc urgent
îmi stropesc zilele
cu benzină şi să le dau foc,
singurul meu noroc
este că iubirea,
fiindu-i frică de haos,
ţine flacăra pe loc repaos.
                  

duminică, 24 ianuarie 2016

Pagină scrisă cu degetele fracturate



Şi-a făcut iatac
în cuvintele mele,
de-asta au miros
de femeie goală
şi coala face febră,
rupe petalele trandafirilor
apoi îi reface
după forma inimii ei,
dacă vi se par colorate
înseamnă că a scăpat
rujul între silabe,
respiraţia ei,
asemănătoare
adierii unei păduri
de mesteceni,
atât de mult
învolburează ideile
că trebuie le dotez cu busole,
am fost inspirat
când am făcut
transfuzia de sânge
de la ea,
stiloului meu,
voi şti când să-i închei
nasturii la bluză
să nu se ruşineze cititori.

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

Prizonier pregătit să evadeze



Privesc după gratiile
sângelui
cum soarele umblă
pe conturul
trupului alb,
genunchii
i se îndoaie
ca mijlocul
unei zile de vară
când o invită
fotoliul
să-i afâneze stofa,
privirea ei
face din conturul
lucrurilor
mici provincii
albastre
unde păsările
s-au evaporat
în cântecul lor,
nu-mi rămâne,
decât să evadez
precum un condamnat,
obligat să-şi ispăşească
pedeapsa
într-o cameră cu pereţii de lavă.

Cunoştinţe de făcut cardiograme



Inimii i-am făcut
instrucţiuni de folosire
în timp de pace;
pe străduţele înguste
iluminatul public
se aprinde la ora opt seara
ca nu cumva să o întâlnesc
pe Maria,
şi din cauza întunericului
să sară vreo îmbrăţişare,
să nu corupă
santinelele de la intrare
pentru a lăsa pe cineva
să o viziteze
fără să spună parola,
dacă se decretează
legea marţială în artere
şi simţurile devin
o haită de flămândă de lupi
să cheme de urgenţă
poliţia singurătăţii,
de e rănită
de dorul de pământ,
sub picăturile de sânge
să îmi ascundă trupul
ce se înclină
tot mai mult spre nord
asemeni unui zid
împins de mâna unui sfânt.

vineri, 22 ianuarie 2016

Privind rufele ei pe sârmă să se usuce mai încet



Mă trezesc de câteva ori
în timpul nopţii
să văd
dacă nu are scurgeri
de candoare pe covor,
am grijă ca părul lung
să nu se afle
în dreptul oglinzii
să-i fure strălucirea,
dacă visele ei au noduri,
după ce a încurcat
firul de telefon,
ducându-l lângă sobă
să nu le fie frig cuvintelor,
i le şterg uşor
de pe frunte
cu un prosop umed,
nu pot să-i las trupul
nesupravegheat,
am văzut la televizor
o femeie ce semăna cu ea
căreia din cauza frumuseţii
i s-au umflat braţele
şi nu a mai putut face
îmbrăţişări perfecte.

joi, 21 ianuarie 2016

Sinceritatea ca o vată pe băţ



Sentimentele mele
nu pot trece prin haine,
chiar dacă inima
îmi bate ca o tastatură
dereglată
şi între braţele mele
se pot coace cozonaci
să-mi ajungă
pentru o călătorie
în visele unei femei,
sunt şi timid
din cauza asta
mi-au apărut
în palme linii,
asemenea
unor vreascuri
incandescente,
de citesc un ziar
se aprinde,
de asta răsfoiesc
numai reviste umede,
ca afecţiunea mea
să ajungă intactă în cuvinte
când le transcriu
mă dezbrac în pielea goală.

miercuri, 20 ianuarie 2016

Promenadă cu şireturile desfăcute



Eu ies pe stradă în rate,
mai întâi trimit imaginaţia
să vadă dacă s-au adunat
lăutarii să cânte o horă
până se rotunjeşte oraşul
să nu mai aibă
pe unde intra tristeţea.

Urmează gândurile,
cărora le fac o ignifugare
cu pensula pe care o folosesc
să îngălbenesc pomii toamna,
ca nu cumva să întâlnească
vreo femeie
care îşi măreşte
decolteul cu telecomanda
şi să ia foc.

Apoi fac eu primii paşi,
partea cea mai neînsemnată,
asemeni unei zecimale de lumină
despărţită de lume
cu un felinar stins
pe post de virgulă.

marți, 19 ianuarie 2016

Turn de fildeş cu lift



Dacă nu are
fanteziile la ea,
lanternele
aprinse în artere,
nici batista
la care să facă
noduri
pentru etajele
parcurse,
să nu le uite
numărul
până ajunge la mine
în vârful turnului,
liftul nu porneşte,
la fel
ca un avion
dintr-un tablou,
cu toate locurile
ocupate de poeţi
ce nu poate
să-şi ia zborul
din cauza ramei.

luni, 18 ianuarie 2016

Goluri ce nu se văd în oglindă



Pianul
acesta trist
la care
nu am mai cântat
de când stăteam
pe bancheta
din spate
a maşinii,
un exponat
în camera cu sentinţe
a timpului,
în fond
o pădure
întreruptă,
transformată
în note muzicale,
de l-aş lăsa
să se privească
într-un pahar cu apă,
sigur s-ar vedea
chipul meu.

duminică, 17 ianuarie 2016

Maşina de făcut tuneluri în propoziţii



În întuneric
nu îmi este
dor de mine,
nu pot citi,
decât texte
care îmi aparţin,
gândurile sunt
ca nişte vrejuri uscate
rămase de astă toamnă,
mi se schimbă
vocea,
când am strigat
la un meteorit
să fie atent
pe unde circulă
să nu-mi dărâme
acoperişul,
întrucât visele
le am depozitate
în pod
mi-a răspuns un plop
plin de stele,
ceea ce înseamnă
că noaptea
vorbesc limba copacilor,
de fapt
când ea urcă lent
printre braţele mele,
e ca şi când ar dori
să adune
dintre două ramuri calde
cerul
ca pe un fruct invizibil.

sâmbătă, 16 ianuarie 2016

Împrejmuit de nisipuri



Nu ştiu
când voi desecretiza
sentimentele mele,
în domeniu
există
vid legislativ,
unele au adormit
în trafic,
multe s-au divizat
în segmente mici
din cauza insuccesului,
altele au murit
şi nu păreau
pătate de sânge,
cum mi-a zis
o doamnă
când tata a plecat
pe lumea cealaltă:
avea dantură bună
mai putea să trăiască
douăzeci de ani.

Cărând ferestre



Ca să privesc
câmpia,
căutând ploaia
după tufele
de maci,
oraşul baricadat
între blocuri
să nu-l cucerească
pădurea,
parcul
unde copacii
au devenit astmatici
sub abajurul
fulgilor de zăpadă,
vin cu fereastra
de acasă
să mă uit prin geam,
numai aşa nu se vede
că sunt un Gulliver
al singurătăţii.

vineri, 15 ianuarie 2016

Tablou copiat



De la un timp
umbra mea
nu se mai udă,
a renunţat
la umbrelă
sau pălărie,
m-am gândit
că o fi îndrăgostită
de vreun asfinţit
şi a devenit
impermeabilă,
când am vrut
să o spăl
de praful cosmic
depus pe ea
am constatat
că pe margini
singurătatea
i se întărise
ca elitrele
unui fluture de noapte.

joi, 14 ianuarie 2016

Ultimul şanţ de apărare



Împinge-mă încet
în mirosul tău
de femeie goală
şi lasă-mă să fac
din acest aer
un anotimp
mai proaspăt,
decât primăvara,
simţurile mele
s-au aliniat
după planetele solare,
declară-mă parc
de atracţii
pentru visele tale,
fanteziile mele
aşteaptă
cu şireturile descheiate,
stinge-mi
cu gura ta umedă
trandafirii aprinşi
de sub piele,
lasă unul
să îţi lumineze chipul,
iată, cartea
tăcerilor tale s-a deschis
la pagina treizeci
unde scrie
negru pe alb,
să astupi şanţul
din jurul inimii mele
cu lava
izvorâtă din trupul tău.

miercuri, 13 ianuarie 2016

Un bărbat navigabil







Vrând să transcriu
câteva vise
de un verde ilicit,
maşina de scris
s-a blocat
în momentul
în care îi rotunjeam
şoldurile
cu mâinile
şi mă pregăteam
să-i deschid nasturii
la bluză
cu telecomanda,
mi-am dat seamă
că nu avea
caracterele adecvate
să imprime
cum devin navigabil
ca ea să poată trece
de pe un mal
pe celălalt
al arterelor mele
cu soarele în braţe.

marți, 12 ianuarie 2016

Îndeletniciri dureroase



Ca să rotunjesc
cartofii
în pământ
aduc o trupă
de lăutari
să le cânte o horă,
să-i arăt toamnei
că vizita ei
doare
o găuresc
cu crizantame,
unui bondar
în călduri
îi ţin o şedinţă
despre hărţuirea sexuală,
aranjez singurătatea
pe capitole
şi o pun
între celelalte cărţi,
însoţesc dimineaţa
până la primul
bob de rouă
pe care să îşi scrie
testamentul,
cu asta mă ocup
când nu mai vreau
să-mi fie dor de cineva.

Coala albă ca somnul unei păduri întrerupte



Până nu trezesc
coala A4
din somn,
nu mă apuc
de scris,
s-ar putea
ca femeia,
căreia îi descriu
versanţii albi
ai colinelor,
soarele
care îi cutreieră
singur prin artere,
privirea
ce aprinde
focul în şemineu
din fotoliu,
să se molipsească
de la albul
necontenit al hârtiei
şi să aţipească,
rămânând
cu nasturii de la capot
descheiaţi.

luni, 11 ianuarie 2016

Declaraţie de împrăştiat umilinţa



Întâlnirea mea
cu patria
a fost dragoste
la prima vedere,
nu era parfumată,
capitalismul
îi răvăşise părul,
avea pete de tristeţe
pe câmpii şi munţi,
cineva îi aruncase
în faţă
un pumn de ţărână
de i s-au clătinat
graniţele,
m-am îndrăgostit
de ea,
ca de o femeie
frumoasă
îngenunchiată
într-o elegie,
cum ar zice tata,
sunt patriot
şi legat fedeleş.

Un poem sub formă de colivie



Când ea,
nu este cu mine
se ard filamentele
becurilor
din cauza singurătăţii,
prezentul
de la fereastră
până în bibliotecă
se divide
de mii de ori
şi ajunge
mai obosit
ca un asfinţit,
patul are migrene,
pereţii se pătează
de eczeme,
viselor mele
trebuie să le plătesc
transportul
să aflu
ce-mi rezervă
ziua de mâine,
este nevoie
să-mi micşorez
camera
sau să chem pe cineva
să o transforme
în colivie.

duminică, 10 ianuarie 2016

Verde necontenit



Azi e ziua
de naştere
a trupului meu,
o să fac curăţenie
în mine,
voi trage puţin
cu aspiratorul în inimă,
am să arunc felinarele
stinse
de sub epidermă,
becurile arse
de la lanternele
din sânge
le voi înlocui
cu unele noi,
o să-mi scutur paşii
de drumurile
pe care le-am străbătut
singur,
gândurile
adormite în trafic
le voi mătura
şi le voi pune
în rucsacul
unei stele căzătoare,
o să arunc
şi cartela de telefon
unde cuvintele mele
sunt atât înghesuite
de au strivit
lumina între ele,
poate ea,
nu va mai fi alergică
la zâmbetele mele.

Nimeni nu este perfect




Nu prea
mă exprim bine
în gând,
ideile mele
au mult văzduh
se evaporă repede,
din cauza iubirii
sunt atât de grele
că stau înclinate,
vrând să spună
totul deodată
se creează
ambuteiaje
în propoziţii
multe cuvinte,
rămânând
prescurtate,
de asta mă rog
foarte rar
să nu creadă
Dumnezeu
că sunt un analfabet.

sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Felul meu de a fi liric



De câte ori
merg cu ea
la catedrală
sunt foarte atent
ca nu cumva
vreun sfânt
să ia picturile
de pe pereţi
să le scoată afară
pentru a le arăta
lumii
şi să-i lovească
coapsele,
stiu că şi rănile
sunt sfinte,
dar când o rog
să se întindă
în cuvinte
nu vreau
ca vreo picătură
de sânge
să-mi păteze
strofele.

Peisaj chior



E posibil ca lacul
să nu mai aibă
o memorie bună,
altădată
privirea ei
producea valuri
de îmi era teamă
să nu inunde,
malul
devenea
un pergament
unde apa
descria fragmente
din viața lui Noe,
erau în aşa fel
trasate
că parcă ar fi vrut
să-i facă
cardiograma,
acum pare
o medalie lichidă
agaţată de gâtul
singurătăţii.

vineri, 8 ianuarie 2016

Un poem fără cofeină

 
Uneori uit
ascuţitoarea de idei
acasă,
sar peste unele
îmbrăţişări,
uit mâinile
prin locuri
unde căldura
e catifelată,
când îi împart
lumina
pe zonele trupului
întotdeauna
îmi dă cu zecimale,
ultima oară
nu mi-am amintit
că i-am aşezat
un şezlong
într-un poem
ca soarele
să-i bronzeze
partea din biografie
ce nu vrea să
fie văzută,
dar după puţin timp
a aţipit,
a trebuit
să intru pe coate
printre silabe
să-i duc
o ceaşcă de cafea.

joi, 7 ianuarie 2016

Peisaj în care mă îndepărtez



Zăpada îmi ascunde
cerul în carne
şi nimeni
nu îi vede lipsa,
nu stiu ce să-i spun
să nu simtă singur,
l-am cazat
lângă felinarele stinse
de sub epidermă,
inima e ocupată
până la refuz
de singurătate,
era murdar de nori,
i-am şters uşor
cu batista
să nu înceapă
să plouă în mine
să-mi perforeze visele,
stelele nu am reuşit
să le fac să dispară,
nici cu săpun de rufe,
mi-au rămas pe tot trupul
asemenea unor pistrui,
de departe par
mici suburbii de eternitate.

miercuri, 6 ianuarie 2016

Iluzii tipografice



Când îşi răsfiră
părul lung
peste
manuscrisele mele,
ca pe o pernă
din coli de hârtie
să simtă
dacă distanţa
dintre strofe
este egală
cu paşii ei,
să verifice
dacă ritmul
se suprapune
exact
peste liniile
din cardiograma sa,
am impresia
că versurile mele
au făcut riduri
şi au devenit mature.

marți, 5 ianuarie 2016

Exerciţii de educat mîinile să nu spună nimic



Ţin legătura
 cu universul
prin coşul de la casă,
are puţină funingine
pentru că aici
îmi ard visele,
pe deasupra acoperişului
mi-am construit
un funicular
să-mi care dimineţile
în ferestre,
sunt prieten cu norii,
îmi spală paşii
de lumina strivită
sub tălpi,
cu meteoriţii adunaţi
din gădină
mi-am pavat aleea
ce duce
spre inima femeii
ce m-a părăsit
în deceniul trecut,
praful cosmic
depus pe ierburi
îl adun cu grijă
şi îmi îndulcesc ceaiul,
dar când văd
cum zăpada aduce cerul
şi mi-l lipeşte de trup
ca pe un timbru
pe o scrisoare fără destinatar
am o stare
de parcă m-aş fi intoxicat
cu eternitate.

Desen naiv pe hârtie creponată


Am repartizat
singurătăţii
un teren viran
lângă inimă
să am unde arunca
miile de ciorne
ale visele mele
pline de erori,
cui să-i las durerile
şi cuvintele nerostite
dacă nu unei coli A4
care ştie prin ce dramă
a trecut pădurea,
când mă gândesc
ce flacără frumoasă
are iubirea,
cât de simplu
şi ce pricepere are 
să strivească noaptea
între două trupuri
până devine
incandescentă,
trebuie să admit
că poate intra aici,
oricând
o femeie ne anunţată
şi focul de sub pielea ei
să provoace un incendiu.

luni, 4 ianuarie 2016

Limba de la ceasul meu a facut infarct



Sunt în criză de trăit,
regret fiecare lucru
care nu o să mi se întâmple,
mi-ar trebui
o reclamă luminoasă
să-mi fac cunoscute
toate sentimentele,
n-am timp
nici să-mi cer scuze
că am dorit să trăiesc
în capitalism,
prietenii mei
stau înghesuiţi
în cartela de telefon
să îmi spună adio
fără să existe
măcar o cratimă între ei, 
jaluzelele
nu le-am mai ridicat
de un deceniu
şi singurătatea s-a depus
într-un strat gros,
mereu sunt pe fugă
articulaţiile au început
să se deşurubeze
şi femeia
ce aduna fluturi
să le dea drumul
în inima mea
am uitat-o
de câţiva ani la ţărmul mării.

duminică, 3 ianuarie 2016

Verde intimidat



Bluza ei începuse
să aibă flux şi reflux,
nasturii încolonaţi
erau pregătiţi
să devină
monezi devalorizate,
fotoliul era atât
de emoţionat
că mai avea puţin
şi se transforma
în rumeguş,
să nu se împiedice
adunam scârţâiturile
din podea
ca pe nişte vreascuri uscate
şi le depozitam pe hol
să le car în pădure,
trebuia să admit
că de mai priveam mult
genunchii ei
ca pe doi miei albi
lihniţi de foame
riscam ca pereţii
să facă eczemă
si ferestrelor
să le crească febra.

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Ascuţitoare pentru idei mirosind a lavandă



Să nu mă recunoască
nimeni
când merg la ea,
împrumut pantofii
unui tip
căsătorit cu o sirenă
care umblă
cu două submarine
cu şireturi,
îmi internez hainele
în spital,
când am vrut
să-mi schimb
şi bătăile inimii
trandafirul de pe alee
de la care făcusem
o transfuzie de sânge
i-a şoptit la ureche
că trebuie să-mi aduc
cardiograma.

Cuvinte ornate cu ojă





Tânăra pe care o ţineam
ascunsă între versuri
dimineaţa
întindea
o rază de soare
proaspătă
între două strofe
şi îşi punea
hainele la aerisit,
se aşeza în faţa oglinzii
improvizată
dintr-o metaforă
mai lucioasă
şi îşi aranja fanteziile
în ordine crescătoare,
restul timpului
îşi îngrijea mâinile
să nu cumva vreun cititor
să dorească să i le sărute,
de câte ori
mă apropiam de manuscris
mirosea atât de tare a ojă
de parcă ar fi răsturnat
sticluţa pe cuvinte.

vineri, 1 ianuarie 2016

Frica îmi vine din erele geologice depozitate în oase



În prima zi
a noului an
duc probe de sânge
la analiză
să văd
dacă umbrele mele
au dimensiunea
să mai încapă
în şifonier,
de trebuie să trimit
la reciclare
hazardul din mine,
vreau să ştiu
că îndoielile
nu stau
prea înghesuite
să îmi provoace
dificultăţi de respiraţie
sau că singurătatea
are de gând
să intre în bibliotecă
şi să o aştept
până citeşte toate cărţile,
de fiecare dată
mi se spune
că mi s-au mărit
spaţiile albe
din hemoglobină,
şi să nu mai ţin
calul de căpăstru
când ea,
urcă în şa,
trapul lui inegal
s-ar putea
să îmi dea erori
când las
distanţele între strofe.