sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Cînd Dumnezeu nu încape într-un om din cauza aroganței este posibil ca acesta să aibă o contribuție importantă ca adevărul lui să fie unul pervers


Să vorbim în şoaptă. Nu sîntem într-un muzeu sau într-o criptă funerară, ci  într-un sediu al unui partid ce a fost la guvernare. Atmosfera este deprimantă. Pereţii sînt posomorîţi, hîrtiile aruncate pe jos îţi interzic să incerci încropirea unui zîmbet. Lipsa tablourilor, obloanele ferecate conflictual, scaunele dărăpănate moţăie filozofic și dovedesc virtuozităţile inexplicabile ale pustiului urban. O armată dezarmată s-a retras în grabă, lăsînd în urmă zădărnicii, vise postume, un adevăr schilodit.


Acum cîteva săptămîni aici a avut loc o şedinţă de autodemascare. Săbiile victoriilor apuse au fost topite, s-a pus ordine în uneltele sinuciderii, iar cei striviți de greutatea propriilor funcții mai mult morți, decît vii au fost cărați în spinare intr-o istorie contemporană. Poveştile trecute, expediţiile nocturne ale constrîgerilor, umbrele implicate in diverse ticăloşii, au fost înghesuite în cartuşe urmînd să devină publice prin detonare. Ce ambianţă era aici acum cîţiva ani. Sîngele guvernamental făcuse din ei nişte mutanţi ce aveau dialectica banului furat. 


Orice lipitor de afișe ce nu știa despre patrie, decît că aracetul îi asigură bunăstarea, avea în el puţină procuratură, puţină dezordine ministerială, puţină fragilitate judecătorească, dar şi o agenţie de protejarea gunoiului din sufletul lui. Furatul le dădea frisoane emoţionale plăcute, excitante. Programul lor de igienizare morală, consta în înţelegerea viciată de a confisca oamenilor munca, visele, viitorul ce devenea tot mai furios. Nouă ni se oferea lista cu soluţii de supravieţuire în iad.


Acum, nu mai găseşti picior de activist de partid în sediile din care făcuse cîrciumi unde serbau eternitatea lor, dar care niciodată nu era mai lungă de patru ani. Clădirile  sînt pline de cirezile fricii. Au şters sigla de peste tot şi s-au dezbrăcat de culoarea care îi deosebea de ceilalți trecători. Au devenit nişte giganţi în miniatură, nişte bufoni care se ascund de alegători. S-au sălbăticit din cauza deciziilor inexplicabile, unele naziste, luate în aceşti ani . Corida sîngeroasă pe care a făcut-o cu noi a fost în afară ştiinţelor cunoscute ale atletimului politic.. Suita de  decizii luate s-au dovedit ficțiuni macabre, improvizaţii cu miros de nămol. Impertinența prin clasicizarea suferinței nu poate dăinui. 

Domne ce demodat sînt, am vorbit de rău un regim politic ce a fermecat cu defectele lui dușmanii tradiționali ai nației noastre.

Poporul român și-a făcut pașaport pentru Triunghiul Bermudelor

Șomajul din ultimile luni pe care îl primeam îmi provocase eczeme, îmi schimbase  mersul și am fost obligat să mă apuc de comerț. În patria noastră fabricile se evaporase una cîte una, minerii nu mai scoteau cărbune din pămînt, ci strigăte comprimate sub formă de cocs. La noi și păpușile învățase să fure. Altceva nu aş fi putut să întreprind, deși aveam pașaport pentru Triunghiul Bermudelor, dar nu voiam să-mi compromit biografia cu un asemenea mister. 

Prima oară am comercializat ghete pentru animale, gîndindu-mă că acum în economia de piaţă, ţăranii vor proteja picioarele oilor, vacilor, cailor. Pentru cai aveam la vînzare bocanci cu potcoave să aducă noroc oamenilor. Aveam pe tarabă încălţări pentru animale cu două picioare cum ar fi orătăniile, dar şi pentru animale cu patru picioare. N-am vîndut nimic, concetăţenii mei de la sate nu aveau bani să cumpere pantofi pentru ei ce să mai vorbim de vitele din ogradă.

Apoi, am încercat să vînd picături de ploaie în care pusesem două îmbrăţişări, una între două femei, alta între doi bărbaţi, învelite ecologic în foiţă de staniol. Nu a cumpărat nimeni, era să fiu amendat sub pretextul că aceste produse se comercializează numai prin magazine online. M-am reprofilat, am deschis un butic la marginea oraşului unde aveam la vînzare detergenţi pentru păsări albe, găini, gîşte,chiar lebede. Nu am reușit să fac un bănuț profit și am abandonat afacerea. Mi-au venit alte idei. Aduceam ţigări de peste hotare din tutun krasnodar le puneam filtru din bucăți de pînză decupate din cămășile de noapte pentru femei. Importam valize de păstrat sîngele pentru mersul în concediu să nu se amestece patriotismul nostru cu al străinilor. Am adus robinete de bronz pentru a fi montate pe ţevile pe unde intră noaptea în oameni să nu le producă riduri. Am mai încercat să vînd cabine telefonice pentru îndrăgostiţi să nu poată fi interceptaţi de nimeni, mîncare pentru vulturi, tacîmuri pentru nunţi care aveau gravate pe cozi texte din constituţie, decolteuri, mături de păr, periscoape pentru privit cerul cînd plouă.Nu am vîndut nimic, economia de piaţă mi s-a părut o doctrină inutilă la fel ca sutienele pentru adolescente. Sigur, capitalismul nu era şi pentru mine.

De atîta comerţ parcă organele mele interne nu mai erau la locul lor, intrase într-o disperare universală. Nu mai puteam face ordine în bătăile inimi, nu mai puteam respira, decît dacă aerul din cameră era mai întîi scumpit de moleculele unei femei. iar zîmbetele obligatoriu trebuia făcute publice. Miroseam ca și lumea aceasta ce se vinde și se cumpără, asemenea unui tratat de marketing. Pînă la urmă m-am axat pe comercializarea de gesturi pentru campaniile electorale, benzi desenate cu iluzii și înjurături provenite din grajdurile politice. Am vîndut marfă într-o lună cît să aprovizionez piese și să confecționez un aparat de produs ruşine pe care am de gînd să-l donez guvernului ce consideră că prea mult adevăr este nefast pentru viitorul nostru.

vineri, 29 noiembrie 2013

Sînt atît de multe locuri în această lume unde îți este rușine să fii fericit

Îţi este ruşine să fii fericit în această ţară cînd vezi că duminicile mor din cauza programului prelungit al sărăciei, cînd oamenii se trezesc luni dimineaţa cu mai puţine bucurii, cu iubirile obosite, cu speranţele prăbuşite într-o oglindă imensă. Nu mai îndrăzneşti să zîmbeşti cînd prezentul merge ca o maşină dărăpănată, cînd un surdo-mut e ghidul zilei, cînd purtăm pe noi tricoul biciclistului ce a ocupat ultimul loc.  


Dacă doi tineri se sărută pe trecerea de pietoni oamenilor li se pare o agresiune într-un salon de gravură ca şi cînd sărutul lor ar fi o semnătură pe un document să le rechiziţioneze pantofii sau napolitanele din sacoşă. Ce vreţi, absurdul s-a mutat pe bulevardele noastre şi miroase ca o capră care suferă. Cerul este o zambilă care după ce a fost mestecată de politicienii a fost pusă la loc fără albastru din ea. Își fac propagandă.


Hainele care merg pe stradă nu sînt locuite de nimeni. Proprietarii au plecat spre nicăieri. Singurătatea este singurul pat mai rezistent unde poţi aţipi, numai femeile ce poartă  un copil în uter, nu sînt singure. Mă simt ca un evadat ascuns în lanul de grîu la vreo cîţiva metrii de secerătoare. Viitorul acestui popor a intrat pe mîna unor muncitori necalificaţi care îl decupează după forma aripilor gîndacului de Colorado. Speranţele pe care ţinem în butoaie de plastic s-au acidulat și regretele au parvenit.


Yalele de la uşile tinerelor soţii sînt ruginite. Vîntul nu se opreşte pînă nu numără toate lacrimile concetățenilor mei şi pentru că îmbrăcăm pijamaua pe dos să pară nouă visele fug şi nu mai avem cu ce să ne curăţăm subconștientul. Idealurile au fost retrase din circulație și acum stau garate într-o gară părăsită. Oraşul nu mai seamănă cu ce a fost, deși am vrut să fac un credit la bancă să îl cumpăr și să las pădurea să îl cotropească. Nu am avut cu ce garanta o asemenea sumă de bani, mi-au spus că dosarul în care capsasem mii de cuvinte nu reprezintă un bun imobil. Acum  aşteaptă să plece şi el în exil împreună cu niște feciori de țărani, dar nu s-au hotărît încă în ce țară să plece, Spania sau Italia. Din parcuri umbrele se retrag în noi şi ne provoacă riduri, munţii dau drumul la tone de nervi în prăpăstii, iar unii dintre vecinii mei si-au zidit ferestrele. S-a împuţinat căldura în oameni, timiditatea este un examen pe care îl trec toţi. 


La fereastra doamnei unde am curaj să mă dezbrac fără să mă filmeze este lumina stinsă. M-am întors acasă ca un obiect fără funcționalitate și valoare de întrebuințare, deși plecasem în lume să mă perpetuez. Aș fi fost mulțumit, măcar să îmi mai găsesc numele întreg pentru că este atît de imprudent că se lasă scris pe toate petecele de hîrtie.

Am făcut cearcăne de cînd tot votez şi văd că lista cu erori a devenit o cărticică cu zeci de pagini

Este vremea poporului divizat şi a unor suferinţe luate pe datorie. Cuvintele rănesc, însîngerează, răpesc gravitaţia fericirii şi aceasta se pierde în alunecările de teren ale deznădejdii. S-a reuşit să se învrăjbească cartiere întregi, provincii, din cauza unor regimuri politice ai căror lideri cocoşaţi îşi fac statui pe cadavre.Ţara a fost aşezată într-o criptă funerară şi noi ţinem legătura cu ea prin intermediul canalelor tv. ce au ca propietari cîrtiţe cu trecutul amputat. Ştiu şi ei că pădurile, lanurile de grîu nu cresc din ordonanţe de urgenţă deformate. Se laudă insă că au mărit viteza de înaintare a melcilor, că au eradicat părul de pe picioarele femeilor sau că la conducerea instituţiilor nu mai sunt dobermani i-au înlocuit cu hiene. 


Un savant scria zilele trecute, într-un ziar din Berna, că omul gîndeşte se exprimă, iubeşte, scuipă, înjură în funcţie de locul unde se află.Dacă te afli la Berlin, nu vei gîndi ca la Calafat. Insigna germană, nu îţi va permite să găseşti un loc prielnic unde să poţi sparge seminţe. Blazonul britanic îţi va pune la dispoziţie toată tehnica, încît victoriile tale personale să nu primejduiască raţiunea imperiului. În SUA, nu o să găseşti frînturi din mascarada marxistă sau din depravarea pîrîciunii. Toţi americanii au un permis sfînt de intrare în catedrala îngăduinţei pentru a nu fi învrăjbiţi niciodată.


La noi, se înmulţesc gesturile obscene, energiile hermafrodite, laboratoarele unde se procesează embrionii prostiei. Politicienii gîndesc înfricoşător, gîndesc numai strictul necesar partidelor lor. Au caiete cu însemnări unde nu găseşti nici un rînd despre emoţia colectivă a binelui sau de vreo strategie inteligentă de a lua bunăstărea prizonieră. Politicienii ne-au adus spionii îndoielii să cineze cu familiile noastre.Ei au adus pămîntul african în Bucureşti în localităţile româneşti. Ei au importat pe căi întortochiate fauna din continentul negru. Au vrut să ne obişnuiască cu papagalii, cu maimuţele urlătoare, zebre puşcăriabile, hipopotami penali,  rinoceri ce şi-au trecut în declaraţia de avere zeci de prostituate.


În patria mea am fost obligat să gîndesc ca în Africa.


joi, 28 noiembrie 2013

Faptul că zăpada nu este trecută pe harta orașului meu de fiecare dată cînd vine îmi găsește cuvintele desculțe

Cînd ninge visele devin supraponderale, oraşul pare prins într-un ceremonial de adio şi un cor antic interpretează piese despre lipsa de sinceritate a tăcerii. Frigul stă ţărăneşte pe acoperişuri cu procura dată de polul nord să îngheţe toate melancoliile şi să transforme lacrimile în rubine. Nu prea mai simt miros de femei îndrăgostite   pe străzi. Nu interesează pe nimeni că guvernul a dat o ordonanţă să mîncăm silenţios, să ne spălăm în şoaptă să nu mai facem din sărăcie brelocuri şi să nu mai atîrnăm de gît dezamăgirile ca pe nişte lănţicuri de valoare. 



Filmez cu memoria cum harta cartierului devine din ce în ce mai incertă. Resturile de zbor a unor păsări întîrziate cară cerul de la un nor la altul. Nopţile se lungesc ca picioarele unor prostituate, în antreul celulelor prezentul este fumat ca un tutun ieftin pe care îl fumează soldații,aerul își sistează relațiile comerciale cu iarba. Copacii sînt ca nişte bărbaţi ce aşteaptă să intre între nişte coapse calde, dar pentru că au şi ei o spaimă de sărăcie se fac că moţăie. Doamnele par nişte foi albe în această bibliotecă de ceaţă, aşteptînd să vină cineva şi să-şi scrie gîndurile pe ele. La atîta eternitate adusă de  zăpadă ar accepta şi mîzgălituri. Acum, le poţi traversa venele pe ascuns. Nu trebuie strînse nici prea tare în braţe să nu le răvăşeşti bătăile inimii şi să încurce zilele săptămînii.




Gesturile noastre par festive. Ne uităm cu coada ochiului să surprindem vreo vulpe argintie, ieşind dintre blocuri ca să sperăm că prietenia nu este întotdeauna impostură inteligentă. Regretele sînt trimise în misiuni diplomatice să nu rămînă gravide şi să ne facă de rîs în cartier. Ne ferim unii de alţii să nu se audă în noi cîntecele nepămînteşti însă nu avem ce face, ţinem viitorul la uşă ca pe o fiară sălbatică pentru că ne mănîncă idealurile. Dacă vedem vreun rănit de singurătate avem pornirea de a-i face respiraţie gură la gură, îi dăm pastile de răceală, îi împachetăm în ziare cu ştirile la zi, dar nu ne trecem prin cap să îl întrebăm dacă nu cumva vrea să se lase de trăit. 


Cînd viscolul, acest criminal îmbrăcat în costum alb, coboară în anumite provincii neumblate din oameni, uneori îi face mai buni. Politicienii îşi închid minciunile cu yale, preoții sparg cu vocile lor zodiile și cerurile alunecate unele peste altele renunță la o parte din moarte, făcînd loc îngerilor să vină spre oameni. Veșnicia în  noi se aprovizionează cu tirurile. Poate ar trebui să ningă tot anul dacă nu ne-ar fi teamă de amintiri ca de o mînă tăiată. Sînt sătul de meseria de a fi om. Nu cred că este prea multă vulgaritate din partea mea dacă îmi doresc să fiu singur în fața zăpezii. Cînd mă gîndesc că pe lumea cealaltă omul are parte de o asemenea simplitate, cîmpuri nesfîrșite de nea, nu mai sînt dispus să disprețuiesc atît de mult moartea. Vorba unui prieten înțelept, dacă ai la cine să te împrumuți un băț de chibrit să aprinzi focul și niște sîni la umbra cărora să desfaci capace la sticlele de bere înseamnă că nu ești complet ruinat.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Cînd nu am bani imunitatea începe să-mi scadă și viitorul îmi devine agresiv


Cînd nu am bani imunitatea începe să-mi scadă, lumina intră în texte timidă ca o femeie ce face curăţenie pe scările blocului, dar ce este cu adevărat curios îmi apar aluniţe pe corp. Dacă reuşesc să vînd ceva din demolări, cum ar fi stîlpii ce susţin primăvara sau pietrele cubice din bazalt pe care doarme singurătatea, aceste mici semne tipografice, asemenea unor monede de piele xeroxate, treptat îmi dispar.


Eu ştiam că aluniţele, aceşti nevi pigmentari ies la cei care trec din partid în partid pentru că sînt un fel de mlaştini mici cu marginile încreţite ce pot deveni periculoase în situaţia în care politicianul devine sensibil la funcţii înalte. Aceşti covrigi  minusculi au gaura mai mare sau mai mică în funcţie de timpul petrecut în căminele culturale ale partidului. Pot apărea şi din cauza răcelii dacă stai prea mult în curentul ironiilor, alteori pot fi şi semnele de trecere ale anotimpurilor sau actele de identitate ale durerilor pe care le ţinem ascunse în noi.


Cînd apar la femei se atestă faptul că pe pielea lor se produce contrabandă cu dragoste, dar şi că sînt practicante ale frumuseţii şi ale conversaţiei cu trupul. Am cunoscut o doamnă la coadă de substantive şi adjective politice, care avea o aluniţă pe buza de jos. Se exprima peltic. Cuvintele nu aveau timp să-şi îmbrace hainele şi să-şi pună ochelarii cînd aerul lovea aluniţa. Simţeam cum albinele se pregătesc să facă un pod de flori între sînii ei.


Eu, din acest motiv nu mă duc în vizită la parlament, aş fi ca un aparat de înregistrat aluniţe. Apoi, mie îmi place să-mi parfumez arterele cu vin şi e posibil să le încurc și să trec aluniţele de la femei la bărbaţi sau aluniţele celor de la putere să le inventariez ca fiind ale celor din opoziţie.
Acum o lună cînd am făcut adeziune la un partid, apărut recent, era să-mi iasă o aluniţă înt-un loc ruşinos, dar am făcut un tratament cu nişte pajişti pline de maci asemenea prosoapelor înflorate şi calde  şi am stopat-o. 

În schimb mi-a crescut una deasupra sprîncenei drepte să se vadă de departe că mi-am pedepsit numele cu furie și viitorul cu agresiune.

Am văzut o doamnă în vîrstă întrebînd preotul dacă are delegaţie de la Dumnezeu ca să se poată spovedi la el

Eu iubesc femeile prin delegaţi, aşa cum îmi manifest patriotismul prin parlamentari. Ce s-ar întîmpla cu mine ca atîtea mîini delicate unse cu toate cremele concepute de om să-mi treacă prin păr? Categoric mi-ar lua toată inteligenţa şi nu aş mai şti că efectele globalizării îmi scade virilitatea şi nu ar fi exclus ca din cauza frumuseţii lor să încurc solstiţiile cu echinocţiile şi să produc dezordine şi prin univers. Ce aş face dacă cea cu părul negru ca o negaţie mi-ar spune că de o jumătate de oră sînt tătic că a rămas însărcinată cu mine? După cum mă cunosc cred că aş căuta sit-ul acela de pe internet cu toate produsele posibile şi aş începe aprovizionarea pentru botez.

Vreau să am legături strînse, armistiţii semnate, jurăminte trase la xerox în mai multe exemplare cu doamnele, dar prin intermediul delegaţilor. Îmi doresc ca  actele să fie în regulă, cu proces-verbal în care eu să semnez de predare şi celălalt de primire. În anexe pot trece absolut tot ce i-am cedat de bună voie. Este legal şi nu contravine directivelor europene privind lăsarea luminii aprinse pe coridor în timp ce un bărbat şi o femeie îşi caută marginile, fiind în pialea goală  în camera erotică. Pot fi trecute buzele şi  formă acestora. Dacă seamănă cu o fundă sau  cu un arc de cerc în extaz, dar categoric trebuie menționat ce şcoli de iubire au absolvit franceze, germane sau au făcut ucenicie prin boscheții din fața primăriei, sînii cu gramele aferente de lumină din ei, coapsele avînd capacitatea energetică da a pregăti îndreptarea tulpinilor de trandafiri. Incultura în a face dragoste este similară cu lipsa de maniere elegante faţă de profesori și bunici.

Am, deja, inima numai cusături, parcă ar fi un sac de hîrtie creponată în care se zbate o vietate să iasă afară din cauza femeilor ce m-au părăsit clandestin şi nu mai vreau să o mai aduc pînă în punctul maxim de excitare care să o determine să decreteze legea marţială. Iubirea este o călătorie de adoraţie cu o persoană pe care nici nu o cunoşti, străină de cele mai multe ori, etapă în care poţi delega pe oricine să te reprezinte, mai ales cum sînt eu ocupat cu disciplinarea clasei muncitoare şi conceperea de manifeste. Pentru că noaptea lustruiesc cuvintele mai rău ca un ginerică pantofii de lac, nu am nici autoritatea zăpezii de a face ordine în bătăile inimii. Cînd vedeţi salvarea la mine la poartă să ştiţi ori că am văzut o doamnă pe stradă de puteam să mă odihnesc la umbra sînilor ei şi mi-a dat metabolismul peste cap ori vreo adolescentă m-a rugat să îi fac găuri în talpile pantofilor cu degetul arătător ca să ştie încotro merge. Nu îi pot permite nimănui să spună, ăsta este atît de spontan, încît îi dă drumul unui ţînţar într-o cameră goală şi întunecată să vadă dacă înțeapă pe cineva sau cineva îl strivește cu o revistă de modă pentru femei. Din această cauză  am atîtea delegaţii semnate pentru  ţînţarii din cartier.

marți, 26 noiembrie 2013

Mi s-a luat chiar și drepul de a face un rezumat unei ore de dragoste din care cincizeci de minute mi-a luat să o conving

Cînd ajungeţi în punctul unde cei ce vin din capitală se opresc pentru dezinhibare, unde aşteaptă şi iarna la ocazie poate o ia cineva şi o duce pe Bucegi acolo locuiesc eu. Sînt un bărbat cu viitor agresiv căruia i s-au luat toate drepturile. Nu mai am voie să aprind o ţigară decît în clipa în care pleacă un mărfar din gară şi pentru că nu vreau să  fac pe plac regimului politic ce umblă cu șosete murdare le las să se fumeze singure.

Pentru că nu am avut bani să-mi cumpăr un oraş cu tramvaie şi troleibuze, cu femei frumoase și ambasade ale unor trandafiri m-am mulţumit cu unul mic şi pustiu unde singurătatea stă înghesuită pe străzi cum stau bărbaţii rînduiţi în arterele unor doamne sau în cartela telefonului mobil. Singurul fenomen ce poate fi menţionat fără să fiu vătămat este că poezia se aciuase şi ea la marginea acestui burg cenzurat de tăceri. Din cînd în cînd mai dădea spectacole la care, de altfel, venea foarte puţină lume. După cum le vedeam eu pe fereastră aceste poeme cu eşarfe negre la gît păreau mai mult elegii. Nu am văzut nici o o strofă cu cuvinte revoltate sau pline de sînge.

În numele libertăţii şi democraţiei de hîrtie creponată mi să-au confiscat toate drepturile. Îmi este frică să visez o femeie care din neglijenţa capotului i se vede un sfîrc. Dacă am cearcăne pentru că mă uit după lebedele negre ce cară nopţile dintr-o parte în alta a pămîntului mi se reproşează că transport sub ele înjurături. Toamna cînd adun frunzele sub forma unor mici piramide în care au dispărut anotimpurile ca nişte insecte visătoarele sînt acuzat că vreau să modific configuraţia continentului ca apoi să scriu un text despre apariţia de noi pămînturi.

Viaţa mea este ca o linie punctată de crezi că vorbeşte cu moartea prin alfabetul Morse şi la sfîrşitul lunii decembrie se tipăreşte o carte cu texte preluate din aceste înscrisuri care este lansată cu mare fast. Sînt invitaţi toţi cei care nu ştiu să încarce o armă, toţi cei ce menţionează în testament prietenia ca pe o avere, Platon, Heidegger. Cei ca Napoleon sau Mihai Viteazul care au avut ca principali colaboratori caii primesc invitații și pentru animale. Legionari, comuniști și mare parte din clasa muncitoare care și ea în timpul liber scrie manifeste sînt oaspeți și la finele deceniilor. Numai că nu se prezintă nimeni. Știu că nu mai am nici dreptul de a mă întîlni cu cineva care este absent. Democrația are o măsură pentru toate. Ca să schimb steagul de pe primărie întîi schimb hampa, după două săptămîni atașez drapelul și după alte paisprezece zile suflu în el să fluture. Mi s-a luat chiar și drepul de a face un rezumat unei ore de dragoste din care cincizeci de minute mi-a luat să o conving.

luni, 25 noiembrie 2013

Mi-aș fi dorit ca degetele mele să aibă ochi și să fi făcut mai puține erori în arta iubirii

Eu nu merg cu maşina, decît noaptea cînd este lună plină ca să pot vedea pe unde  strecor mîna dreaptă între picioarele doamnei din dreapta mea în timp ce țin volanul cu stînga. Dacă era după mine în locul amprentelor de la degete, încă de la naștere, ar fi trebuit să existe ochi cu care să pot vedea şi noaptea. La nevoie oamenii puteau fi individualizaţi după culoarea ochilor din vîrful degetelor, nuanțe care pentru fiecare om ar fi fost unice în loc de particularitățile circumvoluţiile de pe suprafața mîinilor. 

Eu am avut mîinile mici ca de peniţar sau scrib modern, dar după ce am simţit dulceaţa sînilor de femeie în palme a trebuit să fac cîte opt ore de sport cu degetele ca să mi se dezvolte mîinile şi să pot cuprinde întreaga rotunjime. Nici fesele nu puteam să le cuprind în mîini şi să le strîng însă după orele de gimnastică specifică dezvoltării membrelor superioare am reuşit această performanţă erotică. Mi-au crescut mîinile ca la un țăran care rotunjește cartofii cu degetele și trage răsăritul de soare de sun ierburi.

Era ceva de natură inventică și aparținea creativității dacă  Dumnezeu  ne-ar fi făcut degetele să vadă. Cînd aș fi băgat  mînă sub fustă unei doamne aș fi  putut face un inventar cuprinzător  la o simplă  trecere în revistă. Dintr-o mîngîiere firele de păr crețe ar fi început să producă lumină, dintr-o alunecare lentă a mîini pe coapse acestea s-ar fi încălzit ca într-un cuptor cu microunde. Cu vederea în degete ca o virtute a mistelelor continuității umane nu trebuia să o mai întreb dacă carnea de pe trup îi mai este tristă în această imensitate de amăgiri servite de ţară.

Cînd cobor  în adîncurile ei cele zece degete cu ochii m-ar fi călăuzit pe drumul cel bun unde simţurile îi devin atît de agresive de îi răzvrătesc toate strigătele din trup. Aş fi călătorit în gîndul ei neumblat ca un orizont neverosimil şi pentru că aş fi văzut moartea cu mult înainte de a se apropia de mine aş fi luat decizia corectă şi m-aş fi desfrunzit pe umerii tăi. Aș fi prevenit mai repede presa ca să facă publice gesturile ei mărunte care fac din mine un înnotător nepriceput în admirație.

Nu te teme , ţi-aş fi spus, că aerul se înnodă în jurul corpului tău, acest lucru se întîmplă ca să te ajute să zbori, să nu îţi fie frică că ai fost luată ca martoră la această ninsoare aceasta se întîmplă ca să îţi salveze inocenţa. Încearcă să fii mîndră, barbaţii care trec prin tine îţi lasă în tot trupul pajişti, mirosind a fîn cosit, armistiţiul pe care visul tău l-a încheiat cu mine rămîne valabil numai pînă cînd inima ta decretează legea marţială.

O să merg la un cabinet de chirurgie estetică să încerc ca  truda degetelor mele pe trupul tău să o treansforme în zece ochi. Cu cît  mai mulți ochi cu atît  mai puține erori.

duminică, 24 noiembrie 2013

Chiar dacă lemnul de brad rămîne tăcut putem citi în atomii lui că a crescut aproape de cer

Patul pe care o așez este din scînduri de brad să miroasă a păduri deportate și damful de oraș abandonat să se risipească. Dacă nu mă credeți vă dau numărul ei de telefon să o întrebați dacă în cameră avem lumină montană și  cearșaful pe care ea urmează să-și imprime spatele face pe reprezentantul prosper al unei firme de parfumuri cu iz de conifere. Femeile nu pot reflecta lumina dacă zgomotul orașului intră pe fereastră și scade prețul aerului, apa din zîmbetele lor se tulbură. 

Pînă o să-mi cumpăr eu un oraș plin de copaci și cu străduțe înguste ca săruturile să pară uriașe nu sînt de acord ca moleculele doamnelor ce pot rămîne însărcinate în următoarea oră să nu fie inundate de o primăvară proaspătă. Nu sînt de acord ca generația viitoare să miroasă a suburbii insalubre, așa cum de azi înainte nu o să mai fiu de acord să se stabilească ziua unor sfinți în care eu sînt obligat să țin post și să nu pot pune gura pe nici un sfîrc fără să se facă un referendum.

Și dușumeaua o am tot din scînduri de brad ca să o simt cum se lasă ușor sub frumuseșea ei cînd se ridică pe vîrfurile picioarele să-și pună amintirile pe șifoner ca pe un ceaslov în care niște tipi necunoscuți și-au lăsat semnăturile neterminate folosind litere chirilice. Ca să par mai îngîndurat decît sînt mi-am cumpărat de la un magazin second-hand tot o masă confecționată din scînduri de brad. Numai la această masă pot număra asfințiturile pe care le-am fumat și pot măsura distanța unde zilnic mă îndepărtez de mine. În vază țin sfîrșitul verii unde încălzesc cuvintele cînd vreau să-i descriu părul mai excitant ca un poem. 

Cînd am luat hotărîrea să colecționez creioane lustruite din lemn de brad nu m-am gîndit nici o clipă că sînt obsedat de reveriile înălțimilor, mai ales ale celor de conifere din care îmi propusesem să fac într-o zi o pereche de pantaloni munților. Uneori cînd ploaia ia locul gunoierilor și spală trotuarele pe gratis mi se pare că sînt o emulație verticală de vise. Nu știam că altitudinile spre care tindeam șînt amețitoarele ascensoare de lumină în care doream din răsputeri să mă urc. Voiam să zbor pînă acolo unde credeam că voi găsi un nou suflet să îl pot schimba cu cel pe care îl am și care este foarte obosit. Idealurile și visele sînt cele mai indicate și sigure autovehicule care te duc la neîmpliniri. Colecția mea de creioane de toate culorile intenționam să o fac complice la descrierea acestei țări unde fericirea nu-i decît o ficțiune.

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Paradisul este o bucată de cer senin și limpede ce i se cuvine întotdeauna celuilalt

Dacă ratez şi acum intrarea în paradis după ce am apărut pe coperta unei reviste pentru femei înseamnă că sînt un idiot căruia i s-a scufundat locul de naştere şi a rămas  fără adresă pe cartea de identitate. Am mai avut de cîteva ori ocazia să pătrund în fericirile biblice însă de fiecare am ratat așa cum ratez locul unde mă așteaptă moartea.. Cînd am costatat că parlamentul ţării are o majoritate de şaptezeci la sută mi s-a părut că o văd pe Ceauşeasca masturbîndu-se și dacă ea era fericită și eu acum speram să fiu plin de bucurii.

M-am gîndit că sînt ca şi legitimat în liga bunăstării. Eram primul bărbat după lungi generaţii în familia mea care speram să scap de sărăcie şi umilinţă. Ştiam că lumea este mare, că armele lor amplifică aroganţa, dar nici cătunul meu nu mă făcea de ruşine cu atîtea stele căzătoare pe metru patrat și pentru că avusesem o întîlnire între blocuri cu zeul belşugului credeam că va veni vara vieţii mele. Sub pielea mea deja electronii speranţei se loveau între ei a bucurie.

Mă bazam și pe punctualitatea vîntului ca să intru cu el odată în paradis care știa conținutul vieții mele. De azi înainte o să-mi petrec restul zilelor fără să mai țin minte parolele de intrat într-un zîmbet, nu o să mai imit pe ucenicul ca să învețe din ce piese este alcătuită singurătatea. Toate grijile le voi amîna pe mîine, toate sponsorizările pentru a organiza promoții pentru idealuri vor fi anulate. Pe pontonul unde pescuiesc dorințe nebănuite voi invita femei care nu știu ce forță imensă reprezintă frumusețea lor pentru a liniști valurile.

În paradis aripile mele vor fi mai desfăcute, fluviile vor curge în cerc să nu se risipească la vărsare, amărăciunea din trup mi se va evapora. Dacă o să văd  acolo un bărbat alături de o doamnă frumoasă, nu o să mai procedez ca pînă acum și să spun fiecare cu destinul lui, nu, o să-i închiriez hainele pentru cîteva zile și o să mă prezint la ea acasă  să îi încătușez umbrele de cearșaf. O să fac un credit la bancă și să cumpăr acest oraș în care să am unde să vă primesc și pe voi dacă vreţi să mă cunoașteți. Trebuie să vă spun însă că paradisul este un o bucată de cer senin și limpede ce i se cuvine întotdeauna celuilalt.

vineri, 22 noiembrie 2013

Sînt femei care nu doresc să gireze cu frumusețea lor apropierea de Dumnezeu prin dragoste


Doamna aceasta mereu mă surprinde făcînd ordine în bătăile inimii, dar ea își dorește linişte să îşi facă un plan pentru a ști din ce parte trebuie să înceapă să se dezbrace ca să nu eclipseze soarele brusc şi simţurile să îi fie derutate. Nu mă mai întîlnisem cu ea de cînd trandafirii din curte reclamase că singurătatea le izgonise o parte din parfum și cînd am trîntit-o în pat s-au alertat toate superputerile lumii. Stai ușor, zice ea, că rușii  sînt în stare să trimită o rachetă S-300 peste peste noi știu că investiția de la Deveselu nu este finalizată.

Aș putea spune multe despre trupul doamnei, ținînd cont și de momentul zilei în care fac descrierea. Dimineața corpul ei pare un rîu înspumat și îți impune o dorință neîncăpătoare de a te arunca în valuri, la prînz pielea ei pare o coală de hîrtie albă cu  texte scrise de lumină în care sînt invitat să îmi fie dor de ea, iar în asfințit mă cheamă să-i țin de urît tăcerii din cuvintele ei. Eram obligat să fac publică frumusețea doamnei și să nu suflu o vorbuliță despre unele rute erotice blocate sau despre anumite celule expirate din cauza folosinței îndelungate și cu care eu sînt solidar.  Am fost însă șocat  că bărbații din cartierul meu cunoșteau toate aceste amănunte ale trupului ei și nu știam de unde au aceste informații. Un tînăr chipeș ce fusese rănit la degetul arătător în Afaganistan cunoștea și vechiul ei obicei de își unge încheieturile ca să se poată încolăci mai bine.

Am o mie de lei și vreau să-mi cumpăr un avion să zbor acasă la ea. Vreau să observ  cum își ține ea picioare cînd se miră sau dacă poartă sutien cînd norii încearcă să rezolve probleme de hidrotehnică astfel încît ploile să nu inunde colecția ei de rujuri.  Numai că îmi mai trebuie bani pentru avion, vreau să iau unul cu elice să concureze vîntul și să se lase de obiceiul de a teroriza acoperișutrile și nu îmi vine să cerșesc pentru că deja am publicat o poezie pe internet și notorietatea mea este în creștere.
În cele din urmă doamna m-a părăsit, am renunțat și la avion, ceasurile s-au dereglat din cauza fumului de țigară, dar și pentru că începusem să visez bazaconii. Doamna aceasta nu mi-a lăsat loc în viața ei nici cît distanța dintre genunchii  în care eu îi țin mîna cînd sînt la volan să nu produc accidente.Ca să nu o rănesc de cîte ori mă întîlnesc cu ea îmi tai unghiile, leg cățelul la ochi cînd facem dragoste să nu îi fie rușine, iau tratamentul adecvat celor ce nu vor să iubească la distanță. Sînt femei care nu doresc să gireze cu frumusețea lor apropierea de Dumnezeu prin dragoste.

joi, 21 noiembrie 2013

Am dat o probă de inadaptabilitate și melancolie și m-am clasat pe primul loc

Ca să ţin minte femeile care mi-au traversat inima le-am pus plăcuţe de înmatriculare ca la maşinile de lux cu litere de la numele meu. Am  rămas cu boala clasei muncitoare de a da cîte un CNP fiecărui fulg de zăpadă ca în situația în care este prins că se topește pe țărmul mării și îi crește nivelul apei și ni se inundă visele să fie amendat. Nu pot accepta ca tot ce aparține poporului să nu fie inventariat, îndosariat, capsat și păstrat sub lacăt să nu se fure. Biblioraftele din biblioteca mea sînt pline de hărți din vremea cînd am vrut să traversez Atlanticul să pot privi ploaia în libertate.Nenorocul meu a fost că nu am găsit un port din care să plec. Pereții casei mele sînt pline cu tablouri unde se găsesc înrămate toate erorile pe care le-am făcut de-a lungul vremii.

Am făcut turul Europei pe roți din capace de sticle de bere și la întoarcere ca să văd cît mult m-am depărtat de mine însumi mi-am montat oglinzi imense în camera în care joc rolul unui aragaz ce funcționează cu sentimente pentru a încălzi cuvintele. În această călătorie am învățat că dacă găsesc un om căzut la pămînt în fața guvernului și trebuie să contat că este mort nu îi mai pun o oglindă la gură să văd dacă se aburește, nu, îi introduc o țigară aprinsă între buze și dacă cumva nu iese fum îl trimit  la consiliul de înviere. Fumul de țigară este tratatul unde se scrie  antologia necazurilor în această țară. Eram foarte aproape să fiu considerat de fisc un evaniozist pentru că am procurat prea multe aparate de sudat strigătele de durere ce se aud acum în piețele publice. Să fim serioși, nu o să ne vindecăm de boala de a face lucrurile prost în loc să gîndim inteligent și să nu le mai facem.

Ce complicată este salvarea unei națiuni și cît de greu îmi este mie să deratizez textele pentru că nu știi cînd veacul se răstoarnă și vremurile vechi se întorc înapoi mult mai lipsite de scrupule. Am observat că sarea nu se mai bronzează și se termină în acelați timp cu banii publici. Din cauza emisiunilor de televiziune care au parvenit în otrăvuri ciupercile cresc numai pe întuneric și nu mai îmi plac, nici dacă ar fi pregătite de împărăteasa fineții. Am remarcat că o mare parte din bucurii îmi lipsesc, la parastasul ruinelor fabricilor de speranțe nu am fost chemat ca să nu își piardă din însemnătate înjurăturile clasei muncitoare.Moștenirea este o obligație neplătită. Am dat o probă de inadaptabilitate și melancolie și m-am clasat pe primul loc în această patrie.

miercuri, 20 noiembrie 2013

O să vă anunț cînd Dumnezeu va închide circulația pe podul din inima mea și va trebui să ocoliți prin amintirile mele

În inima mea există un pod care pare de unică folosinţă după cît este de subţire. Acesta este construit dintr-o lumină specială adusă adusă între coperţile unei cărţi din oraşul lui Heidegger. Privit de departe are siluieta unui pod stingher care ar putea fi pus în pericol la prima ninsoare. Sînt foarte mulți trecători, unii vin, alții pleacă, se salută între ei ca niște buni locuitori ai inimii mele, alții vorbesc la telefon despre defilarea bucuriilor sau despre interceptarea unor neliniști venite de la meteoriții purtători de boli cosmice.  Ce am observat eu în clipele de contemplație asupra universului este faptul că aerul din jurul lui se limpezește numai dacă surîzi. Pe acest pod misterios se plimbă mai mult femei îndrăgostite. Îmi dau seama că iubesc după modul cum scîrție pilonii sub frumusețea lor, după cum fanteziile lor determină nuferii crecuscuți pe margine să aplaude.

Podul stă între un capăt și altul al lumii adăpostită în mine.  Are bariere electronice și un contor ce numără pașii celor care nu vor să plîngă și se îndreaptă către nord. Sînt gata să jur că am văzut plimbîndu-se pe pod pe contabilul șef al întunericului. Nu îl mai văzusem pe stradă pînă acum, părea un sihastru ce saluta cu pălăria stelele. După cum se uita înapoi parcă dorea să fie lăsat în pace ca să poată însuma în memorie milioanele de umbre lăsate de viețile trecătorilor. Am văzut și poezia ca o cerșetoare lihnită de foame, așteptînd timidă într-un colț să noteze în antologia metaforelor orice adunare generală a simțurilor. În una din zile a apărut  pe pod o delegație de politicieni, păreau oameni serioși pregătiți să elibereze fericirea din grotele unde se turnau amprentele noului regim politic. Un singur membru ieșea în evidență pentru că purta un tablou imens cu Ceaușescu în erectie.

Pe podul din inima mea se aflau cîntăreți ratați, autobuze părăginite cu oameni triști ce mergeau să netezească pielea patriei unde mafioții și-au făcut culcuș. Mai se aruncă cîte un visător în gol să vadă dacă o să-i crească aripile, în tot cazul, nu pot trece cei ce au picioarele puse în ghips și cei ce nu au făcut niciodată un inventar al fulgilor de zăpadă.Cîteodată se rătăcește cîte o adolescentă ce nu știe să șoptească însă are în fese două focuri de tabără și care mă roagă să iau un stingător să îi sting vîlvătaia. Podul este abuzat și de privighetori ca vor să își vîndă CD-urile cu cîntece proaspete, dar mai ales de colecționari de cuvinte. O să vă anunț printr-un sms cînd Dumnezeu va lua hotărîrea de a închide circulația pe acest pod și va trebui să ocoliți prin amintirile mele.

marți, 19 noiembrie 2013

Pentru că plouă i-am dat umbrela unei femei triste să poată trece strada

A început să se predea prietenia în şcoli şi dintr-o lipsă cronică de bani şcolarii folosesc caietele pentru principii care sînt neatinse. Nu s-au găsit profesori şi pentru această materie. Cei mai mulţi erau specializaţi în focuri de tabără şi studierea geografiei prin folosirea traseielor politice.

Decizia fusese luată într-un moment prielnic pentru că ura a fost prinsă în flagrant delict  printre blocurile din toată ţara dînd şpagă pentru a avea mai mulţi adepţi. În astfel de vremuri  politicienii sînt la tratament împotriva balonării pe toate meridianele lumii. Cel mai nostim mi s-a părut cînd un poliţist a vrut să fotografieze momentul cînd ura era pe punctul de fi capturată. Se lucra intens la o antologie a durerii și lipseau tocmai ilustrațiile pentru a o face mai atractivă.

Manualele despre prietenie fiind foarte rare au fost importate din țările vecine unde poți deveni un socialist cu acte în regulă dacă faci dragoste cu femeia de servici care mătură treptele mausoleielor. Prietenia ca formă supremă a democrației este tratată în aceste cărți folosindu-se exemple din viața celor dispăruți. O doamnă căsătorită cu un alb din Europa născuse gemeni negri și acest lucru era considerat o prietenie dintre  doi cromozomi de pe două continente. Identitatea caligrafică dintre oameni de la polul nord și polul sud demonstrau fără dubii că prietenia este posibilă pretutindeni, chiar și între două raze de soare ce luminează două femei  care se urăsc.

Toţi cei care participau la cursurile de prietenie trebuiau să creadă parțial în Dumnezeu pentru ca biletele de tramvai să fie cumpărate ghișeul de promoții. Le erau indicate revistele pe care trebuiau să le citească, ce admiratori trebuie să aibă. Eu nu puteam lua parte la lecțiile de prietenie pentru că aveam admiratori printre cîinii vagabonzi și oamenii săraci. Nu aveau voie la ore decît cei ce aveau capacitatea de a purifica aerul cu zîmbetele. Nici bordelinele care fusese adunate din jurul hotelurilor și primise funcții de conducere în ministere și alte dregătorii ale statului nu aveau voie la cursuri, mai întîi că nu aveau utere pentru a asigura viitorul patriei, dar și pentru că erau obișnuite să stea mai mult dezbrăcate și umbrelor lor erau atît de excitante că nimeni nu reușea să le măsoare.

Faceți liniște, se auzea în sala de curs. Prietenia este un mod răutăcios de a face dragoste, este o privire dezinfectată de regrete și nu în ultimul rînd este șifonierul comun în care doi oameni își țin amintirile pe umerași împreună. Arta de a ne căuta în sufletul celorlalți sensibilitatea și absența este prefața unei amiciții. Sînt bărbați care vor să fie iubiți prin alții și se împrietenesc cu aceștia, sînt femei care se împrietenesc cu alte femei pentru a suporta mai ușor tragedia că bărbatul ei nu este o oficialtate.

Pentru că ploua i-am dat umbrela unei femei triste să poate trece strada.

luni, 18 noiembrie 2013

Cuvinte cu motorul mic ca inima de fluture

Singurătatea umblă prin cartierul meu ca un utilaj pe şenile şi de fiecare dată trebuie să jur că zăpada este peste dealul acela unde patria a fost trădată chiar de fii săi ne sătui pentru a nu se opri la mine acasă. Dacă ratez şi acum intrarea în paradis cînd am dezlegat iarba din pămînt cu ajutorul unui cuțit de argint, cînd mafioţii dorm înseamnă că sînt un ratat, iar un ratat este un mort de spaimă căruia nu i s-a luat carnetul de identitate. 

Ca să nu mă ratez mi-am amintit numele femeilor de la care am făcut transplant de iluzii. Am retrăit gustul cărnii lor, modul artistic în care abureau geamul cu respiraţia. Le-am iertat pe cele care purtau mănuşi fine de dantelă şi care se scuzau că nu m-au mîngîiat satisfăcător din cauza lor. Ştiu că  am vîrsta arterelor acelor femei cu care am făcut dragoste în vremuri de criză cum o dictatură are are atîția ani cît au vocile care a proslăvit-o.

Ele mi-au supravegheat moartea cu politeţe, mi-au interzis să intru cu mîinile în frigul celor nesinceri să nu îmi orbească degetele și să nu mai vadă cum soarele le răsare în trup. Nu am premiat niciodată lacrimile chiar dacă nu am cunoscut versiunea oficială a fericirii și am fost martorul atîtor alunecări de teren din suflet de am reușit să încropesc o hartă a seismelor. Am jucat la ruleta idealurilor însă de fiecare dată am pierdut în schimb am înțeles de ce păsările nu mor în cîntec lor, de ce libelulele nu mor în aer. Aproape nimeni nu moare la locul de muncă nici măcar veacurile. Cei mai mulți mor în jurul spitalelor din care cauză am propus desființarea acestora sau transformarea lor într-o anticameră unde tăcerea dă autografe.

Cît de mult trebuie perpelită inima unui om ca să devină incomunicabilă, cîte visuri să producem ca să ne ducă la neîmplinire?

sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Cuvinte îmbrăcate în costume populare și pantofi cu girofar

Nici nu ştiu ce să trăiesc mai întîi. Sîngele îmi devine ursuz cînd vede  cît sînt cotropit de îndoială, așa cum este un muncitor devenit intelectual şi care nu ştie cum să afle care este sexul unei furnici.

Am început să colecţionez pixuri ca să pot desena regimurile politice în culori adecvate. Mă antrenez  să surîd fără erori cîte două săptămîni în cazul în care se întîmplă să mă întîlnesc cu vreo femeie care nu înțelege ce îi lipsește.

Prostul de mine mă hotărîsem să trăiesc mai întîi evenimentele politice fără să îmi dau seama că aici sînt numai bucurii incomplete și plăceri neterminate. Vîntul este mai puncual decît un parlamentar și îi reușește mai bine dispariția printre copaci și oameni.

Și acum ce să fac? I-aș recomanda patriei să nu mă mai primească acasă. Lumina devenise inutilă și în timpul unui vis era aproape să mă ratez. Norocul meu a fost că am găsit un loc liber în suflet și m-am retras aici să mă domesticesc.

Acolo am întîlnit o doamnă care traversase oceanul Atlantic că să-mi supravegheze moartea. Era atît de frumoasă că nu se putea odihni decît în pat alături de razele de soare rătăcite în drumul lor către bucătăria primăverii.

Mi-am cumpărat aici un domeniu imens aparținînd iubirii și am dat foc vechiului meu caiet de principii. Am găsit energia unui nou început.

miercuri, 13 noiembrie 2013

Cuvinte cu eșarfe la gît și haine ignifugate


                     Convorbiri telefonice 



Eu vorbesc cu mama numai la telefon și de cele mai multe ori folosesc aparate mai vechi să îi aud vocea de cînd era tînără. Dacă lumina a fost retrasă din circulație ca să nu vadă Dumnezeu că oamenii nu mai funcționează în ziua de azi cu trandafiri conversez cu ea, folosind firele de iarbă ce i-au crescut pe frunte și de la care am învățat unul din dialectele al tăcerii. Vîntului îi pun ochelari fumurii să pară solemn să nu o întrebe și el, peste umărul meu, dacă îngerii îi schimbă canalele televizorului conform testamentului pe care l-a lăsat. Vorbesc cu ea ore în șir în timp ce încep să îmbătrînesc dinspre degete către inimă pînă intervine cineva clandestin pe fir și îmi zice: ”Tu nu vezi că mori de față cu noi, fără pic de rușine. Găsește măcar o justificare acestor lacrimi indiscrete.”

marți, 12 noiembrie 2013

Am cunoscut un grup de oameni care au acte în regulă că ţara le-a fost dată ca pradă de război.

Mîine va fi congresul celor ce vor să ajungă în înalta societate. Străzile au fost blocate cu stabilopozi, sub borduri au fost puse grenade, la fiecare colţ de stradă se vînd veste antiglonţ. Este o atmosferă specifică celor care scriu elegii după scenarii premeditate pentru a cîştiga premii post mortem. Am vrut să particip la acest congres, dar pe unde să ajung. Mafioţii reuşesc cel mai bine la astfel de reuniuni. Se înscriu la cuvînt abordează teme cetățenești, parchează democrația lîngă o bordelină de la guvern și povestesc în încheiere cum a pierdut o broșură cu constituția țării într-un bar din Las Vegas în care îți ținea patriotismul. În sală nu aveau voie gărgărițele şi fluturii de noapte să nu cumva să le spioneze doctrina de partid.

La intrare trebuie să spui o parolă care de cele mai multe ori seamănă cu codul unui cont din Elveția. Dacă ești de curînd venit în branșa lor trebuie  să garantezi că te vei sufoca dacă nu lauzi noua epocă sau  că te vei autoexila pe cea mai apropiată stea. Îi văd cei care intră fără să fie întrebaţi sau fără să le ceară certificatul de înrudire cu hienele. Au șobolani pe umeri ca nişte epoleţi mișcători, poartă fanioane cu poze cu haite de lupi, cu familii numeroase de lipitori. Înaintează spre loja capitalismului ca într-un grajd. Am mai participat la un congres  ce s-a ţinut într-o portocală. Era mare înghesuială și umezeală, cam cum ar fi într-un imperiu unde tiranii încălzesc poporul cu lumînarea.

Vedeţi bărbaţii aceia. Fac o umbră de acoperă şi viitorul, au trenuri personale, au rezerve de parastase, nu dau doi bani pe memoria firelor de iarbă. Știu că nu vor rata momentul acestui congres pentru a fi înnobilați. Ei ne vor conduce încă un cincinal. În patria mea sînt mai multe asociaţii pentru protecţia gîzelor ce  nu se mai întorc din moarte, decît pentru protecţia oamenilor. Sînt mai mulţi mecanici ce repară maşinăria ruginită a puterii, decît cei ce împing tramvaiul prezentului spre depoul suferinţelor. De cîte ori strig la ei că au intrat în apele internaţionale ale piraților îmi arată un act gata ştampilat precum că ei au cîştigat războiul şi ţara e o pradă de război. Dorm în faţa oglinzi, sînt dumnezei de carton numai pentru că se au bine cu sfinţii de pe tencuiala scorojită. Deşi deţin în vocabular lor mai puţine cuvinte ca un cîine, în frazele lor sforăitoare au loc alunecări de teren şi inundaţii ca în şitretenia lor să pară geniali. Sînt înclinat să cred că eu sînt personajul dintr-o tragedie antică care şterge sîngele de pe duşumea, folosind drept mop cămaşa scriitorului.

luni, 11 noiembrie 2013

Dacă aş îndrăzni să îi fac reclamă luminii exponatatele trupului ei le-aș prezenta lumii în muzeul metaforelor

Ea se dezbracă atît de eficient că mi se pare cartierul meu că este centrul omenirii şi toate numerele de telefon din agendă a celorlalte femei se şterg singure. Primăvara nu îmi răsfoieşte aşa de apăsat simţurile cum procedează ea cînd în vîrful picioarelor, ceremonios îşi dă bluza jos ca pe un succes ce l-a avut în faţa mării. Nu mai sînt familiarizat cu politeţea nici cu refuzurile, dar va trebui de azi înainte să colecţionez toate culorile de pixuri din lume ca să descriu cum îşi pune ea  pe umeraşi grijile cotidiene şi se tolăneşte în razele soarelui ce se rătăcite în pat.

Nu trebuie să mai privesc fetele goale din filme care  spun că au absolvit o facultate ca să ştie să îşi numere orgasmele cînd văd cum ea se dezbracă atît de sugestiv, îşi unge încheieturile de la şolduri şi genunchi cu cremă nivea ca să fie cît mai flexibilă și mîinile mele să o poată îndoi cît mai uşor, după cum sună normele de aplicare ale unei iubiri la prima vedere. Acum îmi dau seama că hainele sînt mai importante, decît cuvintele. Ciorapi care îi rulează ca pe doi covrigi de mătase îi lasă piciorele albe să parcheze într-o contemplaţie de lagună, îmi pun în primejdie ordinea din molecule şi atomii devin mai tari ca cei din muzica lui Vivaldi. Sutienul i-l desfac eu cu precauție cum făceam cu grenadele în Afaganistan să nu risipesc secretele și solemnitatea din el.

Cei care trag la rame în galere nu ştiu de ce se plîng atît de mult guvernelor pentru că atunci cînd fac dragoste depun acelaşi efort. Nu am auzit ca cineva să se fi pensionat sau că a contractat vreo boală profesională din această cauză ca să nu vă spun că umerii femeilor sînt atît de rotunzi că mai bine cuprinzi cu degetele o vîslă. Nici în parc nu mă mai duc, ce să caut printre băncile acelea decolorate de amintiri, pielea ei miroase mai frumos ca pe aleea cu liliac. Am renunţat şi la meseria de degustător, trupul ei are un gust asemănător nectarului pe care îl beau zei înainte de începe să exploateze pămîntenii.

Exponatele trupului ei ar face senzaţie în cel mai celebru muzeu al metaforelor. Dacă aş îndrăzni să îi fac reclamă luminii aş duce-o pe ea goală în piața publică și aș ruga-o să zîmbească.

duminică, 10 noiembrie 2013

Emoțiile îmi provoacă atîtea cicatrice că risc să regret erorile pe care nu le-am săvîrșit

Am rămas cu sechele emoționale după instaurarea capitalismului în creierul meu și asta după ce nu aveam încredere în mine absolut deloc. Acesta este motivul pentru care eu de ziua mea petrec singur în fața oglinzii pînă  cînd respectul uman se transformă în singurătate și zborul poate fi folosit și în alte scopuri, decît să terorizeze norii. Îmi scriu singur viramente false, cecuri fără acoperire, cărți poștale în care sper să se strecoare vreo femeie pe furiș. Cred că mi-au  rămas atîtea cicatrice pe suflet, pe piele și pentru că locul în care m-am născut s-a scufundat și am pierdut adresa copilăriei. 

Nimeni nu știe cauza dispariției acelui pămînt care era aproape de capitala țării, iar supoziția precum că lumina a fost prinsă în flagrat, mituind cîteva poeme scrise de mine pe floarea soarelui este total falsă. Primele litere le-am scris primăvara cînd frunzele erau mici ca o limbile de furnici. Toamna cînd frunzele ajungeau la maturitate literele erau mari și se vedeau de departe. Cînd vîntul le răvășea  alcătuiau fel de fel de texte, unele pline de talent însă cele mai multe îndemnau oamenii să moară, folosind argumentația pe care de obicei o lasă tehnicienii frigului sub forma unor instrucțiuni de folosire a frigiderelor cînd vrem să facem cuburi de gheață.

Urmele lăsate  se văd și pe întuneric, poate pentru că îmbătrînesc  mai repede noaptea. Sechelele au o legătură moleculară cu dragostea, altfel nu ar străluci ca dîrele desenate de meteoriți. Cînd m-a părăsit ultima femeie a lăsat la locul de muncă un dezastru, aerul era așa de rarefiat că umblam cu butelia de oxigen după mine, aparatele cu care contorizam iubirea erau aruncate pe jos. Inima îmi era făcută praf. Plecase în grabă pentru că în amantul o aștepta în fața primăriei cu motorul pornit. A trebuit să angajez o croitoreasă de lux să mi-o repare, numai că mi-a rămas cîteva zîmbete înfipte în epidermă ce îmi provoacă niște mîncărimi suspecte. Nu-mi trece chiar dacă iau vitamine pe care le iau și îngeri să pară triști cînd murim. Singura soluție ca să îmi treacă este să mă scarpin ori cu o răză de soare care ajunge prima la fereastra mea ori cu un fir de păr creț și disident de la o tînără care pînă acum nu a exportat nici un ovul .

Par un gladiator roman cu atîtea cicatrice pe mine. Multe din sechele sînt ca niște vicii europene, dar lumea mă privește curioasă ca și cînd aș fi o apă neparfumată care nu are mijloc de propulsie. Mi s-a modificat și mersul, acum pașii mei au nesiguranța picioarelor unui poet ce se duce la bordel. Salut numai pe cei cu sprîncenele arse de dragoste și mă deplasez cu degetele depărtate unul de altul ca și cînd aș trece mîinile prin părul vîntului să îi dau jos frunzele uscate din păr. Sechele naive rămase în urma agresivității emoțiilor. Uneori visez că le pot folosi să fac rost de bani.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Nu mai există laboratoare în care să omologăm arterele femeilor ca navigabile și tandrețea ca hartă oceanică

Nu mai este profesional să fii îndrăgostit mai mult de o jumătate de zi de o femeie, apoi viața ți se pare o casă cu multe cotloane și  holuri și niciodată nu bănuim cu cine ne întîlnim pe întuneric. Nu mai este eficient să iubești crezînd că vom putea disciplina mările. Mi se pare că dragostea ne confecționează mănuși din emoții ca în clipa în care încercăm să rupem fericirea ca pe floare necunoscută să nu ne curentăm. 

O jumătate de oră pe bancheta din spate a unei Mercedes este destul. O oră de meditație erotică este de ajuns într-o garsonieră din suburbia a orașuluiunde poți trece în revistă toate formele imprimate de spatele ei pe cearșaful alb. Într-un timp rezonabil trupul ei va face atîtea valuri, încît săruturile naufragiate se vor depune pe mîinile salvatorului ca niște petale roșii. Dragostea a devenit un simbol al degringoladei, este un fel de atestat pe care trebuie să al ai ca să poți păși pe lumea cealaltă.

A venit vremea în care trebuie să credem că în afară de Dumnezeu mai putem fi apropiați și de femei însă pentru peroade scurte de timp atît de mult cît cuvintele rămîn calde după ce le încălzim pe un reșou băgat în priză.. Nu mai este la modă să locuiești prea mult într-o femeie, trebuie să te întorci repede în tine că ți se răcește imaginația. Ceața ți se rătăcește  prin trup și poți pierde agoniseala din memorie, dacă intervine și criza economică devii contemporan cu asteroizi.

După  patruzeci de minute doamna aceasta care mi s-a părut că are o voce medievală și este torturată de principii mi-a spus: ” Vezi că ești tată de cînd ți-ai aprins țigarea și ai responsabilități. După cîtă medicină cunosc copilul trebuie dus să i se facă investigații intelectuale. Pentru că m-ai ținut cu spatele la peretele ăsta ce nu a mai fost încălzit de un deceniu este posibil să facă  pneumonie. Să ne lași niște bani că vreau plecăm la Paris  să vizităm muzeul Luvru.” 

Ce să mai recuperez din veacul acesta cînd îngerii și-au cumpărat biciclete de curse, sfinții părăsesc pereții bisericilor și se duc în chiliile măicuțelor, corurile de copii sînt rezervele de plăceri ale preoților. Iubirea nu mai este de mult o profesie de familie, o meserie în care degetele vedeau mai bine ca aparatele de luat vederi. Altă dată un bărbat reușea să însămînțeze și femeia cu care făcea dragoste și țărîna de sub ea. Făcea pe alpinistul ca să depună săruturi pe sîni, altfel nu puteau să își vadă chipurile. Locurile lui natale le introducea femeilor sub piele la fel cum introduc eu zilele sub poza de pe cartea de identitate. Cînd se amesteca în părul ei creț mereu pornea dintr-un vis. Întinderile nesfîrșite din ele le măsura cu respirația. Acum, doamnele nu mai au gustul unui răsărit, nu mai miros ca prunele coapte incomplet. Nu mai există nici laboratoare în care să le omologăm arterele ca navigabile și tandrețea ca hartă oceanică.

vineri, 8 noiembrie 2013

De ce m-aș apuca de tristețe dacă lumea aceasta renunță atît de ușor la noi?

De ce m-aş apuca de tristeţe, de false credinţe dacă sîntem obligați să abandonăm această lume. De ce aș începe să reclam fel de fel de hoţii, vuietul mării, regimurile politice care nu sînt prea romantice  cînd pentru atît de puţin sîntem obligaţi să părăsim această lume. Cînd am făcut primul protest împotriva zăpezii care a arestat ploaia și s-a așternut  în sufletele oamenilor, poliția m-a luat drept martor să îi spun eu cine a răcit-o atît de mult de este așa de franjurată. De ce să fiu eu un capricios şi să spun că  fata aceea s-a rătăcit  pe străzile înguste cu bordeluri că nu a avut găuri făcute în pantofi să simtă drumul ce duce spre înalta societate. După ce mori nu o să zică nimeni că defectele tale au fost perfecte, că erorile pe care le-ai  făcut au fost în beneficiul patriei sau că disfuncţiile glandelor papilare te-au determinat să dai divorţ pentru că femeia din care ai gustat ţi s-a părut amară.

De ce m-aş apuca să-mi critic siluieta? Dacă vreau să slăbesc două săptămîni la rînd visez numai inundaţii și nici nu  mai mă recunoşti cît de elegant devin. De ce să fac pe fericitul cînd ştiu că s-a hotărît în consiliul local ca pentru fiecare locuitor al oraşului să se pună deoparte cîte o coală  A4 pentru a putea întocmi certificate de deces. S-a decis în această penurie de hîrtie să nu se mai importe decît cerneala. Am un caracter şi o trusă de gesturi proprie unuia care în împrejurări meteorologice specifice cartierului meu, pornirea spre lumea cealaltă este o maladie în ordinea lucrurilor ce nu poate fi stopată nici dacă îi arăţi carnetul de partid emis de cei aflaţi la putere. Am constatat că nici dragostea și nici pinii de pe faleză nu te ajută să descoperi cheia de la uşa care te duce în paradis.

Fac exerciții să mă obișnuiesc cu ideea că într-o zi nu voi mai avea trup.Caut să îmi imaginez cum o fi după ce mor și soţul unei doamne să mă găsească în patul ei fără corp. Vă daţi seama că fără mîini și picioare nici nu te poţi emoţiona, nu te poţi excita, nu ştiu dacă poţi pipăi măcar. Fără epidermă nici sentimentele nu stau în tine ca să nu mai spun de cuvinte că ele sînt obişnuite să doarmă numai unde lumina are forma unei guri. Cînd nu ai trupul complet nu te poţi scuza, nu poţi fi arogant, nu poţi găsi calea celor sinceri. Este  foarte greu să găseşti uşa de intrare într-o femeie şi să îi organizezi partea demografică din interior pe suburbii și cartiere. De cîte ori am fost pînă acum în vizită la o femeie am avut credinţa că muncesc pentru fericirea colectivă a oraşului meu și pentru a mai economisi din efortul energetic al altora. Cîteodată am inima mai grea ca un geamantan de cărți, dar tot nu vreau să mă apuc de regrete și singurătate. Am timp pentru așa ceva. Cînd nu voi mai avea destul sînge în artere aș putea  să tac și să vorbească ierburile, ce îmi vor crește pe piept, în numele meu.

joi, 7 noiembrie 2013

Mi-am făcut datoria și am fost mereu disponibil pentru hrana rechinilor

La cafea descopăr absenţa prietenilor mei și femeilor pe care le-am iubit. Cînd duc ceaşca la gură văd că am început să îmbătrînesc de la degete. Adevărul este că le-am şi folosit mult la mîngîiat şi pipăit. Pot spune însă că mi-am făcut datoria. Nu m-aţi văzut în piaţa publică vînzînd suveranitatea patriei, nu am fost un tip fericit, nu am cărat ovule românești cu vaporul pe celelalte continente. Chiar dacă ideile mele pline de fantezii sar ca floricelele de porumb nu m-aţi văzut niciodată că de dorul unei femei mi-am modificat scrisul sau mi-am înjumătăţit semnătura. De cîte ori îmi amintesc de gustul cărnii lor mă retrag într-o carte poştală şi o dau unei păsări să mi-o ducă la destinaţie de cînd poşta a fost furată timbru cu timbru. Nici cuvintele mele nu mai ajung nicăieri pentru că nu mai am cu ce să le timbrez.

Mi-am făcut datoria pe lumea aceasta, din cauza iubirii mi s-au îngălbenit degetele ca şi cînd aş fi fumat numai ţigări fără filtru, am lăsat rîurile albastre să circule prin ochii mei, ţării i-am interzis să umble în maşini scumpe cu fel de fel de străini şi poporul desculţ să se ţină după ea căutînd drumul cu lumînări aprinse.Vîntului i-am confecţionat un şezlong să aibă unde se odihni după ce ridică prin cartier fustele femeilor să vadă dacă sînt tivite cu aţă de cusut inimi. Am stat cu capul plecat şi pălăria în mînă cînd am observat că se apropie întunericul peste concetăţenii mei. Dacă am văzut un coleg de serviciu mort l-am înviat imediat, i-am spus că guvernul măreşte salariu minim pe economie și îi va  permite să cumpere  o cutie de chibrituri cu care să dea foc singurătăţii. Am încercat să găsesc o unitate de măsură pentru fericire însă în afară de îndrăzneala unor trandafiri de a se desface cînd femeile îşi distanţează genunchii nu am putut descoperi. Căutînd urmele de lumină lăsate de trupurile femeilor în suflet am descoperit că eu am vîrsta arterelor doamnelor cu care fac dragoste.

Îmi place să cred că m-am achitat de toate sarcinile. Cînd răsuflarea unei tinere a aburit geamul din camera erotică nu l-am mai şters niciodată. Unele dintre cuvinte, văzînd cît de mult le-am slujit şi cum le-am folosit ca pe cele mai moderne arme ca să apăr graniţele patriei, îmi sărută mîinile înainte de culcare şi a doua zi cînd dau mîna cu oamenii politici ştiu care sînt ticăloşi și care sînt cumsecade. Destinul meu a fost de aşa natură că de la naştere a fost infectat cu un microb adus de o adiere stelară şi nu am avut parte de multe bucurii și satisfacțiii. Nici nu am rostit înjurături de-asupra apelor că le ţine minte secole de-a rîndul. Am sta departe de gările anonime, nu am mai dat certificate de naștere fulgilor de zăpadă.  Mi-am făcut datoria și am fost mereu disponibil pentru hrana rechinilor.

miercuri, 6 noiembrie 2013

În fiecare toamnă unele femei au inima plină de fisuri și nu au bani să își cumpere ață de cusut

Era așa de frumoasă că mi se micșora viteza cînd treceam pe lîngă ea, parcă nici nu atingea pămîntul. Eram atît de emoţionat că îmi sărea minutarul de ceas, mi se desfăceau nasturii de la cămașă fara să apăs pe telecomandă. În această perioadă de toamnă tîrzie oraşul este invadat de cele mai frumoase doamne care puteau fi văzute. Activităţile sezoniere încetau şi personalul feminin al firmelor erau trecute în şomaj, eventual pînă anul viitor sau pentru totdeauna. La noi în oraş pe lîngă grupurile de mafioţi politici ce trag cu arbaleta în idealurile noastre există şi pelerinajul acestor femei care umblă două săptămîni să îşi definitiveze dosarul pentru şomaj. În această urbe îndoliată de fluturi ce miros a benzină este şi o năuceală frenetică, o atmosferă plină de vise  întrerupte. Ele aduc în fiecare an toamna pe străzile înguste ale orașului. 

Nu am văzut pe niciuna cu flori în braţe sau să arate că sînt ceea ce nu sînt. Întotdeauna grăbite ca nişte studente întîrziate  cine ştie pe unde îşi duc dosarele de şomaj pe trotuare printre ceilalţi trecători ca pe nişte tablouri false de Picasso sa Gauguin. Aceste femei deosebit de frumoase sînt ca nişte frunze anonime ce trăiesc într-un vid biografic şi care toamna mor şi primăvara speră sp renască. Vor trece iarna cum trece un tren de marfă printr-o gară care nu a mai fost încălzită de un deceniu, sperînd că pe lumea cealaltă vor avea locuri bine plătite. Pentru ele nopţile vor înguste şi ascuţite, teama îşi măreşte cadenţa, poveştile de iubire se boțesc, tăcerea devine de cuarţ tăios. În aceste femei  ţevile bucuriei sînt sparte, nu au cheile de la camerele fericirii, inimile le sînt pline de fisuri şi nu au bani să-şi cumpere aţă de cusut.

Sînt puţin rujate, numai atît cît răcoarea dimineții să nu stingă flacăra din suflet, dar şi să-i îndepărteze pe cei ce le-ar putea oferi ceva ce le-ar știrbi suveranitatea. Se deplasează în grup, lăsîndu-mi impresia că este o delegaţie de Fondum Monetar Internaţional care se îndreaptă fără colaci de salvare să salveze națiunea. Dacă ar îndrăzni cineva să le întrebe ce părere au despre capitalismul acesta victorios sau dacă vor în UE cred că  mama acestuia ar  umbla  în negru. În fiecare toamnă  ies să privesc același marș fantomatic în care aceste femei frumose au zîmbetele carbonizate. Sînt ca niște moțiuni de cenzură ce se citesc mergînd de lumină. Chiar dacă toată lumea este ocupată cu viaţa și cu greu găsești  pe cineva să îți dea bună ziua ceva ma șocat. Toate aceste femei erau îmbrăcate în blugi. Erau atît de ficşi pe trupul lor şi le scoteau în relief toate detaliile. Cred că era modul lor de a se revolta. Carnea lor tînără era așa de înghesuită că mă așteptam să strige după ajutor. Trupurile lor sînt  suburbii ale suferinței.

La noi patriotismul se măsoară în valorile furate. Iubirea de țară este găzduită în vile cu sute de camere. Aceste femei frumoase ce se îndreaptă lent către oficiul de șomaj sînt exponatele inocente pe care capitalismul le așteaptă ca un călău la ghilotină.

duminică, 3 noiembrie 2013

Cînd i-am cerut unei privighetori să își facă autoportretul mi-a cerut să îi aduc toate notele muzicale folosite de George Enescu

Ca să aflu ce sex are o furnică o las să se urce pe mine și în funcție de locul de destinație o pot clasifica. Dacă urcă spre organele mele de reproducere îmi dau seama că este o femelă ce își caută un amant, iar dacă se oprește pe piciorul meu la umbra unui fir de păr și se apucă să scrie versuri sînt sigur că este mascul. Pentru că mi s-a rarefiat foarte mult viața că aproape văd cum oboseala din mine a ocupat tot parcul din centrul orașului sînt puțini cei care ar mai putea să-mi excite imaginația cu noutăți. Nu m-aș mira ca într-o zi să vină o mierlă să mă învețe limba franceză ca să pot să îl citesc în original pe Baudelaire. Problema aceasta îmi ridică mari dileme zoologice și literare. Sînt  pe punctul de a face din mierlă o obsesie ca și despre privighetori și alte păsări. Cîntă foarte frumos, deși nu beau nimic, nu pun ciocul pe coniac. Ce sex are mierla. M-am gîndit că dacă se așează pe o limuzină sau pe frontispiciu unei bănci și începe să cînte este o femelă și dacă se așează pe o ramură și începe să-și confecționeze un nai care să țină minte suferințele lumii este un mascul. Am avut dreptate și primul concurs ”Cine confecționează cele mai seducătoare haine” am propus ca toate păsările lumii  să poarte îmbrăcăminte, femelele fuste și masculii pantaloni să le putem deosebi repertoriul.

Am probleme și cu viruşii, niciodată nu am știut ce sex au însă medicul de familie de fiecare dată are grijă să îmi spună că dacă m-a infectat un virus feminin boala va fi lungă și grea, iar dacă pielea mi se face ca o hîrtie creponată este un virus bărbătesc cu defecțiuni de comportament și care mă va parăsi mult mai repede. Să propun și pentru ei o garderobă nu-mi era prea greu, dar unde să găsesc ace de cusut atît de mici să le fac virușilor hăinuțe să-i recunosc de la distanță și să hotărăsc eu cine să mă îmbolnăvească. Și toamna mi-a dat bătăi de cap. Nu cred ce se spune despre toamnă, că este o doamnă ce se fardează cu must și vinde în piețele publice zborul rămas în cuiburi după ce păsările au plecat să-și încălzească cîntecele la soare. Se spune că este foarte harnică, se urcă pe scări înalte confecționate din iluzii pînă în vîrful copacilor să elibereze frunzele după ce lumina a decretat legea marțială pe teritoriul țării și ele au fost grațiate. Nu am văzut-o niciodată însoțită de cineva în afară de vînt și frig nici cînd își organizează șantierele pentru demolat. Sînt tentat să cred că toamna este o văduvă care are o concentrație de singurătate în sînge mortală ce nu suportă lîngă ea decît moartea.

Am o întîlnire cu publicul și trebuie să le vorbesc despre sinceritate. Nu știu dacă este etic să le spun că aceasta nu poate fi măsurată decît cu ajutorul sexului. Nu știu dacă să mă duc îmbrăcat sau dezbrăcat.

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Iertați-mă că pe aici nu se vede Dumnezeu și nu pot muta toate ambasadele pe strada unde visez cel mai mult

Ar fi reconfortant să fac baie în mare alături de un erou ca trăsăturile și gesturile mele să se apropie de ale lui pentru că apa în afară de a produce inundații are forța de a ne dilua moleculele și a le face să semene cu cei de lîngă noi. La școală, așezată aproape de un lac, eram prieten cu toți care nu înțelegeau nimic din matematică, știau să călărească și încercau să spargă luna cu praștia. Aveau aceleași defecte ca mine. Îmi place apa, este asemeni ca o femeie frumoasă, cu cît este mai adîncă este mai misterioasă și inoți mai ușor în ea. Te strînge uniform pînă te îndoiești de tine.Cred că se moare mult mai igienic și mai ușor în ea.

Ca să demonstrez că mă îndoiesc de tot ce este terestru am stat odată două săptămîni în cada plină de apă să văd dacă îmi iese oboseala din trup și urmele lăsate de cîteva tinere în inimă. Altă dată am stat zece zile în cel mai înalt copac din cartier, făcînd pe secretarul particular al frunzelor să văd dacă îmi crește aripi. Am mîngîiat sînii unei statui  pe ploaie, pe ninsoare să văd dacă se excită, mi-am făcut găuri în pantofi cu bormașina  să simt mai bine drumul acesta ce mă duce către moarte cu o seninătate de autostradă. Înregistrez tot ce vorbesc în somn femeile cu care fac dragoste ca să le pot spune de dimineață numele amanților pe care i-au uitat în clipa în care și-au trecut mîna prin păr. Vor să fie modeste, dar nici nu își doresc să devină obiecte de lux în memoria lor. 

 Pun la îndoială tot ce este pămîntesc în afară de moarte și cărțile cu poeme ce seamănă cu nisipul, nu au nici început nici sfîrșit.  Iau notă de sălbăticia cu care sufletul se îndreaptă spre stele, așteptînd cu cardul în mînă în fața băncii zile întregi poate este vreo eclipsă de soare și se încarcă cu bani cum mă încarc eu cu emoții cînd ea stă goală în fața mea. Caut formula potrivită agresivității ca să o aplic  simțurilor doamnelor pentru a pune lumina în mișcare. Îi fac program de știri ierburilor ca să fiu la curent cu ce mai fac prietenii mei sub pîmănt. Toate cartierele orașului au devenit suburbii ale așteptării și eu încerc să fiu mai bun, umblînd din anotimp în anotimp, încercînd să rezist asemenea combatanților din Afaganistan

Am cerut unei televiziuni să vină să filmeze un documentar despre dragoste în arterele mele și m-a refuzat spunîd că dacă nu sînt membru niciunui partid tornadele din sîngele meu au origini străine. Voiam să mă fac cunoscut să se vadă că nu sînt melancolic din cauza capitalismului, că țara are și fii pe care îi merită care încep să îmbătrînească de la degete care omoară cu cuvintele păduchii devoratori. Acest regim politic nu are nici un farmec, au confundat echinocțiu de toamnă cu jumătățile bătătorite ale unei prostituate și de atunci îi negociază fiabilitatea. Sînt un tip ce țin pumnii strînși în buzunare alători de două privighetori, mă hrănesc cu trandafiri, miros a coală albă de  hîrtie. Am un jurnal plin de înjurături pe care le folosesc zilnic pînă cînd aceasta se vor transformă în revoltă. În acest mod pun eu la îndoială tot ce se înrudește cu țărîna.

Iertați-mă că pe aici nu se vede Dumnezeu și nu pot muta toate ambasadele pe strada unde visez eu cel mai mult să vadă și străinii cum se coagulează suferințele sub forma unor borne kilometrice. Îngăduiți-mi să nu mai las pe nimeni să stea la coadă la inocență. În țara mea toată lumea fuge de fericire ca de o boală. Îngăduiți-mi să răsfoiesc viitorul să văd dacă soarele este la fel de fricos.  Capul îmi este o planetă unde universul se dilată și nimeni nu are curajul să adere la succesul meu.

vineri, 1 noiembrie 2013

Sînt un tip nesuferit, nu ratez nici o șansă pentru a încerca să mă înmulțesc

Am un talent extraordinar de a mă face nesuferit. Nu știu de unde mi se trage, poate că am trimis scrisorile de acreditare pentru noul secol cu obiecțiuni, pentru că am compus înjurături moderne celor mai ticăloși dintre oameni care par atît de blînzi la prima vedere de ți-ai pune motorașe la genunchi , numai să vii mai repede să îi ajuți. După ce am luat hotărîrea să îmi cumpăr armă și să trag în fiecare dimineață pe străzile orașului cîteva rafale împotriva singurătății, pădurea a cotropit toate cartierele și speram ca populația de păsări cîntătoare printr-o reclamă muzicală să-mi îmbunătățească metabolismul și devin suportabil.

Am făcut eforturi extraordinare pentru a deveni un tip plăcut, m-am străduit din tot sufletul cum te chinui atunci cînd vrei să cuprinzi lumea într-un text scurt sau cum îndură unii autodisprețul înainte de a se sinucide, fără nici un rezultat pozitiv. Cînd le spun celor de lîngă mine că nu pot vindeca ruinele cu ajutorul cuvintelor și nu vreau să-mi scot pălăria în fața unor iluzii, mă transform într-o ființă și mai antipatică. Sînt nesuferit că unei poete care se uita la mine ca la un gard de sîrmă ghimpată incomplet ca să poate trece cîinii urbani să se îmulțească, i-am zis, te exciți mai frumos, decît poemele tale pe care le scrii despre democrație pe care observ că ai localizat-o într-un lighean de lături. Sînt insuportabil că verișoarei primarului m-am oferit să îi dau o tufă de trandafiri să o planteze acasă căci după ce înfloresc sînt ca niște vibratoare parfumate. Unei profesoare i-am reproșat că nu este politicos să țină în erecție elevii cîte o jumătate de zi, iar doamnelor care se spovedesc zilnic preotului din cartier să nu mai fie atît de indiscrete și să divulge orele în care nu poartă chiloți. Pentru toate aceste nu mă suferă nimeni.

Cum să nu devin nesuferit cînd încerc să corectez adevărul cu strigăte? Cei cu puțin sînge nu pot iubi,  devin aroganți și fără bun simț. Recunosc sînt un tip antipatic să le fac pe plac ticăloșilor. Dacă între picioarele unei doamne este aerul umed și îngîndurat mă dezbrac de haine să fac baie. Sînt  victima întîmplărilor și nu m-am gîndit niciodată că destinul meu îmi va face astfel de surprize. Mi se întîmplă foarte des să văd cum nevestele suferă transformări profunde și devin amante perfecte sau cîteodată sînt atît de neatent că uit să mai completez procesul verbal după ce fac dragoste și să menționez cu da sau nu dacă doamna a rămas însărcinată în ultima jumătate de de oră. Pînă să mă ratez definitiv nu prea îmi admiram mîinile, dar acum nu mai pot adormi decît dacă le încălzesc între pulpele unei femei. Ca să îmi întind viața pe o coală de hîrtie format A4 trebuie să am lîngă mine  hainele unei tinere seducătoare. Dacă unele animale rețin fraze scurte eu nu pot ține minte curbura sînilor, peisajele din interiorul femeilor, și trebuie să le măsor  permanent temperatura, rotunjimea, inocența, uneori  cît aș fi de nesuferit cred ar trebui să îmi fac mutație în trupul lor. Sînt nesuferit că nu slujesc înfrîngerile.