luni, 31 august 2015

Îngrijorare lirică



Priveam lumina
cum se ridica lent
în ferestre
la fel cum urcă
un secol
pe fațada
unei clădiri medievale,
în timp ce pe stradă
treceau
grupuri de femei
cu eşarfe negre la gît
asemenea unor elegii
senzuale.


Mă gândeam
că de le-aș aduna
într-o carte
nu aș mai putea
închide coperțile
din cauza tocurilor de la pantofi.


Lavandă în tramvai



Din cauza singurătății
și a faptului
că nu mă duc
pe stadioane
pentru că nu sunt
plantați chiparoși
în loc de scaune
să am de unde privi
am devenit
atât de politicos
că de fiecare dată
când merg
cu tramvaiul
cedez locul,
chiar și doamnelor
însărcinate
de o jumătate de oră.

duminică, 30 august 2015

Inima mea o lampă cu defecte

Capitalismul m-a prins
în pădurile din munții Bucegi
adunam ciuperci otrăvitoare
să hrănesc singurătatea.

Târziu am început
să mă îngrijorez
când mi-am dat seama
că acum iubirea
trebuie să creeze plusvaloare.

Pentru un eventual control
umbrele vor fi păstrate pe umerașe,
iar cerul împărțit
în șervețele albastre
să ne ștergem
gândurile ascunse de sub frunte.

Dragostea va fi trecută
în contractul de muncă,
tăcerile și îndoielile
vor fi scoase la licitație.

Eram neliniștit
mai mult ca oricând
pentru că nu știam
cum să fac recepția unui orgasm
să dovedesc cât țin
la viitorul patriei.

Sinceritatea ca un inel de iarbă




Când a venit
momentul
să-mi dedic
un poem
am constatat
că nu mă mai bărbierisem
în ultimul deceniu
și cuvintele
așteptau
cu sensuri tinere
după firele de păr
ca niște prizoniere
dornice de libertate
după gratii.

Toamna îmi este teamă de amănunte

Nu cunosc pe nimeni în consiliul de administrație al toamnei să-i  influiențeze comportamentul și deciziile. 
Voiam să știu când aduce utilajele de demolat să mă pot ascunde între silabe. Dacă are numărul optim de basculante să care toate tăcerile din cartier. 
Dacă are vreun plan de salvare al păsărilor fără domiciliu stabil și întocmește vreo statistică a umbrelor devenite supraponderale.
Am încercat să corup vântul să-mi fie iscoadă dezbrăcată. Dar că orişice individ cu aere este mai mult preocupat să producă dezordine în prioritizarea bolilor și să umble pe sub fustele doamnelor fără să-l vadă nimeni. 
Aș fi dorit ca oamenii să fie deteriorați mai cu delicatețe. Toamna să fie mai îngăduitoare cu condamnarea frunzelor. 
Mai indulgentă cu lumina izgonită în școlile profesionale unde se predă contemplarea. Elanul de a face dragoste s-a diminuat. 
Oamenii sunt preocupați mai de grabă cum să înlăture obstacolele din inima lor. Ceața a ajuns la punctul culminant al depravării. 
Toamna am o teamă de amănunte. Nu mai pot mângâia eficient și cu viziune. Dacă simt respirația unei femei devin un epigon al timidității. 
Văzduhul s-a mâhnit și vrăbiile s-au ascuns în buzunarele mele.  Iarba a devenit amară și este cărată în semințe cu targa de brancardierii frigului. 
Nici metaforele nu îmi mai sunt de folos pentru a detalia gesturile de adio ale copacilor. Frumusețea se poartă  cu greutate.  
Tăcerile așteaptă în culise ca lumina să facă o nouă eroare. Toamna este o infirmitate a soarelui. Este un mod impertinent de a îngălbeni visele oamenilor. 
Deține toată infrastructura ca lumea să intre într-o stare de crispare. Și  în propozițiile se produc alunecări de teren. 
N-am nicio vină că toate lucrurile își pierd conturul. Când am deschis o carte de versuri strofele erau pline de sânge.

sâmbătă, 29 august 2015

Pudriera cu idei virgine



Când liniștea foșnește
ca o hârtie creponată
și aerul îmi fierbe în palme.

Când claxonez
și sentimentele
nu se dau la o parte din artere.

Când este greu
ploii să mă depisteze,
gesticulând semne de adio.

Când singurătatea
se lasă spălată la subțiori
cu săpun de casă.

Când mi se îndreaptă degetele
și visele nu mai au santinele
îmi dau seama
că am intrat în labirintul fanteziilor
și pentru  a mă întoarce
trebuie neapărat să mă îndrăgostesc.

Rană matinală


Singura lance
din lume
care apare neașteptat
ca o cometă,
catifelând aerul, 
prescurtând cuvintele
cu lumina
pe care o stârnește,
este femeia
ce ţi se înfige
direct în inimă
si nu curge
nicio picătură
de sânge.


Prejudiciul
este acela
că amestecăndu-se
hematiile
îi preiei
toate tăcerile.

vineri, 28 august 2015

Acolade mâhnite



Îmi este teamă
să visez o femeie
ce poartă
cămașă de noapte
închisă la culoare
să nu cumva să fac
cearcăne,
mi s-a întâmplat
pe malul unui lac
pistruiat de nori,
după ce am privit
ore în șir
o lebădă neagră. 

joi, 27 august 2015

Melancolii surpate



Mereu serbez momentul
cînd toamna deschide şantiere
în inima mea.

Invit pe toţi cei ce ştiu să încarce o armă,
pe cei ce au avut
drept colaraboratori apropiaţi caii.

Pe cei care plantează
câte un brad
la fiecare sfârşit de deceniu.

Nu-i uit nici pe contemporanii mei
ce menţionează
în testamente iubirea.

Pe cei ce suflă în steagul patriei
să fluture,
sperând să întâlnesc
pe cineva
ce seamăna cu mine
și care întotdeauna este absent.

Umbre plângând cu apă murdară



Viaţa mea
este asemenea
unei linii,
întreruptă
din când
în când,
de pete
de sânge,
ceea ce mă face
să cred
că vorbeşte
tot timpul
cu moartea,
folosind
alfabetul
Morse.

miercuri, 26 august 2015

Pudriera cu desfătări


M-aș rușina
ca un nudist
pe trecerea de pietoni
dacă prietenii mei
ar afla
că desenez lenjerie
intimă pentru doamne
pe uși imaginare
și apoi ciocăn
să-mi dea drumul înăuntru.

Să avem încredere
în pianele
ce se admiră în oglinzi,
altfel ar fi
un excedent imens
de monotonie
în această lume
dacă nu am avea
si gânduri ascunse.

Poeții certați de Dumnezeu



Bărbaţii din ţara mea
nu mai au  mărul lui Adam.

Nu văd că între mâinile lor
se întinde o câmpie,
cerând inhalații cu nori.

Cu suliţele străbunilor
descoperite în adâncul numelor
omoară tristeţi și pustiuri.

Își pierd vremea,
făcând flotări împotriva depresiei
și statuile au devenit nerăbdătoare
s-au aprovizionat cu lanterne
să citească istoria pe furiş în timpul nopţii.

Ascultați,
cum Dumnezeu
ceartă poeţii
că şi-au retras strigătele din circulaţie
și nu au înarmat
metaforele cu grenade.

Animale de pradă,
îmbătrânite de așteptare,
au intrat în arterele tuturor,
dresate
să modifice cu ghearele
conturul patriei,
păstrat în inimile noastre.

marți, 25 august 2015

Stilou, lipsit de apărare



O caut, întinzând
 brațele în propoziții,
transformate
în corăbii îndrăgostite

Mi-e teamă ca trupul ei, neatent
să nu fie dus de substantive
în largul mării
și să fie declinat.

Dacă zâmbește
s-ar putea să mărească valurile,
atît de mult
că mi-ar putea inunda inima.

Oricând poate începe
un război mondial
și nu voi mai putea citi nimic
printre gloanțe.

Nici nu am moștenit
vreo pușcă,
funcționând cu sânge
gata să tragă
cu metafore
pentru a o apăra.

luni, 24 august 2015

Ascuțitoare pentru gânduri


Ocolesc femeile ce atrag fulgere,
între brațele lor aș fi un filament de bec, 
după o îmbrățișăre 
s-ar putea să-mi ia cămașa foc
și să vadă toată lumea ce am în inimă. 

Atingându-le firele de păr,
bune conductoare electrice,
m-ar cutremura atât de tare 
că aș începe să țin conferințe despre electroni. 

De aș veni obosit 
după ce o zi întreagă 
am resuscitat
primăverile refugiate în cuvinte 
și aș intra neobservat
sub cămașa de noapte a unei asemenea doamne
aș risca să mă transform într-un jet de lumină
și nu știu dacă am cunoștințele necesare
pentru a reuși să mă sting.

duminică, 23 august 2015

Odisee într-o picătură de ploaie



O ploaie tânără,
gânditoare
perfora singurătatea pe străzi.

Părea o  corabie fără contur
în prima ei cursă,
ducând închipuirile în depărtări.

Aerul se  umezise  pe toate părțile
și începuse să-mi crească
fire de iarbă în substantive.

Era atât de multă prospețime
că de s-ar ascuns o femeie
între versurile mele
ar fi fost dificil să-i disting silueta.

Poate i-aș fi descoperit respirația
rămasă în locul 
unui cireș umblător
plecat să se îndrăgostească.

sâmbătă, 22 august 2015

Avertizare de lumină severă



Uneori gloriile urgente
produc catastrofe,
din cauza neglijențelor
poetul poate aluneca
într-o propoziție
populată cu dinozauri,
nu va mai muri de bătrânețe,
va rămâne nedescoperit,
asemenea unui continent
dintr-un vis,
până când cineva
o să termine de citit
toate cărțile lumii.

vineri, 21 august 2015

Iluzii supraponderale




O lacrimă 
ce cade 
pe o pagină de carte
va continua 
să citească
propozițiile
ce au născut-o,
deși se află departe de ochi,
este ca și cum ți-ai pune
camere de luat vederi
în artere
să observi
când trece toamna
pe acolo
și se așează
în fața inimii,
blocând
razele de soare.

joi, 20 august 2015

Ambuscadă de asfințituri în artere




O duc bine. 
Numele meu ca un costum de haine strâmt nu-mi lasă visele să se risipească pe străzi. 
Mai scârțâie din când în când ușa ce dă spre viitor, dar nu-mi fac griji, așa cum mă prefac că nici picăturile de ploaie nu-mi lasă vânătăi pe corp. 
În curând voi sărbători decepțiile din ultimul an. 
Sunt mulțumit că am înrămat tabloul Mariei și pot să intra în fiecare seară lângă coapsele fără să deranjez lemnul de brad din care este confecționat. 
Mai am miros să simt că pustiul ce pornește de lângă inima mea și care nu ține cont că mai sunt duminici, mai există lavă ce refuză să se sinucidă.
Auzul mi s-a diminuat din cauza tăcerilor necomise, dar tot mai pot recepta descărcările electrice dintre două versuri sau doi genunchi rotunzi spre care îți este teamă să sufli să nu îi stingi. 
De când mă știu respirația mea face manevre militare să fie pregătită pentru atacul unor buze asupritoare ce vor să împartă timpul în doua emisfere egale. 
Despre pașii mei ce nu au prezent, vă pot spune că până acum nu am găsit o uliță  cu iederă pe post de translator să înțeleg spre unde se îndreaptă. 
Sunt anonim și trăiesc fără să iau lumea în serios. 
Este plină de  cioflingari și politicieni. 
În fotografii sunt atât de tânăr că de aș coborî din ele aș  sterge toate urmele lăsate de mine pe calea către stele.

miercuri, 19 august 2015

Semne politicoase



Dacă pe preșul
de la intrare
găsesc un trandafir
treaz,
ușă relaxată
ca un un nasture
descheiat,
aerul căutînd
să se ascundă
în dulapurile de pe hol
să nu se emoționeze,
par indicii
că mâinile mele
pot începe explorarea
fanteziilor
de lângă șolduri,
sunt semne
că inima ei
poate să declare  
legea marțială,
iar eu să o pot apăra 
trebuie să mă transform
într-un jet de lumină
să-i alung 
haita de lupi din sânge
și să-i întind în artere
o primăvară
intimidată de prospețimea ei..

marți, 18 august 2015

Teama ce provoacă inundații în verbe




La revoluție
a fost interzisă
masturbarea
în avioane
în camioane
în birouri
ca nu cumva
teroriștii
să atace patria
deghizați
sub forma
unor spermatozoizi.

Lumina transformată în chibrituri




Dacă s-ar produce
un incendiu
într-o propoziţie
şi flăcările
ar  prescurta
cuvintele
cred că primele lucruri
ce trebuie salvate
ar fi imaginaţia
şi cei refugiaţi între silabe.

luni, 17 august 2015

Livadă înflorită scoasă la vorbitor

Faptul că nu am moștenit nici o fanfară
și nu mă dezhidratez cînd îmi exprim revolta,
că nu privesc niciodată
curcubeele aprobate de guvern.

Simplu fapt că nu am fost premiat
pentru erorile mele
și știu să citesc prognoza meteorologică
în gestul discret al unei mîini de femeie.

Pentru că toamnei de fiecare dată
îi angajez un arhitect
să-i fie consilier pentru acțiunile
de demolăre și grațiere a frunzelor.

Am învățat să fac respirație gură la gură
firelor de iarbă accidentate,
am școlit păsările să bea apă din pahare
să nu mai fim considerați o țară primitivă.

Obiceiul de a șterge ferestrele în fiecare dimineață
să văd cum se urcă prezentul pe ele,
toate acestea mă îndreptățesc
să fiu un papă calificat al adierilor
ce răcoresc rănile oamenilor.

sâmbătă, 15 august 2015

Sertarul cu angoase


                                                                      *             *          *


Dacă dregătorii patriei și-ar scrie declarațiile de avere pe frunzele pădurilor din apropierea localităților toamna ar veni mai devreme cu câteva luni. Fiecăruia i-ar trebui  frunzele de pe un hectar de copaci, numai că din cauza bijuteriilor, caselor, pământurilor ar începe să cadă înainte de vreme și țara s-ar sufoca datorită lipsei de oxigen.
                                            

                                                                     *          *          *


Ca semn de carte folosesc o șosetă. Ani de-a rândul pentru a demonstra că nu fug de simplitate și să micșorez prețul aerului din cameră am folosit etichetele de la sutiene. Pe ele erau scrise instrucțiunile de folosire, dimensiuni și ce secrete pot ascunde. Spre rușinea mea cu greu ajungeam să citesc ultimele fraze. Mai întâi trebuia să ocolesc prin fanteziile inspirate de semnul de carte.


                                                                       *          *           *


La ultimul scrutin electoral am sustras un buletin de vot să văd dacă seamănă cu cele de până la revoluție. Exceptând faptul că cele folosite înainte de anul 1990 erau ignifugate să nu le dăm foc în cabinele de vot, la fel ca și cele de azi, coala pe care sînt tipărite devine hârtie creponată din cauza minciunilor strălucitoare ce o constrâng.

vineri, 14 august 2015

Psalm de diminuat colesterolul

De multe ori mă întîlnesc pe stradă cu mine şi nu mă recunosc. Ori lumina cade greşit ori aerul din jurul meu s-a îngălbenit şi a devenit şovăielnic.
Adevărul că umbrele mele par mai elegante și mai bune de bîrfit, decît trupul meu. Dar, după ce m-a claxonat un şofer de autobuz pe trecerea de pietoni că nu vede bine semaforul pentru că o parte din viaţa a rămas în urmă și l-a acoperit m-am hotărît să mă schimb radical.
În primul rînd, mi-am scos amigdalele să pot vorbi cu mine însumi mai limpede, mai ales că sînt mai mult singur să pot îndosaria asfințiturile în ordine alfabetică.

Pînă acum  am folosit inima pe post de ambalaj pentru iubire. A devenit neîncăpătoare. Are prostul obicei să privească mai mult în oglinzile retrovizoare sau să facă nudism printre versuri.
De azi înainte va face muncă de detectiv pentru a descoperi petele de sînge lăsate de rănile mele  să am ce să lăsa amanet în schimbul cîtorva adjective de voi fi obligat să descriu vreo femeie.
Mi-am cumpărat pantofi cu girofar ca picăturile de ploaie să se dea la o parte din calea mea pentru a nu-mi perfora zilele ascunse în epiderma de pe obraji.
Cămaşa am păstrat-o. Are  nasturii confecționați din copite de căprioară să se poată deschide repede. Îmi plac că se emoţionează repede cînd sînt pipăiți de o mînă de femeie.
Cureaua am purtat-o și în Afaganistan pentru că avea catarama de forma patriei. Acum, am legat de ea cîteva geamanduri. De va fi să mă îndrăgostesc în apa mării să nu mă avînt prea mult în larg  să mi se ude cuvintele.
Printr-o filieră de contrabandă mi-am făcut rost de șosete cu memorie. Mă ajută să-mi țin echilibru printre multele înfrîngeri și nici nu uită drumul spre casa unde simțurile mele devin agresive.
Sper să fiu recunoscut de lacrimile mele de mă voi retrage între silabe să-mi aprind o țigară.

miercuri, 12 august 2015

Pericol în fuga după frezii



De cînd a aflat că lumea este o rumoare peste ziduri
inima mea a luat-o pe contrasens,
chiar dacă nu are oglinzi retrovizoare
nici anvelopele schimbate de la ultima iubire.

Nu știa că există 
o diversitate infinită de a fi singură
că tăcerile au uter
și viitorul nu are o ordine de zi.

Aleargă după un loc de parcare,
dar de unde milioane de utilaje de marcaj
pentru întreg universul,
deși șoselele sunt din meteoriți
și la căderea lor s-a intonat imnul național.

Nu vrea să oprească să ia măcar dimineața
ce așteaptă pe marginea drumului,
încercînd cu  batiste albastre
să acopere rănile patriei
provocate de împușcăturile
fluturașilor de salarii.


Dacă va trece de pădurea de mesteceni,
de târgul de piane unde se vând amurguri muzicale,
de croitoria unde se confecționează rochii pentru Marea Neagră
și ițari pentru Munții Carpați
la cîțiva kilometri de Vatican
sigur va avea accident de circulație
și va rămâne încarcerată
ca o idee într-o metaforă.

marți, 11 august 2015

Manuscrise umede



Spăl propozițiile de umbre și țărână 
ca și cum aș îmbăia un porumbel alb 
să-i ușurez zborul.


Dacă ați ști 
cîtă mizerie rămîne între silabe
cînd cade un guvern,
cît pustiu înaintează în substantive
cînd se folosește fixativ
ca minciunile  să stea în picioare.


Și ca într-un poem 
întrerupt de ploaie
cuvintele mele miros a săpun
zile în șir,
asemenea lenjeriei
unei doamne
pusă la uscat
pe dîra de lumină
lăsată în aer
de un meteorit.

duminică, 9 august 2015

Inocența o carte de versuri ce nu poate fi deschisă, decît cu un trandafir




Primăvara nu are periferie
unde sînt obișnuit să locuiesc de copil
și tot căutîndu-i marginile
devin atît de proaspăt
că de a-și privi un copac
aceasta ar începe să umble prin lume,
stabilind relații diplomatice
cu cei ce se apără
împotriva imposibilului,
visînd.





sâmbătă, 8 august 2015

Un pian ce se admiră într-un pahar cu apă




Nu știu dacă ați văzut cum un cal devine dintr-o dată fericit cînd îl încalecă o femeie. Are ocazia ca în timp ce-i îmbrățișează coapsele cu coama  să-i spună vîntului că merită să aibă un trup cu care să iubească și să nu mai care prin oraș inepuizabila neființă ca pe o glorie urgentă.

joi, 6 august 2015

Survolînd un continent de lavă răcită




Cămășile cu care tinerețea mea 
a fost  îmbrăcată,
pe care le păstrez și azi
într-un dulap
mirosind a pustiu,
vor să semneze un tratat 
cu stăpînul nimicului
ca urmele de ruj rămase pe ele 
să fie declarate arii naturale protejate
unde eu să mă întorc 
și să reconstruiesc gesturi inutile.

miercuri, 5 august 2015

Tăceri neprogramate




Mi-a fost întreruptă
linia telefonică
spre Dumnezeu,
mi s-a spus că am plătit
numai cu insuccese
și înfrângeri,
am depășit
numărul de adiționale,
implorînd
pe cei ce întrețin adevărul
să-i spele măcar șosetele,
dar cea gravă eroare
a fost
că am blocat
cablurile cu versuri
și nu a mai putut anunța
zilele de post
în care iubirea
are dreptul să lenevească.

marți, 4 august 2015

Prudența un fel de îndoială a libertății

Sînt atît de prudent că înainte de a scrie o propoziție mă scufund în ea să mă asigur că între litere este atît de mult oxigen, încît cititorul să nu se sufoce. Mi-am ignifugat  gîndurile cele mai îndrăzneţe de teamă să nu treacă vreo femeie printre ele și să se aprindă. Nu aş dori ca lumea să spună despre  fruntea mea că a devenit poligon de tragere pentru stele înainte de a se transforma în cenușă.
M-am născut precaut. Eu nu zîmbesc pe stradă niciodată să nu produc valuri în asfalt şi să perturb circulaţia. Dacă plouă, fluier copacii să se ferească de picături pentru a nu le perfora frunzele. Cînd soarele îşi descheie toţi nasturii mîzgălesc cerul cu cerneală să nu-i fie cîmpiei prea cald. Dacă simt că o privighetoare este îndrăgostită şi este posibil să-și uite cîntecele  o ascund între versuri să nu se facă de rîs, iar între silabe îi păstrez zborul.

Am fost primul din oraș care a făcut respiraţie gură la gură firelor de iarbă în vreme ce toamna ca o precupeaţă nesătulă scumpea preţul aerului. M-am  opus spectacolelor cu  focuri de artificii  în cartierul meu să nu cumva să rănească vîntul şi să-mi spargă ţigla de pe acoperiş în cădere. Niciodată nu intru în mare fără cartea de identitate şă ştie cît sînt de tînăr și că dacă mă voi îndrăgosti în apă lava din mine să nu o evapore.
Și cu doamnele sînt foarte prevăzător. Înainte de a le trece mîna prin păr să le citesc amintirile mai întîi le răsfoiesc, cum ai frunzări o carte pe care ți-o dorești, dar nu ai bani să o cumperi. Le șoptesc că iubirea are multe imperfecțiuni, altfel nu înțeleg de ce copii omoară gîngăniile din jurul casei ca să descopere cum arată moartea. Sînt atît de prudent că îmi fac găuri în pantofi să simt încotro se îndreaptă drumul pe care la plecare l-am recompensat cu tăceri.

luni, 3 august 2015

Nimicul ce trebuie plătit



Singurătatea curge mai repede 
decît sîngele meu,
aceasta este explicația 
că ori de cîte ori 
un nou anotimp 
urmează să-ți deschidă șantierul 
în inima mea  
o   găsesc deja mutată,  
tîrguindu-se cu viitorul 
pentru o chirie mai mică.

sâmbătă, 1 august 2015

Riscuri neprelucrate


Am refuzat să-mi iau cîine de companie pentru că am atît de multe lătrături în tocurile de la pantofi, încît mi-e teamă să nu sperie sensul drumurilor pe unde umblu și să mă trezesc în pustiu.