sâmbătă, 28 martie 2015

Banii au ajuns cel mai performant excitant și noi ne dăm doctoratul în ezitări

Aș fi în stare să corup pe cineva pentru o pereche de aripi sau o pereche de pantofi care mi-ar putea traduce sensul drumurilor pe unde rătăcesc. Aș încălca legea și aș plăti pe cineva care l-ar face pe Dumnezeu să nu fie atent cînd fac presiuni asupra simțurilor să colaboreze pentru a defini iubirea. Cînd văd cum contemporanii mei au ajuns să ascundă seifuri și sub unghii sau mii de euro în gura morților după ce i-au spălat pe dinți îmi dau seama de ce țara are țîțele așa de fleșcăite și toată lumea se împinge în tramvai pentru a pune mîna primul pe o moneda pierdută pe jos.

Poți să te dai pe mîna unui asemenea individ care își ține portofelul în frigider să păstreze intactă valoarea banilor ori își ține costumele de haine în pivniță pentru a nu deveni morale și a încerca să-i învingă dorințele. De neînțeles că aceste personaje au fost filmate numai din spate. Au locuit doar la demisol și aveau parole militare în loc de uși de nu au dat de bănuit nici fochistului de scară. 
Nouă ni s-a recomandat să luăm pastile pentru dizolvat idealurile în vreme ce ei dorm cu propriile fotografii sub pernă pentru a nu-și întrerupe admirația nici în somn. Sînt atît de lacomi că își cumpără propria ticăloșie și truse fastuoase de umilit.  De teamă să nu sărăcească își fac tratamente pentru a nu transpira și aș pierde adjectivele din ei ce le subliniază  vocația de fura. Servitoarea lor este impostura, meseria lor este braconajul, viziunea lor este propria admirație. Toți cei ce îi stau în cale sînt dușmani plătiți pentru a  a-i ruina. 
Patria are sentimentul astronomic că ne-am depărtat de ea şi că rezervele de curaj ale tinerilor s-au diminuat. Cei îndrăzneți nu și-au putut păstra libertatea. Au devenit naivi și promovabili. Multora le place să devină premiați pentru neputință. Toată lumea se grăbește spre viitor cu listele de bucate pentru ierbivori. Toți își dau doctorate în ezitări și ațipiri. Nimeni nu mai trăiește conform aspirațiilor sale să nu cumva să fie numerat printre cei învinși. 
Cineva ne cumpără insuccese cu basculanta. Nu avem răgaz măcar să ne fie frică. Ne trezim victime. Nu găsim timp nici pentru a analiza toate ipotezele decăderii.  Banii au ajuns să fie cel performant excitant  de la descoprirea țigărilor. Îi determină pe unii să intre de bună voie după gratii fără să opună cea mai firavă rezistență. Poate ar trebui făcută cîte o reformă monetară din cînd în cînd așa cum procedăm cu ideile noastre neprielnice. Poate ar trebui să dăm noi funcționalități banilor. Pînă acum ne-a făcut viața mizerabilă și ne-a lăsat fără argumente în fața bucuriei.
Prestigiul hoției ne-a dus la suprema degradare. Nu mai putem iubi, decît pe furiș. Cel mai trist este faptul că revolta nu mai este accesibilă tuturor.

joi, 26 martie 2015

Nu-mi trebuie permis de conducere pentru a contempla peisajele din mine

Ca să găsesc drumul pe unde primăvara urcă spre buzele unei femei nu am nevoie de  permis de conducere. Nici inima nu  are carnet de şofer şi umblă pe unde vrea  fără să cunoască măcar regulile de circulaţie. Nici visele nu au absolvit vreo şcoală de pilotaj şi au o tehnică impecabilă în a ne purta spre cel mai luminos loc al iluziilor. Dacă ar fi să-mi scot carnet de conducere pentru toate înfrăngerile, exasperările şi furtunile din viaţa mea aş deveni cel mai primejdios extremist al şoselelor. Aşa ar trebui să am ţidulă pentru a umbla pe autostrăzile singurătăţii, pe bulevardele erorilor. Poate îmi trebuie un permis de rutier şi pentru a conduce o femeie cu spatele pe cearşaf.
Apoi, trebuie să-ţi faci un control amănunţit să vadă doctorul că toate organele sînt la locul lor. Sînt cel puţin zece examene medicale unde simţurile ţi se iau la puricat pentru a le măsura agresivitatea. Ce-mi trebuie mie să văd bine, ce sînt lunetist? De milenii  bărbaţii au o demnitate politicoasă şi traversează femeile înflăcăraţi, întrerupînd eternitatea din ele preţ de o ploaie de vară.. Sînt situaţii cînd nu vrei să te imiţi pe tine şi atunci cauţi rute ocolitoare unde dragoste nu recunoaşte cenzura. Nu-mi trebuie ghid să ştiu în ce ordine îmi aranjez îmbrăţişările pentru a nu produce panică în cuvinte. Nu-mi trebuie  carnet de conducere  să îi aşez între silabe buchete de iasomie pentru a le adînci sensurile. Nu am nevoie de încuviinţarea nimănui să mă ascund în mine ca într-o casă nelocuită şi să verific dacă mi-au crescut aripi.
Oricum, în fiecare dimineaţă cînd plec de acasă las o scrisoare de despărţire din care nimeni nu poate depărtarea. Este ca şi cînd ţi+ai dus hainele la doctor să le consulte în locul tău. Îmi iau la revedere de la cel ce am fost ieri, de la cel ce azi-noapte ce şi-a exilat tristeţile albe în umerii ei. Spun adio amintirilor pe care le-am cazat în pod şi cailor imprevizibili ai imaginaţiei. Rezumatul pe care îl fac zîbetelor de pe stradă îl lipesc pe calendarul cu sfinţi.  Vorbele care mi le-am spus numai în gînd şi mulajele mîngîierilor le duc în ultima camera unde fumez toamna frunze cu anticorpi. Pentru aşa ceva nu îmi trebuie autorizaţie specială. Pentru a mă îndepărta de mine nu am nevoie de nici un act. Nu-mi trebuie permis auto ca să mă urc în pat, să ajung la defuncta clasă muncitoare sau să torn vişinată în înjurături. Dacă păsările ar avea carnet de conducere nu ar mai pleca nicăieri pentru că ar intui pericolul, iar albinele nu ar mai aduna polen pentru că ar tampona toate florile.
Mie îmi trebuie numai un bilet de voie să pot desena pe dealuri conturul primăverii pînă cînd cuvintele nu se vor răzvrăti împotriva patriei.

sâmbătă, 21 martie 2015

Mirosul de săpun de casă

Cuvintele dacă nu miros a săpun există riscul ca propozițiile să iasă cu defecte, iar versurile să-și piardă trăsăturile atletice. Am încercat să îmi prelungesc viața folosind numai pe acelea care nu simulează gloria și adevărul. Pentru spălat nu  folosesc apa rezultată din topirea ghețarilor că lumina din ea pare leșinată și nu vreau ca poemele mele să facă pneumonie. Nici apa rezultată din privirile pline de sloiuri  ale unor femei nu o păstrez. Nu  doresc să înseninez frazele cu un asemenea lichid ce ucide sîrguincios toate formele de democrație ale iubirii.

Nu am cum să fiu liniștit cînd văd anotimpurile devin tot mai nelămurite și au un gust tot mai neplăcut. Oameni sînt striviți de tăceri, hoții și boli inventate. Nu pot sta cu mîinile în sîn cînd văd că între două bătăi de inimă se spun atîtea minciuni, atîtea detalii a unor sensuri braconate. Marțafoii care au furat patriei și gumarii din picioare, care i-au supt țîtele pînă i s-au fleșcăit de tot folosesc cuvintele ca pe niște săruturi a lui Iuda. Și  gunoiul a fost răstignit. Nu mai există nici un loc în care să te revolți fără viruși.Trebuie să te desparți de tine ca să mai fii stăpînul unor idealuri.

Manipularea a devenit o nouă formă de guvernare. Se progresează prin forța aplauzelor și admirația iluziilor. Prezentul este cea mai educată slugă a trecutului abia amorțit. Nimic nu mai miroase în țara aceasta a săpun de casă. Nimeni nu mai este capabil de o curățenie care să dureze. Inima mea este  plină de impurități lăsate de doamnele plecate pe fugă. Aerul pe care îl respirăm este plin de spori străini și cînd vorbim despre libertate părem puțin răgușiți. Constat că numai rufele primăverii păstrează mirosul de săpun cu o eleganță diplomatică. Poate numai  picăturile de ploaie ce îmi fac găuri în imaginație să îi întreacă unicitatea.

Zilele trecute primul ministru și-a scăpat verigheta în budă. Tot guvernul s-a repezit istoric să o recupereze. În țară este un miros de nesuportat. Mulți au pus acest incident pe seama unei guvernări proaste sau pe seama unui gaz descoperit recent scăpat de sub control și folosit la consolidarea democrației. Este des utilizat pe teritoriul Afaganistanului. Miniștrii băgase mîinile pînă la coate după bijuteria pierdută fără nici un rezultat. Degeaba adăuga mama în căldarea cu săpun iasomie și petale de trandafiri, patria mirosea a hidrogen sulfurat. În zadar spălam substantivele și verbele cîte o jumătate de zi. Mirosul apăsător din ele persista ca o doctrină.. Atunci mi-am adus aminte de coana Maricica, eroina care spăla morții din cartier pe dinți, ce spunea de fiecare dată: ”Să nu arunci niciodată apa după ce a-i spălat un mort că este folositoare. Dacă le dai să bea nesimțiților devin foarte politicoși, cumsecade și aroganța din ei se evaporă.” Am convins-o și mi-a dat un bidon de zece litrii de apă  miraculoasă. Numai că îmi trebuie o revoluție să duc recipientul pînă în Piața Victoriei și să le-o torn apa pe gît. Aș vrea ca patria mea să miroasă a săpun de casă.

duminică, 15 martie 2015

Un măgar politic

Parlamentul a votat legea prin care cetăţenii României au voie, după moarte, să se reîncarneze. După dezbateri furtunoase hotărîrea a fost luată cu o largă majoritate, argumentîndu-se că dacă în viaţa nu au putut să-i facă fericiţi măcar cînd le vor crește iarbă pe piept să nu mai aibă insuccese.
După o dezbatere  cu mine însumi am concluzionat că cel mai înţelept ar fi fi să mă reîncarnez într-un măgar politic. Am constatat că numai ei trăiesc fără rușine toate sensurile unei vieți luxoase. Aici pe pămînt statul se poartă cu noi ca şi cînd am fi o boală incurabilă. Nici nu o lasă să se extindă, nici nu o tratează. Din cînd în cînd promulgă norme metodologice pentru traversatul spaimelor.
Mi-am întocmit și dosarul pentru reîncarnare din oboseli și toamne neomologate în care menționez cu lipsă de modestie că nu mai accept ca pe lumea cealaltă să mi se dea număr la casă sau să am ROL la primărie. Vreau să fiu tratat la fel ca măgarii politici din parlament și guvern. Actele necesare pentru noua mea stare le-am depus în termenul stabilit la registratură.
Am subliniat în cerere că nu vreau să am pajiştea mea proprie unde să pasc. Nu vreau să am un grajd cu ferestre de termopan sau parchet de stejar. Ca să nu-mi construiesc vreo mitologie de măgar bogat, cum procedează unii din ziua de azi, nu voi căuta să-mi etalez virtuțile dezechilibrate sau aptitudinile ce duc la degenerarea adevărului.
În noua mea viaţă nu am de gînd să transport toate nopţile lumii în spinare pentru a aduce răsăritul mai repede sau să mă transform în tramvai şi să car toate babele la piaţă contra unui fîn mai bun şi mai ecologic. Nu voi mai da praful de pe cărţile lui Martin Heidegger, Kant să descopăr ce este cu libertatea unui măgăr.
Nu o să-i mai pizmuiasc pe cei ce se duc la plajă pe Coasta de Azur, nu o să-i mai condamn pe cei ce se duc să-şi scoată fierea la şedinţele de partid şi nu la chirurg. Voi tolera egoismul oamenilor ca pe o ospitalitate aristocratică. O să renunţ la televizor, la sindicate, la medicamente, la pantofii mei cu girofar, la cuvintele dezosate de minciuni.
Nu o să  mai mă exprim în metafore pentru a încerca să împrietenesc cuvintele între ele. Nu o să mai flutur pe străzi pancarte cu drepturile omului. Emoţiile ce intrau în compoziţia imaginaţiei nu o să-mi mai fie de nici un folos pentru zădărnicirea îndoielilor.
Vreau să fiu un măgar de frunte după reîncarnare, cu reputaţie, cu spate puternic să pot căra constelațiile dintr-o parte în alta a cerului.  Din viaţa aceasta nu vreau să păstrez, decît CNP-ul să mi se vadă neajunsurile și originile ce mi-au împrumutat chipul. Poate de aici ar mai trebui să iau și un prezervativ pe măsură.

duminică, 8 martie 2015

Iubirea îți caracterizează cel mai bine imperfecțiunile

S-a cam uzat trupul meu purtîndu-l  prin atîtea iluzii. Este din ce în ce mai bun de murit. La prima vedere are îndemînarea unui deșert în devenire. Doar cîteva julituri ici colo. Însă, cînd încep să-mi ascut creioanele fac febră musculară. Cînd ridic fusta unei doamne tinere mă dor mîinile de parcă aş fi ridicat lingouri de aur. Cînd am intrat într-o picătură de ploaie să cad împreună cu ea pentru a simți partea estetică a gravitației din neatenție am picat în decolteul unei doamne și m-am risipit printre colinele ei.

De la un timp corpul meu își costruiește vise și fantezii în regie proprie pregătite să falsifice prezentul. Simțurile intră într-o stare de agresivitate imensă, producînd o panică generală în cuvinte. Trebuie să-i pun la dispoziție o femeie  măcar să o exploreze. Altfel, numele meu îmi stă strîmb pe umeri, iar substantivele pe care le folosesc să urc diminețile în copaci își pierd eficiența. Frigul se întoarce prematur de alb, acoperind realul din fața idealurilor mele. Nu mai pot călca senin pe drumul ce mă duce să mă lupt cu mine însumi.

Trupul meu parcă s-a deteriorat mai mult decît planificasem.  Multe din evenimentele destinate mie  nu le-am trăit din neatenție și neștiință. Instictele mele sînt difuzate în original și fără prescurtări să nu mă simt incoplet și fără viziuni. Dragostea este  o revoluție de sinceritate a tuturor celulelor. Are peisaje mirifice în inimile noastre unde simțim nevoia să ne supunem fără a fi recompensați. Cu îmbrățișările unor femei  poți lega mii de  buchete de trandafiri. Dacă vezi că primăvara întîrzie o vei găsi ascunsă în coapsele ei. Este singura ființă care știe să completeze un proces verbal de fericire.

A început să-mi răsară fire de iarbă pe mîini. Tăcerea mea se întinde ca o împărăție străbătută de autostrăzi de îndoială. Sînt ca o erată a unui zile apuse pe care nu a consultat-o nimeni. Un portret pictat pe apă unui pîrîu.

vineri, 6 martie 2015

Sărutul lui Iuda acceptat de fiecare român ca pe un decor al suferinței

Viața a devenit imposibilă în cartierul meu. Nimeni nu mai visează. Concetățenii mei  în loc să facă sport dimineaţa execută exerciții enigmatice împotriva depresiilor. Păsările fac reportaje despre starea de somnolenţă a cîmpiei. Lacurile şi-au pus ochelari de gheaţă să nu mai vadă bolnavii extravaganţii din dregătoriile ţării. Dumnezeu nu vorbește cu nimeni să nu se compromită. Arhiva cu amintiri a fost inundată. Umbrele nu mai au nici un discernămînt se caţără pe noi cu o extremă aroganţă.

O doamnă al cărei soț este plecat să apere țara, luptînd în Afaganistan, a început să se hrănească cu petale de trandafiri pentru a-şi elimina defectele din trup.  O  specialistă în autostrăzi pune indicatoate de circulație ca tristețea ce intră în orașe să meargă pe prima bandă. Eu îmi văd de treabă.  Spăl vasele în șoaptă să nu deranjez plafonul de nori. Beau numai bere fără alcool ca înjurăturile mele să nu se clatine. Vîntul l-am băgat obligatoriu în cantonament să nu producă dificultăți de respirație și să nu mai putem vizita muzeul buzunarelor goale.

Sînt îngrijorat că  nimeni nu mai dă cu pietre. Trupurile ne sînt pedepsite cu apusuri chiar dacă există probe insuficiente. Nimeni nu iese cu buldozerul pe bulevard să înlăture mormanele de nefericire. Nimeni nu vine cu aparatul de sudură în piața publică să sudeze strigătele oamenilor. Parcă ne place să fim schinjuiți și să acumulăm din ce în ce mai multe erori. Curajul a devenit o convenție între fantomele trecutului și unii ce ne supraveghează și luciditatea.

Din cauza încălzirii globale declarată de guvern nu mai pot dormi, decît în birt. Pantofii îi țin în frigider să nu se dilate și să mi se schimbe mersul politic. La propunerea mea ca toți miniștrii să lucreze în pielea goală pentru a nu mai avea unde să ascundă șpăgile mi s-a răspuns că vreau să produc mutații în politețe și să ne întoarcem la fanteziile primitive. La noi în țară și hainele pe care le purtăm au intenția de a intra în mafie. Toată lumea s-a operat de scandări și de instinctul de a strînge pumnii. Nu ne mai gîndim la moarte doar cînd mîncăm. Sînt îngrijorat că beneficiem de un haos atît întins. Nu avem nici cea mai mică intenție de a refuza prezentul.