vineri, 30 noiembrie 2012

Verbele

Ca să copieze curbura 

sînilor tăi

verbele 

îşi ţin respiraţia

dau drumul extazului 

să se împrăştie în cameră

şi pe mine 

mă uită afară

în frig.

joi, 29 noiembrie 2012

Strategii păzite de gardieni

Pentru el dacă nu era soare spunea că toată lumea l-a părăsit. Dacă vedea o pereche iubindu-se în parc, nu se uita în altă parte. Era un tip care nu a avut nici un accident în bibliotecă. Imita infinitul uitîndu-se în oglindă. Săruta prin interior. Zîmbetul îi provenea din  rusia siberiană.
Este unul din candidaţii din colegiul meu.  Un bun cunoscător al folclorului din penitenciare, specialist în a schimba sufletele între ele. Speranţă a rufelor murdare că se vor albi odată cu asfinţitul. Nu aştepta vizita poemelor timide să-i electrizeze neuronii, nici vreun bibliotecar să-i aranjeze pe rafturi cărţile necitite, avea o crescătorie de metode de unde se inspira. Nu stătuse mult la puşcărie, decît o mie şase sute şaizeci şi cinci de zile, exact cîte trepte are Turnul Eiffel. Pe alegătorii îi trata ca pe colegii de detenţie, erau la fel de înfometaţi, lipsa banilor reprezentau cătuşele, viitorul era încuiat şi cheia la conducătorul de locomotivă. Fusese condamnat pentru viol. La tribunal motivase că a fost de bună credinţă, nu a vrut decît să vadă dacă doamnei i-a expirat perioada de garanţie a lenjeriei intime.
Candidatul pe care urmează să-l aleg îi place înghesuiala din tramvai, întodeauna se amestecă între doamne înţolite, să împrumute cîteva molecule de parfum la ele, dacă îşi cumpără o lingură de lemn tot cartierul ştie că şi-a luat mobilă de bucătărie, noaptea o împarte în semestre să i să pară că doarme cîte o jumătate de an.
Ca să convingă electoratul folosea aceleaşi metode ca la şcoala de băieţi dungaţi unde îşi terminase ultimile clase primare. Injecta portocalele cu spirt alimentar de o sută de grade şi le distribuia alegătorilor. După o astfel de escapadă  unei doamne, ce bîjbîia printre ani pînă îţi spunea vîrsta, i s-a topit placa dentară, nu mai rămîsese din ea decît o spărtură pe unde obliga cuvintele să sîsîie, alta intrase în comă alcoolică şi am fost nevoit să o duc la dezalcolizare. Între două etichete puse o sticlă de cola ascundea un telefon mobil de unică folosinţă, desfăcea cu abur seminţele de dovleac punea în interior ceva tutun, nu ştiu poate era canabis, apoi cu o substanţă de lipit o aducea la forma iniţială., tăia mărul în două în locul seminţelor îşi punea o poză de buletin şi îl cosea cu o fibră de nailon sau împăturea  o sută lei pînă putea fi băgată în cutia de chibrit, sub beţe. Oamenii primeau toate astea cu mănuşi chirurgicale în mîini, iar cîţiva cîrcotaşi, raşi în cap, rămîneau îmbrăcaţi în pijamale. Cartierul meu devenise o secţie a penitenciarului din oraş.

miercuri, 28 noiembrie 2012

Efectul fînului asupra alegerilor

Cînd vorbea despre ţară în gînd îşi număra tichetele de masă fiecare valorînd cîte un milion de lei. Dacă nu se simţea în apele lui cerea să-i fie schimbată apa din pahar. Purta un costum cu harta României imprimată pe el. Nasturii aveau forma mănăstirilor din Moldova. Dunărea o avea chiar între picioare putea să ude tot poporul. Avea treizeci la sută din ereditatea unui lup şi douăzeci la sută din genele unui şarpe. Dacă nu-i ajungea timpul de fiecare dată cumpăra cîte un orologiu. 


Îi era teamă să caute pe sub rochiile soţiei să nu dea de vreun vagabond privind prin fereastra ei catre stele. Singura lui grijă era să nu strivească între pleoape şedinţele cu alegătorii, adică să nu aţipească şi vreunuia dintre participanţii sa-i fractureze coastele. Spaţiul deţinut de el ca proprietar îl ţinea într-un scuipat. Nu îi era frică de sala de disecţii căuta în burta unui crizanteme pînă dădea de zăpadă să vadă urmele adversarilor.


Toamna încă mai umbla pe străzi cu reţeta medicală în mînă că era gripată şi ca să nu se contamineze şi el într-un moment de iluminare şi-a definitivat programul electoral. A cumpărat o căruţă de fîn dintr-o localitate apropiată şi a intrat cu ea chiar în centrul oraşului unde îşi avea colegiu. Fînul nu făcea parte din categoria bunurilor interzise în campania electorală conform hotărîrii guvernului. Dacă participi la alegeri, nu ai voie să îţi faci cunuscute ideeile alături de sticlele cu băuturi alcoolice sau nealcoolice. Era ilegal să îţi scrii programul de irigare al patriei pe pachetele de tutun sau alte mărfuri. 

Umbla pe străzile oraşului alături de  căruţa de fîn. Ajungea în dreptul unui cinematograf lăsa un braţ de fîn la uşă să aibă unde să doarmă actorii din pelicule cînd nu rulează filmul. În faţa farmaciei plasa încă un o cantitate ca să aibă farmacistele ce să distribuie pe reţetele compensate, două fire de fîn de pensionar şi un fir pentru gravide. Cînd a ajuns în la un club de striptis a lăsat trei braţe de fîn ca fetele să aibă de unde să-şi pună cîte o frunză în faţă să nu se vadă locul pe unde le intră căldura în corp. Caii cu cîte două suluri de hîrtie igienică legate de hamuri, în caz de ceva mizerie înaintau îngînduraţi printre maşinile curioase care nu mai văzuse pînă atunci roţi din lemn. Unei doamne mai în vîrstă i-a dat un mănunchi de fîn să şi-l pună la icoană, o tînără a luat un snop şă-şi facă o pernă să şi-o pună noaptea la mijloc. La toţi le-a promis că dacă mai au nevoie o să mai aducă un car cu fîn. Acum aşteptă să văd efectul fînului asupra urnelor.

marți, 27 noiembrie 2012

Muza

Era abătut, o pasăre ce memorase cu altă ocazie vacarmul de la o nuntă acum i-l cînta, stătea camuflat între două drumuri pe care treceau maşini pline cu zăcămintele iubirii, gîndurile îi trăgeau la galere spre o insulă unde vinul se bea din saxofoane. Ziua de mîine va avea aceiaşi temperatură rece ca a întrebărilor, acelaşi miros de coapse încordate, motiv pentru care nici nu-l îngrijora revolta aparatelor de haşurat minciuni, ştia că zecimalele ce rămîn dintr-o dragoste au dreptul la un cîine, conform unei ordonanţe de guvern.
Dacă îl întreba cineva ce meserie are, spunea repede că este scriitor ca şi cînd această activitate i-ar fi permis să doarmă de-a curmezişul în cuvinte sau i-ar fi înflorit şapca ce-i stătea pe frunte ca o baricadă. Aşa zisul scriitor umbla cu un tub de fixativ la el să menţină rotunde buclele imaginaţiei, de altfel, nici nu scria versuri, el punea cuvintele pe spalier şi lega cu rafie. Ca să citeşti un poem de-al lui trebuia să te ridice o macara pînă la vîrful plopilor sau să ai o maşină de zbor, cum ar fi un vultur, să te ridice în văzduh. Eu nu am reuşit să descifrez din prima strofă, decît ceva despre un bărbat care avea două şliţuri şi trebuia neapărat să intre în politică, iar mai spre sfîrşit o descriere despre o tînără de la ţară care avea sînii pătraţi că îşi pusese sutienul cu cutie cu tot.
Era trist şi pentru faptul că statul capitalist nu-i recunoştea meseria, spunea că este un scrib necalificat, nu produce profit, în ultimul timp îi sufla degeaba pixului, acesta nu mai voia să colaboreze cu hîrtia, că era netalentată, dar supărarea mare îi venea de la muză. Muza pe care pusese ochii era modelată de un Phidias din cartier, cu solar pe fese, numai pe picioarele ei puteai să afli dacă gura îţi face un cerc perfect, însă aceasta nu-l voia în ruptul capului să-i îndrepte dantela de la chiloţi. Degeaba lua la micul dejun trandafiri sau îşi băga în ciorapi acceleraţia de la utilajul de sedus, ei nu-i plăceau barbaţii care făceau din texte muzicuţe. A intervenit şi mama lui, spunîndu-i muzei că la ei în sufragerie, nu ţi se lasă sînii, ca are fotolii cu excitatori, pahare cu voci erotice şi toate astea pe gratis. Nimic.
Ca să se răzbune a scris o nuvelă pe nerăsuflate, unde muza era eroina principală. A violoat-o, i-a tăiat sfîrcurile, locul misterios pe unde vin copii spre patrie era păzit de soldaţi ruşi, i-a injectat sînii cu ceaţă să devină timizi, iar rujul i-l întindea cu un mixer şi tot aşa pînă a terminat nuvela. La final, a ieşit pe stradă zîmbitor, gîndindu-se că trebuia dusă şi la Casa Poporului să vadă şi parlamentarii ce i-a făcut el secretarei lui.

luni, 26 noiembrie 2012

Scrisoare către un prieten imperfect ce trăiește pe insula orgoliului

Dragă prietene, aştept să se întunece să-mi pun costumul de baie pentru că la noi în oraș sînt oameni politici ce pot produce inundații ca să își astupe urmele. Nu prea sînt obişnuit să scriu scrisori. La noi la ţară a scrie cîteva rînduri înseamnă a denigra pe cineva sau a pîrî vreun vecin la fisc. Nici nu am un model literar, profesoara de română cu care compuneam teatru erotic contemporan a plecat în Spania să culeagă căpșuni. Într-o zi vrînd să arătăm lumii, eu și profesoara, că avem idealuri şi  sîntem în pas cu moda, că ştim şi noi ce înseamnă dragostea în trei am luat cîinele cu noi pe motocicletă şi prostul, crezînd că-i la fereastră din dormitor lingea trecătorii. 


Nu-ţi mai spun, odată cînd mă uitam pe gaura cheii în garsoniera profesoarei m-a sunat să-mi spună că este plecată de acasă, în timp ce  un bărbat încerca cu gura să îi dizolve sfîrcurile. S-ar putea să mă internez pentru cîteva zile că am cunoscut o doctoriţă, foarte drăguţă, care mă ţine într-o rezervă la spitalul unde lucrează, trei zile pe săptămînă. Eu îi fac ei tratamente. Mi-am făcut din polenul rămas după atîtea emoții o maşină specială. O umplu cu trandafiri şi îmbrăţişări exotice şi merg prin sufletul ei. Îi place foarte mult modul meu de a conduce şi ca să devin un şofer desăvîrşit mi-a măsurat și dioptriile să nu mi se modificat cît am luptat în Afganistan. Cînd mi-a analizat sîngele la microscop mi-a spus că am prea mult spațiu între globule. Acest beteşug s-ar datora faptului că scriu versuri. M-a avertizat că dacă mai continui s-ar putea să mă îmbolnăvesc de dusul la bodegă sau de patriotism.

Ultima dată cînd am fost internat, am avut şi cîteva neplăceri. O asistentă medicală venea fix  la miezul nopţii mă trezea din somn şi-mi spunea că am uitat să-mi iau pastila. Mă confunda cu un cioban din salonul vecin care în timp ce-şi tundea oile îşi crestase bărbăţia în zona unde își ținea viitorul.


Într-o noapte cînd din cauza denivelărilor de sidef ale doctoriţei luna nu mai putea produce reflux nişte strigăte cu stucaturi inundase holul spitalului. Am ieşit din rezervă şi ce crezi, era doamna deputat I. pe care o cunoşti, transpirată toată, cu toate şuruburile simţurilor deşurubate. Au băgat-o la mine în cameră. Atunci  mi-am dat seama că simţurile noastre nu sînt nişte hîrtii pe care să le punem la avizier. În situaţii de criză devin ruguri imense.. Mi-e ruşine să-ţi spun, dar un vibrator rămăsese blocat în ea, probabil apăsase pe alt buton aşa cum este obişnuită la parlament.


S-ar putea să nu mă internez mîine. Trebuie să fac rost de o  macara să-mi ridic imaginația din bibliotecă și să o transfer în noul an. Este ca și cum aș salva o specie de trandafiri ce poartă între petale respirația acestei lumi.
                                                                                                                 
                                                                                                                 

duminică, 25 noiembrie 2012

Ploi pentru alegeri

Fabrica de produs salivă intrase în insolvenţă şi profesorul de chimie cerceta mai demult o modalitate de a inventa o ploaie politică foarte necesară în timpul alegerilor. Ca să-şi ducă proiectul la bun sfîrşit îi mai trebuia  o după-amiază imprimată pe spatele frunzelor, făcuse rost şi de o odă, care pînă acum respirase cu ajutorul aparatelor medicale , dar pe care el o înviase cu cîteva substantive festive fierte. Problema cea mai dificilă era încă nerezolvată, nu ştia ce forme să dea picăturilor de ploaie. Conta foarte mult şi greutatea acestora, viteza cu care se deplasa prin masoneria neîmplinirilor, dacă traiectoria acestei ploi va fi transparentă sau va avea drumul unui vagabond prin canale. După ce se căntărise să vadă ce rezerve de inteligenţă mai are şi traversă în fugă moleculele de fum ce-i bîzîiau prin creier, după ce dădu ocol mai bine de o oră unei grămezi de scenarii fără nici un rezultat, ajunsese la concluzia că trebuie să ceară ajutorul cuiva. Ştia că este greu să-ţi măsori realizările cu unităţile de măsură ale altcuiva, apoi îi era teamă să nu afle cineva noua lui descoperire, dar şi mărimea fericirii lui pentru că cei de fisc te taxează automat. Dacă ar fi dat picăturilor de ploaie forma lacrimilor toţii cîrcotaşii ar fi spus că nu e original şi a plagiat plînsul sărăciei, dacă ar fi împrumutat conturul boabelor de rouă din dialectul privighetorii s-ar fi zis că este prea poetic şi cum poezia e pe cale de dispariţie ar fi acuzat de desuietudine. S-a gîndit că picăturile acestei ploi, care păstrează frigul mai bine ca un frigider, să aibă forma seminţelor de grîu sau seminţelor de stejar, însă alegătorii nu ar fi văzut cu ochi buni această alegere.
A încercat să dea un telefon la Institutul feminin de păstrare a formelor, numai că firul de telefon era plin de voci feminine şi orice încercare de a afla vreo informaţie era zadarnică, aşa că a lăsat totul baltă şi a plecat spre meteorologul de cartier neînregimentat politic. Acesta aflase că profesorul lucrează la un proiect naţional de scuipat politicienii şi chiar el se gîndise să breveteze o instalaţie de împrăştiat indiferenţă sau la o maşină de scărpinat în fund pentru aleşi. În situaţia cînd nu-i va da bani de la CAR pentru finanţarea acestor dispozitive, intenţiona să proiecteze nişte trepte cu guler ca  la coborîre în pivniţa nesimţirii politicienii să îşi rupă gîtul.
După cîteva schimburi de idei au concluzionat că forma picăturilor ploii politice, ce urma să înlocuiască jeturile de salivă, trebuie să fie sub forma unor buze asemănătoare cu ale Angelinei Jolie ca să poată şi să înjure.

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Am întîrziat la corida cu democrația două mii de primăveri

Mi-am cumpărat un teren pe locul unui fost oraş de care nu se mai ştie nimic. Aici e un punct unde lumea poate fi uitată. Chiar dacă ni s-a diminuat auzul, zîmbitori ne urcăm într-un tren fantomă programat să deraieze. O idee ca un pîrîu plin de strigăte mă frămîntă de mult timp. Vreau să construiesc un poem de mărimea unei case, cu parter şi etaj, cu acoperiş pedagogic din oglinzi ca vîntul să nu se mai simtă timid, cu un coş orientat spre steaua polară. 

Cred că de aici nu vor mai fugi femeile. Vor avea lifturi din baloane umplute cu ozon, marginile paturilor vor fi rotunde ca un val de apă educat. Va fi o locuinţă netemătoare cu suprafaţa utilă de cinci hectare de vise, cu pereţii din trandafiri aţipind, uşi din lemn de stejar cu musculatură. M-am gîndit să aibă şi o sîrmă de rufe unde să-mi agăţ amintirile să se poată evapora mai uşor. Cîţiva copaci cu riduri pe trunchi de la exasperarea mea că nu pot avea aripi stau ascunși după un regret.  Voi avea o cămară unde să-mi păstrez umbrele de zi cu zi, confuziile, respiraţia hîrtiei aşteptînd să fie cucerită de litere şi alte lucrurile nefolositoatre din lumea aceasta.


După ce primarul mi-a semnat autorizaţia de construire am întîmpinat o serie de greutăţi, privind avizele pentru utilităţi. Cei de la telefonie mi-au spus că pot folosi drept fir de telefon aţa cu care am legat singurătatea de imaginaţie, telefoane mobile, nu pot folosi că deviez zborul vulturilor. Mi s-a sugerat că nu ar fi patriotic să folosesc gaze ruseşti, mai bine ar fi să mă încălzesc cu vocile depozitate în numele meu. De lumină nu-mi fac griji, am rezerve ecologice infinite în covorul meu ţesut din păr de cămilă îndrăgostită, dar am şi un generator de curent electric care funcţionează cu combustibilul rămas în cameră după orele de dragoste.


Cînd am văzut-o terminată am avut sentimentul unui copil pedepsit că e prea frumos. Construcţia aceasta, deşi nu era pe tipicul capitalismului, unde vînzarea şi cumpărarea sînt tata şi mama, îmi place. Este într-un cartier sărac în care bărbaţii îşi dau cu ţuică după ras. Nu am vecini staruri porno. În apropiere este un aeroport de unde decolează, numai avioane silenţioase ce-mi cară tinereţea sub formă de abţibilduri undeva în nord.


Am deschis uşa şi am intrat prima cameră , dar numai eram eu, am intrat în camera doua, dar nu mai eram eu cel din prima cameră, în camera a treia şi a patra, nu mai eram eu cel din camara a doua şi a treia. Avea şapte camere. În camera de duminică, ultima, chiar am crezut că sînt un străin. Aici am renunțat la tutun, idealuri, nu am dorit să îmi mai îmi fac nici manichiura. Toate princiipiile lumii au devenit fluturi care nu se grăbeau.

vineri, 23 noiembrie 2012

Sondaje făcute de îngeri

Toamna a fost pusă cu botul pe labe, nici ea nu mai vedea prin această burniţă care nu-i altceva decît o gardiancă pocită a ploii, zilele păreau nişte ţigănci bocitoare care nu puteau merge decît cu liftul, lumina prea obosită se tîra uşor pe scări să ia aer.Între aceste deznădejdi festive, frunzele se sugrumase din cauza frigului alb, vîntul ne poftea îndelung la sărăcie, iar melancoliile îşi scosese zdrenţele la vedere.
Şefa de partid îmi spusese să o aştept că merge pînă la biserică. Nu era practicantă a nici unei religii şi nici nu obişnuia să se spovedească, dar probabil devenise sceptică, văzînd că roţile cu care se deplasează ţara se desumflă şi încerca să ceară ajutorul Domnului. Eu cînd intru într-un lăcaş de cult, întîi mi-e frig, apoi îmi fixez branula pentru perfuzie cu rugăciuni, în gură cuvintele mi se transformă în zăpadă şi cînd simt că sfinţii de pe pereţi se transformă în fiinţe, frica mi se adună pe piept sub forma unei cruci şi sprijinîndu-mă în ea, ca într-o cîrjă, ies afară să fumez o ţigare. De cîte ori viaţa mă ameninţă cu demolarea, spaima mă determină să fac păcat după păcat, degeaba încerc eu să le retuşez cu mîinile, păcatele rămîn cu degetul pe trăgaci.
Ultima oară cînd m-am spovedit, părintele paroh m-a întrebat dacă am păcătuit şi i-am răspuns afirmativ, dar modul în care intra în amănunte, supunînd-mă unui tir de întrebări, dacă am păcătuit cu directoarea grădiniţei sau cu diriginta poştei, am reţinut că la el păcatul este de un singur fel trecut în DEX drept dragoste.
Nu înţelegeam ce căuta şefa la preot că sînii îi erau destul de cuviincioşi şi umbroşi, deveneau nervoşi doar atunci cînd se zîmbea politic şi simţea în aer raţe sălbătatice. Dantelele de dedesupt ce-i făceau şoldurile să pară mai uşoare, erau foarte ascultătoare şi supuse, iar eclipsele apăreau în sîngele ei numai din cauza săruturilor, care oricum, nu aveau loc în biserică. Ea mereu a ştiut să facă media aritmetică între Dumnezeu şi lungimea geografică a îmbrăţişărilor, să facă din cuvinte nişte hamali de lux să-i care în saci de plastic modestia îngerilor pe care îi avea trecuţi pe cartea de identitate. Poate preotul i-a fost coleg de liceu şi vrea să împrumute de la ea ceva exerciţii de resuscitat psalmii sau vreun ghid de a învăţa sfinţii să navigheze pe internet. Eram nedumerit ca un responsabil guvernamental cu securitatea văduvelor care vede pentru prima oară o amazoană în funcţia de Ministru al Apărării.
Cînd a ieşit din biserică parcă avea picioarele şi mai lungi, nu ştiu cine trăsese de ele şi mi-a spus doar atît, fă rost de cîteva cărţi de versuri pentru mobilizarea electoratului că preotul, după o convorbire cu Dumnezeu, a aflat că am scăzut în sondaje cu zece procente.

joi, 22 noiembrie 2012

Violul

De cîte ori ies din grajdurile singurătăţii nevătămat se pare că devin un critic de treabă a celor care iau şpagă. Acestă îndeletnicire este insuportabilă pentru că anul acesta, şpaga este mai mare ca anul trecut, dublă faţă de acum doi ani ş.a.m.d. Şpaga este ca o potcoavă încinsă ce lasă urme adînci în suflet, este o înjurătură sub formă de bani spusă încet. Se pronunţă cu gura uscată pentru că meniul ei  principal este seceta. Şpaga este partea de vorbire care te lasă în afara propoziţiei. Nu ştiu dacă aţi văzut pe cineva care a luat şpagă, are numele plin de găuri ca o felie de caşcaval cenzurată de şoareci. Mi-am adus aminte o înţelepciune spusă de Demostene "după cum cel care corupe îl învinge pe cel care primeşte, tot aşa cel care nu primeşte îl învinge pe cel care vrea să corupă" şi mă gîndeam că mie, nu-mi ajunge o eternitate să uit o femeie pe care am iubit-o, dar dacă umblă cu şpaga ascunsă în celule sînt gata să-i dau o diplomă de cactuşi şi să-i arunc trusa cu scule erotice sub tălpile bocancilor unui pluton de soldaţi. Pentru că sînt un cercetător zelos, am petrecut multe zile în anticariatele dragostei şi am constatat că iubirea a fost monedă de corupţie şi pe vremea legionarilor şi a comuniştilor şi a capitaliştilor.
Zilele trecute, o doamnă pe care o cunosc, cu doi vulcani în fese, preocupătă mai ales de matematica vîrstei, în sensul că anii ei, nu cuprind decît douăsptrezece ore pe zi, adică numai ziua, motivînd că nopţile, nu îi aparţin, acestea fiind propritatea bărbaţilor, mi-a şoptit la ureche că mă aşteaptă la ea în vizită. M-a pus în gardă că la această întîlnire va veni şi medicul de familie, care nu era altcineva decît o doctoriţă tînără, ce părea opera secretă a unui pictor ce producea decorurile unor filme deocheate. Auzisem eu ceva despre dragostea în trei, la o coadă la cartofi unde două babe fumegau încercînd să desluşească manualul iubirii scris cu litere tridimensionale, dar lucrul acesta mi se părea o conspiraţie a unei picături de ploaie sau acea libertate pe care unii o înţeleg ca fiind libertatea încheieturile de la coate. M-am pregătit ca un răcan ce pleacă la armată, am hipnotizat lucrurile din casă să rămînă la locul lor, am luat cu mine numai gesturile de ţinut în braţe şi deschis fermoare şi am plecat. Doctoriţa stătea răsturnată pe o canapea biruind atomii de aer din jurul ei cu sînii, iar cunoştinţa mea, de la ultimul loc de muncă, avea sutien cu ferestre şi peste chiloţii din aţă dilatată o fustiţă transparentă care nu te aşteptai să se termine aşa brusc. N-am făcut nici doi paşi că patru mascaţi m-au luat pe sus şi m-au băgat într-o dubă sub acuzaţia că nu posed prezervativ cu aromă de păpădie.
A doua zi jurnalul local "Marginea patului" titra pe prima pagină "căndidata A. G. în colegiul nr. 20 "Mirişte" a fost supusă unei tentave de viol, cetăţenii ieşind în stradă în număr foarte mare, solidarizînd-se cu viitorul parlamentar. Asta se întîmplă în oraşul meu, şpaga poate lua forma şi a unei victime, atît este de perversă.

miercuri, 21 noiembrie 2012

Clona

Am un prieten foarte apropiat, aş putea spune că seamănă cu mine, sută la sută, unii spun că sînt chiar eu , avem aceiaşi mărime la haine, numai că unul din noi trebuie să îmbrace căptuşeala, să poată scoate reumatismul din cuvinte. Sîntem monocorzi, dacă ne propunem să ţinem secret un zîmbet, nici cu lexicograful nu-l afli de la noi.
Nu prea reuşim să ne îndrăgostim, deşi facem eforturi mari, aşteptînd pe la poarta liceelor, poate vreo fată cu nota scăzută la purtare are nevoie de încurajare să şi-o mai diminuieze, odată am stat în staţia de tramvai din ianuarie pînă în mai, aşteptînd cu disperare poate vreo femeie cu handicap la dragoste se va opri să se înscrie pe lista noastră de călători. Sînt şi lucruri care nu-mi convin la el, în fiecare dimineaţă cumpără ziarul financiar "Bursa cu eczeme" şi urmăreşte serialul cu cei mai bogaţi oameni din România.După ce întoarce ziarul pe toate părţile şi află că nu face parte dintre ei, fluieră a pagubă, zicînd, au ajuns buzunarele să conducă lumea. Apoi, niciodată nu pleacă în concediu, i se pare o copilărie să dai bani pe peisaje care instantaneu intră în amintiri, cînd el anual străbate cu planeta patruzeci de mii de kilometrii, dînd ocol soarelui, ca să nu vă spun că din cauza călătoriilor îi creşte părul prea repede şi este nevoit să dea sume importante de bani la frizer. Este foarte deştept, a memorat cele o mie de poziţii de sex cît m-am certat eu cu cei de la taxe şi impozite de la primărie care mă pusese la plată că, văz doamne, am mai mult de cinci pogoane de singurătate. Nu seamănă cu ceilalţi intelectuali, calculează tot timpul, spre exemplu, a calculat ce distanţă aleargă o femeie în pat cu spatele în zece ani sau care este viteza de deplasare a iubirii cînd femeia aleargă între doi bărbaţi. Cîteodată, vreau să-l părăsesc, dar aveam amintiri comune, foloseam aceleaşi cuvinte, acelaşi înger casnic ne cumpăra costume de baie. Am stabilit să nu ne mai serbăm ziua de naştere la aceeaşi dată, el să serbeze cînd a fost conceput, eu după nouă luni, cînd m-am născut, el să doarmă în camera ce tulbură simţurile, eu în nacela balonului umplut cu ozonul copilăriei. Nu vreau să-l mai las la internetul meu făcut din versuri, toată ziua se uită numai la filme porno de mi s-a defectat serverul care îl ţin în inimă. Acum înainte de alegeri sînt hotărît să mă despart de el, dar mă gîndesc cu groază cine o să mai înjure.

marți, 20 noiembrie 2012

Nu

Candidatul din colegiul meu, nu cunoaşte antologia şoaptelor, nu ştie că iubirea se poate transforma în morfină, nu a învăţat să tundă o piersică, nu-i preocupat să păstreze viorile greierilor în nostalgii, nu ştie să vorbească la telefon printr-un trandafir, nu ştie că ramurile deşi, nu au uter pot rămîne însărcinate, nu pune parasolar la solniţa de sare lăsînd-o să se bronzeze, nu este tulburat de spaime, nu intră în mare cu ochii deschişi, nu a numărat caratele de la catarama de la pantofi, nu are prea multe ticuri, nu are aluniţe făcute cu creionul chimic, nu este melancolic, nu se mulţumeşte cu puţin, nu îngăduie nimic, nu dizolvă în legi heroină să nu se moleşească, nu se străduieşte să fie pur ca geamul ferestrei, nu îşi umple inima cu imagini deocheate, nu ascultă muzică să nu-i defecteze sinceritatea, nu spune adevărul că ar trebui să încalce regulile pudorii, nu se spovedeşte că nu ar mai fi autentic, nu foloseşte laserul să-şi încălzească vorbele, nu face viraje ca să nu-i rămînă celulele curbe, nu se consumă prin interior să nu rămînă mic, nu-şi plăteşte datoriile le lasă mai întîi să ruginească să-şi diminuieze valoarea, nu-şi schimbă cărarea la păr de teamă că nu îl mai cunosc vecinii, nu boceşte la trompetă, nu priveşte în fîntîni că se uită prea mulţi ochi la el din adînc, nu citeşte cărţi decît scrise cu litere mari, nu învinuieşte pe nimeni, nu iese cu cîinele la plimbare că acesta, nu cunoaşte culorile semaforului, nu fumează că vrea să moară cînd stabileşte el, nu altcineva, nu scrie texte din constituţie pe servieta cu mîncare, nu iubeşte bacilii voioşiei, nu foloşte sugativă după ce zîmbeşte, nu face economie de apariţii, nu se cîntăreşte înainte de a face dragoste, nu-şi transcrie visurile, nu sărută gîturi de femei decît puse în ghips, nu întoarce clepsidre, nu resuscitează mulaje, nu merge cu hidrobicicleta să nu răscolească amintirile apei, nu ştie să netezească cearşaful cu fesele femeilor, nu ştie să negocieze cu sfîrcurile, nu ştie să-şi oprească transpiraţia...


Doamnelor şi domnilor, candidatul din colegiul nostru este un NU perfect.

luni, 19 noiembrie 2012

Un accident artificial

Veneam cu maşina spre Ploieşti şi mă gîndeam la discursurile ţinute de unii participanţi cu ocazia seminarului internaţional "Tranziţia şi rujul de buze". Reprezentantul Suediei spunea că regimul dedicaţiilor muzicale nu trebuie să răstoarne cu totul filozofia  roşului care determină guvernele să dea de mîncare oamenilor cu penseta. Danezul spera ca alegătorul va putea face deosebirea între rujul politic şi cel expresionist, specific femeilor care devin mature după ce i-au primul comision erotic. 


Am văzut cum îşi dau cu ruj şi puricii şi nu mă miră deloc, că programele guvernamentale sînt scrise în totalitate cu ruj de diferite culori. Ştiam că fabrica de borcane a dat faliment şi nu mai am unde să-mi ţin migrenele, dar eu eram cu gîndul tot la seminar. Am apăsat pe unul din nasturii de la cămăşa cel cu care schimb canalul de idei, încercînd să-mi imaginez cum ar fi arătat lumea dacă de la apariţia omului acesta ar fi vorbit în versuri, dacă nu s-ar face pontaje decît pentru zîmbetul oamenilor, dacă simţurile noastre nu s-ar uza din cauza acestei avariţii de a tezauriza cît mai multă iubire.


Maşina mea, o rudă mai îndepărtată a doamnei Merkel nu făcuse încă riduri, deşi avea ceva ani. Încerca să-mi demonsteze prin huruitul ca de sforăit că sînt cetăţean european şi se grăbea, cooperînd cu aerul să mă ducă la sticla de vin pe care o ţineam la rece între doi pinguini de porţelan. Deodată, în mijlocul şoselei un cetăţean cu o creangă în mîna dreapta, făcea gesturi disperate să opresc. Cu mărul lui Adam mărit, probabil din cauza preferinţelor culinare, parcă turnase în cuvinte o fiolă de epuizare că nu genera niciun înţeles. Repede i-am desluşit semnificaţia gesturilor că aveam la mine dicţionarul pentru dirijori. 


O femeie, sumar îmbrăcată, numai cu sutien şi ceva pe şolduri un fel de aţă dilatată era întinsă sub ramurile unui copac la marginea şoselei. Se îngîna ziua cu noaptea şi nu puteam vedea bine, dar nu părea lovită. Am sunat la 112 şi în cinsprezece minute şi-au făcut apariţia poliţia şi SMURD-ul. Cineva a încercuit locul cu bandă reflectorizantă şi ne invita cu autoritate să nu distrugem probele ce ar putea duce la depistarea făptaşului. Cu coada ochiului am reuşit să văd prin întunericul care se întindea ca o şansonetă, că era o femeie frumoasă cu picioarele mai lungi decît impozitele municipale.
Între timp un ARO sughiţînd din cauza ruginei oprise lîngă celelalte zeci de maşini de la locul accidentului. Un tip solid cu o pălărioară cu boruri strîmte ce aducea a cioban coborî din maşină şi fără să ţină cont de poliţie s-a repezit spre femeie şi a luat-o în braţe. Mi s-a părut că o ridică cam uşor, dar m-am gîndit că poate fi un halterofil. După o scurtă busculadă unul dintre poliţişti mi-a explicat că nu-i vorba de nici o victimă, ci de o păpuşă gonflabilă pe care a pierdut-o din maşină. Eram mulţumit că am fost martor la un accident artificial.

duminică, 18 noiembrie 2012

Responsabil cu notele din gamă

Numele care îmi stă pe umeri ca o husă de tractor s-a cam uzat din cauza atîtor frămîntări. Înainte de a lua  decizia de a arunca pantofii ce mâ îndepărteazâ de viaţa aceasta  m-am hotărît să îl schimb. Observ că tot mai mulţi mă gîsesc responsabil de foarte multe lucruri: că nu pot opri şenilele sărăciei cu infanteria pe care o comandă unul visele mele revoluţionare, că scurcircuitele de la transformatorul din colţul străzi s-ar datora energiei electrice din celulele mele, că vîntul umblă ca un beţiv pentru că i-am dat să bea vin. 

Am fost acuzat că vecinei mele care nu-i decît o păpuşă gonflabilă confectionată din carne educată i-am furat secretele ascunse în sutiene și l-am divulgat americanilor.  Tot eu am fost găsit responsabil că primarul şi secretara fac exerciţii practice acasă la ea,  repetînd ceremonia căsătoriilor de duminica viitoare, spunîndu-se că le-am reparat idealurile la departamentul de schimbat destine de la noi din cartier. La servici am fost găsit vinovat că lăsam iubirea într-un sertar să nu mă sîcîie toată noaptea şi acum clădirea miroase a fîn proaspăt cosit sau că am făcut chiuretaj apei cu care îmi spăl cuvintele de nostalgii. 

La un moment dat am ţinut o prelegere la facultatea de geologie şi le spuneam studenţilor că pămîntul nu are rezerve de petrol, de sare, de fier sau aur, mai mari şi mai preţioase decăt iubirea oamenilor. Am putea hrăni toate metaforele din lume. Am putea umple toate femeile pînă la refuz. Iubirea distilată poate folosi drept combustibil la mersul cu liftul pînă la lună. O studentă însă a încercat să vadă dacă din cauza iubirii îi cresc aripi în timp ce îşi ia zborul după un bloc, uitînd că îşi amanetase inima pentru un BMW seria trei la măna doua. Ca politicienii să poată funcţiona cu iubire trebuie să le facem o revizie generală să-i trecem după combustibilul de minciuni pe un altul să le schimbăm injectoarele care scuipă prin pieţele publice şi neapărat să-i verificăm la staţia de încercare de la urne.


La poliţie unde se eliberează cărţi de identitate, o doamnă cu gradele pe umeri, m-a întrebat de ce vreau să-mi schimb numele pentru că acest lucru are loc cu ocazia căsătoriilor. Nu i-am răspuns, dar mă săturasem să tot fiu dat pe măna recuperatorilor pentru iubirile trecute, apoi, nu mai voiam să fiu considerat responsabil că uneori soarele se trezeşte mai tîrziu.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Delir pentru pelerini

Toate ziarele scriu că ţara sărăceşte, gunoiul din oraşe este cărat cu maşini de război, sufletele noastre au devenit şantierele înfrîngerilor, politicienii pun sub cutii de conserve carbid să ne demonstreze că sînt explozivi. Se zvoneşte că se sfîrşeşte lumea, dar am făcut recurs la Curtea de Apel să mai întîrzie o săptămînă pînă îmi plătesc facturile de gaz şi mai ales la curentul electric.
Justiţia şi-a dat jos eşarfa de la ochi. Oricum  vedea prin ea şi se hotărîse să intre în grevă pentru că în interiorul unei legi din Monitorul oficial a fost tipărit greşit cuvîntul "omor" scriind "amor", condamnînd la ani grei de puşcărie mii de amanţi. Problema gravă este că fără ei votul, nu poate avea loc că nu mai are cine să măsluiască alegerile.


Ca să rezolv o parte din aceste probleme mi-am vopsit lentila stîngă de la ochelari cu vopsea neagră. Voiam să văd numai jumătate din lumea aceasta care tuşeşte de parcă ar avea TBC. E adevărat, mi se pare că sînt mai sărac. Dacă am douăzeci de cartofi eu cred că am numai zece, dacă privesc un pahar de vin care nu este plin, eu văd doar partea goală şi mă duc să mai cumpăr o sticlă. Într-un fel trebuie să mă răzbun pe criza asta care face din oameni nişte detalii cu lacrimi. Nu-mi este uşor pentru că la o maşină nu văd decît două roţi şi pot fi lovit de cele nevăzute. Cînd scriu vreunei femei am impresia că hîrtia s-a sfîrşit la jumătate şi continui să scriu pe piele. Dacă privesc o busolă nu văd decît partea cu primejdii, dacă privesc în forumul intim al politeţei nu văd decît din momentul în care se scuipă. Cînd îmi închei nasturii de la haină jumătate rămîn descheiaţi şi toţi cred că am fost pus pe fugă de vreun soţ gelos. M-au părăsit toate femeile pe criza asta economică, dar nici nu vreau să mă mai încurc cu cineva. Vă gîndiţi ce s-ar întîmpla dacă i-aş simţi numai jumătate de respiraţie, jumătate de suflet, jumătate din părul care aşteaptă să fie ciufulit. Apoi la ce mi-ar folosi un singur picior pentru că mie, nu mi se vede patriotismul pe faţă decăt dacă sînt puternic strîns între ambele picioare.


Singurul lucru bun este că nu pot număra decît jumătate din anii pe care îi am, jumătate din regrete, jumătate din iluzii. A crescut şi numărul căsătoriilor pentru că barbaţii, neavînd bani să plătească la bordeluri se căsătoresc. Cantitatea de zahăr din care facem bile albe pentru a şti cîte lacrimi mai avem neplînse a crescut vertiginos. Nu ştiu ce să fac, cîteodată îmi vine să-mi vopsesc şi cealaltă lentilă.

vineri, 16 noiembrie 2012

Rusoaica

Cînd ajungea noaptea şi la el acasă îi producea o dezordine cumplită, cam cum ar trece o elice printr-o pădure, clepsidra prin care se scurgea iubirea începea să ruginească, singurătătea răguşise, tăcerea era una de cazarmă şi pentru că ştia că şeful de post se culcă odată cu găinile avea un sentiment de bec neînşurubat pînă la capăt. Inima îi lua forma unei viori, dar lipseau mîinile unei femei ca să poată scoate sunete ademenitoare, dacă nu s-ar ţine după cuvinte, nu ar putea ajunge în bucătărie să vadă dacă pîinea pe care a cumpărat-o de la chioşcul din colţul străzii mai ţine minte chipul ţăranului adormit în faţa secerătorii.
De cîteva luni se mutase la etajul superior o tînără căreia toată lumea îi spunea Rusoaica. Nu credea că e din Rusia că ar fi avut buzele mai strînse şi sînii mai mari, mai degrabă aerul de înfrăţire pe care îl lăsa în urma ei şi modul cum reuşea să hipnotizeze trecătorii şi să devieze undele radio îl îndreptăţea să creadă că e din Basarabia. Suprafaţa ei de contact cu cei de pe scară se reducea la bună ziua şi bună seara Numai cu el schimbase cîteva vorbe, cu totul întîmplător, cînd umbra lui se suprapuse peste umbra ei şi pentru că o apăsa foarte tare i-a zis să mişte soarele puţin mai sus. Ocazional mai schimbau cîteva vorbe şi după fiecare conversaţie ieşea pe balcon să vadă dacă i-au crescut aripi, îşi mai analiza în oglindă ridurile care de departe păreau nişte chiuvete defecte. El era şi preşedintele organizaţiei de protecţie a cercului polar şi de cîte ori avea ocazie îi critică pe ruşi, ba că ruşii ăştia visează prea mult şi au topit zăpada de pe cercul polar, ba că intră cu tancurile într-o zonă unde au depozitat ciorapi de damă pentru cînd se va încălzi vremea. Ultimul reproş se referea la faptul că ruşii poartă cisme de cauciuc cu un avansat grad de melancolie pe tălpi şi de teamă, cercul polar s-a mutat cu un centimetru mai încolo. Stătea cocoţat deasupra oraşului ca un vultur fără munţi şi aştepta să fie pedepsit cu tandreţe. Chiar s-a întîmplat, într-una din zile l-a invitat la ea.
Cînd să plece spre ea a avut impresia că trece printr-un tunel unde lanterna sîngelui, nu mai avea putere să bată nici doi metri. Cu un buchet de flori şi o sticlă de vin în interiorul  căreia aşteptau instrumentele de tortură ale raiului, părea că se duce la o bolnavă. Şi-a dat inima de perete de cîteva ori ca să destupe conductele prin care circulă dragostea şi a apăsat pe sonerie.
Era frumos la ea în cameră, masa din centru era dintr-un lemn gustos, ferestrele înrămau un lirism discret, iar în pat cred că încăpeau două pogoane de lumină. Ea era îmbrăcată conform normelor de aplicare aprobate de consiliul local al dragostei şi nu i se permitea să se apere.
A doua zi l-am auzit spunînd unui coleg care tocmai venise din Franţa, nu poate să fie mai frumos ca în Rusia.

joi, 15 noiembrie 2012

"Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!"

Mi-am luat pantofii cu girofar, haină pe potriva numelui meu provincial, cămaşa cu baterii să-mi ţină cuvintele calde, cravata ţesută din mărturisiri, cu buline din camere de luat vederi şi am plecat la Bucureşti. Pentru că aveam multe răni pe corp din cauza femeilor plecate din viaţa mea, m-am fardat cu puţin frig din frigider. Trebuia să aduc nişte litere din capitală, care suportă aproape tot, te poţi urca pe ele, le poţi purta în loc de ghete, să scriem cîteva pancarte mobilizatoare. Eram din nou eroul străzilor lăturalnice din capitală ca pe vremea studenţiei. După ce am încărcat marfa în camion, m-am gîndit să trec şi pe la Gheorghe, fostul meu coleg de facultate. Lucra la Institutul de schimbare a memoriei zăpezi şi după venirea useleului la guvernare ajunsese director. Portarul cu grade, nu voia să mă lase să intru, însă după o cercetare rapidă în arhiva instituţiei a găsit o înregistrare video a serviciilor speciale prin care colegul meu era surprins copiind după mine la examenul de patriotism. Între timp îmi luasem doctoratul în nederanjarea scaunelor din secretariate şi am apăsat uşor pe clanţa biroului conform studiilor.Era o cameră mare în care putea intra toată filozofia găştilor de cartier şi a celor din parlament. La cîţiva metrii în faţa mea o femeie pe un scaun ţinea între picioare pe colegul meu aflat în genunchi ce părea a nu da de capăt cifrului de la nasturii de la bluză. Am tuşit de două ori ca şi cînd venisem în capitale să mă prefac că sînt bolnav. Erau atît de concentraţi în a deschide trusa de scule a iubirii, că pînă nu am strigat, ridică-te, Gheorghe, nu m-au auzit.  Ne-am scuzat reciproc şi pentru că ştiam că dragostea, nu lasă celulele să fiarbă în suc propriu prea mult, am plecat cît am putut de repede. Dacă Gheorghe era aşa de ocupat să intre în inima acelei femei, zic, hai să îl vizitez pe Ion care nu era prea departe de unde mă aflam. Ion lucra la Agenţia guvernamentală pentru creşterea virilităţii cu ajutorul ordonanţelor. Priveam în parcare maşinile luxoase, clădirea avea burlane din oase de girafă, gresia era pigmentată cu sare de transpiraţie de elefant, ferestrele erau din lemn cîinesc să nu se apropie cineva să privească înăuntruAngajaţii umblau pe holuri cu braţele pline de vibratoare, fixative pentru cuvintele ce transportau iubirea, pastile de umflat sfîrcurile, numai nimicuri din astea nefolositoare poporului. Ştiam unde are biroul că îl mai vizitasem şi cu alte ocazii, mă gîndeam că dacă şi pe ăsta îl găsesc dedublat, nu mai vin la Bucureşti decît pe jos să nu mai ajung niciodată.
Intuisem bine , o doamnă pipăia covorul cu spatele, iar Ion se străduia să ajungă la covor trecînd prin ea. Am exersat din nou tuşitul, dar pînă nu am strigat , ridică-te, Ioane, nu s-au mişcat . M-a pupat, desenîndu-mi pe obraji sigla firmei la care lucra cu rujul doamnei, mi-a făcut cadou o sticlă de vin şi am plecat. Ce chestie, am venit pînă la Bucureşti să recit poezia lui Radu Gyr.

marți, 13 noiembrie 2012

Un parc cu dragoste

Sînt recunoscut ca prim violonist al speranţei, dar numai cred că în ţara asta sărăcia îi poate face pe oameni să se îmbrăţişeze sau să se organizeze în plutoane de dat replici. M-am mutat la altă adresă, undeva la etajul doi al unei lacrimi şi am ignifugat toate ideile prin care circulau molecule de benzină să nu îşi dea foc în piaţa publică. Nu voiam să mă mai recunoască nimeni şi să mă întrebe dacă politicienii sînt autişti, dacă din cauza nepotrivirii de caracter cu poporul român instanţele vor admite un divorţ pe care l-au refuzat zeci de ani sub aspectul că violul, nu a fost filmat şi personajele, nu sînt în pielea goală.
De la noua mea locuinţă o vădeam pe domnişoara C. plimbîndu-şi căţeluşa prin parc de două ori pe zi, dimineaţa şi după amiaza cînd aerul este pufos şi nu îi deranjează blăniţa cîrlionţată .Acest ritual se repeta de luni bune şi tot de atîtea luni, domnul M. îi urmărea frumuseţea răpitoare a domnişoarei, ascuns după perdeaua de la bibliotecă. El era preşedintele partidului verzilor şi supravegherea parcului îi revenea că o obligaţie, conform statutului. Ştia că este urmărită şi de fiecare dată îşi punea aparatele de răzvrătire a luminii în funcţiune să fie cît mai vizibilă. A fost o vreme cînd activităţile civile, plimbările, au fost interzise în parc, se instaurase chiar o supraveghere semimilitară ecologistă iniţiată de partidul domnului M. Se descoperise nişte microorganisme care produceau snobism. Nu puteai intra în parc decît cu adeverinţă de la primărie prin care se specifica că nu ai o boală care să afecteze copacii, că nu ai girofar la pantofi să sperii păsările, că vei folosi un limbaj pe care să îl înţeleagă gîzele contemporane cu noi, că nu visezi acrobaţi ca de frică să nu  transpire ierburile.
Domnişoara C. privea călătoria imposibilă a unui paianjen între două stele rămase adormite într-o tufă de  iasomie cănd căţeluşa scăpătă din vedere a intrat pe uşa bibliotecii. Nu ştiu dacă acest ghemotoc de blană care înlocuise cuvintele cu lătrături voia să citească vreo carte sau ştiind cît de dureros trec nopţie pentru stăpîna ei  voia să-i ceară ajutorul cuiva, cu siguranţa însă, avea cele mai bune intenţii. Ca de obicei domnul M. era singur în bibliotecă. Crezînd că aleargă spre el şi-a însuşit instantaneu limbajul dragostei. O aştepta să păşească în bibliotecă cu teama unui copil speriat de întuneric. A luat-o în braţe. Nu erau nevoiţi să folosească cuvinte, ea era dispusă la investiţii în gesturi erotice, căuta parcă să strivească între trupurile lor timpul irosit. Dintr-o data devenise fluidă, lăsîndu-şi trupul să vorbească în numele ei. Degaja jumătăţi de cuvinte şi voia să repete această experienţa unică prin care fiinţa ei se evapora în eter.
La plecare am auzit-o spunînd, acest dialog
trebuia să aibă loc de la înfiinţarea partidului.

luni, 12 noiembrie 2012

Retrocedarea numelui

Sînt foarte atent la modul cum cum emoţiile trandafirilor se transformă în curent electric să poată aprinde stelele, verific minuţios cu compasul cercurile din copaci să văd dacă sînt perfect rotunde ca soarele, motiv pentru care majoritatea femeilor mă părăsesc. Ca să nu îmi ceară bani pentru lunile cît m-au cazat în ele sau să pretindă pensie alimentară pentru poemele pe care le-am lăsat să le hrănească şi să-mi pună poprire pe salariu sînt obligat să-mi schimb serviciul foarte des. Deşi şomajul a ajuns la mine în oraş la nouăzeci la sută îmi găsesc o slujbă forte repede pentru că pot calcula unde cade fiecare picătură de ploaie, plus că am furat o regină după tabla de sah şi de teamă să nu o violez mi-a făcut o recomandare regală.
Ultimul loc de muncă a fost cel de păstrător de cereri al comisiei de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul comunist. Dacă este să fiu sincer, nu i-am înţeles nici pe comuniştii ăştia care au naţionalizat aproape tot, pluguri, nesupunere, fabrici, secrete, anotimpuri. Cineva îmi spunea că inspectorii de teren învăţase carte în bombardier, în pauzele dintre bombe mai memorau cîte o literă, iar la un moment dat unul neştiind să împartă cuvîntul "şant-ier" în silabe au confiscat numai prima parte, adică şanţul, şantierul rămînînd proprietarului. Activitatea mea era una geografică, aveam o hartă a judeţului de trei metri pe patru cu toate localităţile. Primeam cererile, le înregistram într-un catastif şi lipeam în dreptul localităţii ce viza retrocedarea. Scara pe care o foloseam să mă urc pe hartă era una democratică cu trepte dese, împotriva efortului şi cu stegul Europei la capete să nu scrijilim pereţii capitalişti. Revendicările erau multiple: herghelii de cai, fabrici de bere, vîrfuri de munţi, şcoli, ateliere de făcut lumînări, tractoare, brutării etc. Un cetăţean a cerut înapoi o sută de oi şi îmi spunea că a văzut berbecul în curtea primarului, l-a recunoscut după muşcătura unui lup rămasă ca o amprentă pe coarne. Unii voiau să-şi recupereze tinereţea, soţiile fugite cu miliţieni. Cînd un cetăţean a cerut strungul de prelucrat iubirea, am vrut să pun eu mîna pe el, dar fusese expidiat în Germania. O dezbatere aprinsă a pricinuit revendicarea de către un domn a numelui. Spunea că este scriitor şi că în numele lui trăiesc toţii voievozi şi domnitorii acestui neam. Şi azi mai caut prin arhive, anticariate să-i rezolv cererea. Îmi este imposibil, politicienii au dat foc şi memoriei.

duminică, 11 noiembrie 2012

Coletul curtezan

Ajunsesem acasă la părinţii mei dimineaţa cînd prospeţimea luminii făcea ca formele lucrurilor să pară imperfecte. Toţi se uitau la mine ca la un imobil nelocuit, copilăria bătea la o maşină de scris veche scrisori pe care nu le trimitea nicăieri, prin crăpăturile zidurilor am observat nişte gîngănii pe care le recunoşteam de cînd le puneam să maseze spatele ierburilor, paharele tinereţii neşterse de vise mă aşteptau ciobite pe rafturile unei biblioteci dărăpănate. Vorbeam cu fratele meu că politica actualului guvern, de fapt a tuturor guvernelor, merge într-o direcţie greşită şi ne uitam curioşi pe stradă să nu se fi rătăcit pe aici pe la noi, cînd vecinul nostru Toader m-a invitat pentru cîteva minute la el să-mi arate ceva.
Cînd am ajuns, mi-a spus că poştaşul i-a adus un pachet cu fel de fel de obiecte care nu ştie la ce i-ar putea folosi pentru că aşa ceva nu a mai văzut în viaţa lui. A refuzat să-l primească, dar destinatarul trecut pe avizul de expediere îl indicau fără dubii pe el drept proprietar. Toader era un ţăran trecut de prima tinereţe, gospodar de primă mînă ce standartiza orişice muncă de care se apuca. După ce mi-a arătat conţinutul misterios al pachetului mi-am dat seama că este o încurcătură. Cum ajunsese aceste jucării erotice la el, numai dumnezeu ştie. Nedumerirea lui consta în faptul că dacă nu o va revendica nimeni la ce ar putea folosi aceste curiozităţi. Luase în mîinile lui mari o pereche de cătuşe îmbrăcate în pluş, cred că astea ar fi bune ca zgardă pentru cîine, spuse el, dar eu nu plimb cîinele prin sat că mă fac de rîs. Cu aceste inele ce aş putea să fac că sînt prea mari pentru piciorul unui porumbel, iar bilele astea parcă sînt din piele de om, nu sînt bune nici să păcălesc găinile să ouă în cuibarele lor. Pe lîngă setul lovers nature skin, cablu cu bile vaginale, inele cu stimulare electrică, manşoane cu proieminenţe, trusa cu năzdrăvănii a lui Toader mai conţinea ulei de masaj erotic, pompe pentru sfîrcuri, dild dublu.
Fără explicaţii, fără detalii şi îndoieli i-am spus să îi ducă înapoi poştaşului coletul curtezan că nu are ce face cu el la arăturile de toamnă. Ulterior, s-a aflat că destinaturul real al pachetului era nepotul lui Toader, student la Academia de teatru şi film, care avea acelaşi nume cu al lui.

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Maşini de potrivit paşii

Ca să intrăm în rîndul lumii trebuie să învăţăm de la maşini reactualizarea spiritului public. Un motor nu poate funcţiona dacă un şurub are mărul lui adam mărit din cauza aroganţei sau se uită după vreo piuliţă blondă din bronz în timpul serviciului, gata să se înşurubeze. Concetăţenii mei trebuie să se hrănească cu alimente turnate în matriţe englezeşti pentru a li se schimba comportamentul. Brînza să fie închegată în dreptunghiuri de lemn de mărimea unui A4 pe care să scriem referate de iubit ţara, coca de pîine să fie rotunjită în cuiburi de privighetori ca dimineţile să miroasă ca nişte gondole din lemn de trandafir. Pînă se va hotărî guvernul să treacă în constituţie obligativitatea ca fiecare cetăţean să aibă carte de identitate din materialul rar al bunului simţ am să fac eu cîteva propuneri. Avem nevoie de o maşină să-i aerisească părul lui Crin Antonescu la emisiunile de televiziune, una pentru dimensionarea dioptriilor lui Victor Ponta pentru a vedea cum trenul sărăciei intră în gară peste călători. Ar fi nececesară o maşină de cusut fire de păr pentru Băsescu să-i facă umbre creierului pentru a-i opri dogoarea gîndirii. Ca să devenim europeni fără cusur, guvernul trebuie să deschidă o fabrică de mărit spaţiul din zîmbetele oamenilor, o alta de produs emoţii pentru tineri prin înfrunzire sau de descoperit clorofilă în speranţe. Inventatorul găştilor de cartier trebuie prins şi dat pe mîna unei maşini de aflat adevărul. Avem nevoie de şurubelniţe, chei fixe, scule specifice democraţiei să putem trezi soarele, să eradicăm reumatismul din cuvinte, să dezmembrăm utilajele de păstrat secrete, să facem dimineţile să foşnească printre ramuri. Dacă vedem o piatră că transpiră trebuie adusă la răcoare pentru că păstrează nealterate zilele şi nopţile strămoşilor noştri.
Avem nevoie de norme pentru a ne potrivi paşii după cavalerii viitorului.

vineri, 9 noiembrie 2012

Cumpărături secrete

Citeam în jurnalul local "Scobitori în vreme de şomaj" că Năstase nu mai vrea să plece din puşcărie. Îl aşteaptă şi pe Băsescu să pună în practică tratamentul imuno-deficitar împotriva sărăciei. Era o ştire care te făcea să te speli pe mîini în şoaptă să nu te înregistreze cineva. Frigul blocase arterele plopului din grădină. Era singurul aeroport vertical din cartier de unde păsările decolau spre lanurile de grîu din apropiere. Acum trebuie să se ducă la fast-food după mîncare cu puţinii bani pe care îi cîştigă din transportotul scrisorilor. Se lăsase şi ceaţă și nu puteai să te orientezi prea bine decît dacă urmăreai cuvintele. Pisicile excitate de parfumul toamnei îşi schimbau frecvenţa de miorlăit foarte des în ideea că vor găsi un loc de întîlnire prielnic. 


Mă pregăteam să scot speranţele la vorbitor cînd la telefon şefa mea de partid mă anunţă că la supermarket s-au făcut reduceri la borcanele de bulion şi de urgenţă să fac rost de bani şi să cumpăr atîtea borcane cam cîte femei avem în cartier. Cînd sînt prost dispus mereu se găseşte cineva să-mi dea asemenea mesaje după care mă apucă sughiţul. Dacă s-ar fi ieftenit mersul cu liftul, săritul de pe blocuri sau actul sexual al apei care o determină să devină din apă rece apă caldă mai ziceam să fie aşa de preocupătă, dar că s-a ieftenit bulionul nu ştiu cu ce ajută la creşterea în sondajele de opinie. Li s-o fi făcut foame zidurilor de trebuie atît bulion. 


Acum lupta pentru existenţă se dă pe centimetru patrat. Poate s-a reprofilat electoratul român, nu mai vrea cărţi cu Dostoievski pline de zahăr sau posterele candidaţilor în sticle de ulei de doi litrii. Adevărul este că lumea se rostogoleşte paranoic. Am văzut oameni dormind în cimitire să-şi păzească morţii. Am văzut muncitori necalificaţi care aşează cuvintele într-un vers cu doi ţăruşi şi o aţă întinsă între ei. Am mai cumpărat cîteva zeci de kilograme de portocale cu toartă, cinci bidoane de măsline care nu fac zgomot,o sută de farfurii cu fund dublu ce pot fi umplute cu două linguri de ciorbă şi zece cuţite de tăiat metafore pentru intelectualii din cartier. Le-am dus la partid. Zilele trecute, mai cumpărasem rimel din oboseală de motor, calendare cu femei dezbrăcate care ies din hîrtie şi te servesc la masă, napolitane cu canabis ce defectează mersul la vot.


Cît de greu este să faci cumpărături pentru alţii şi să le dai numai acelora care te vor vota. Este ca şi cum ai face dragoste cu o femeie care pînă ieri a fost bărbat şi şi-a făcut operaţie.

joi, 8 noiembrie 2012

Prezervativ de cal

Am negociat cu singurătatea de multe ori pentru o chirie mai mică, uneori  cu cîte o tornadă românească, dar viaţa mea, fiind de multe ori în grevă, unde eu eram cel ce protestam şi tot eu eram cel împotriva cui protestam, nu am putut să o negociez. Nici zilele trecute cînd şefa mea de partid mi-a dat dispoziţie să pictez un tablou cu guvernul să şi-l pună agaţe în faţa biroului, nu am fost un negociator bun. Singurele cursuri pe care le făcusem despre culori a fost la şcoala de vară a partidului cînd ni s-a prezentat o expoziţie de curcubeie. Am luat matriţa în care turnam litere şi am dus-o la fier vechi. Acum aveam nevoie de pensule de diferite mărimi. Îmi trebuia pesimism mult să pictez sediul guvernului pe afară, un microscop pentru nivelul de trai, aveam nevoie de utopii, ruşine, de un rîs involuntar să le amestec şi să găsesc nuanţele adecvate.


Prima idee a fost să pictez douăzeci de scaune cu nimeni pe ele care votează cu spătarele. Ordonanţele să fie scrise într-o limbă necunoscută, apropbată de Academia călimărilor avangardiste. Masa să fie curbată sub forma ţării, iar scaunele gînditoare în jurul ei. Aş mai putea adăuga în spate cîteva consiliere fragede, avînd trupul împletit în flori, contaminate cu pojar de la un buchet de maci.
Aş putea ilustra guvernul şi ca pe un grup de tauri ce aleargă o văcuţă prin Europa, fără lapte, cu şira spinării ieşită ca munţii de curbură să o violeze. Poate ar trebui să desenez şi o cîmpie,  ce tot se lungeşte într-o sărăcie aprigă, unde nu mai este nimic de păscut.


Mai bine ar fi să pictez un cal cu picioarele din faţă în văzduh, cum avea Napoleon care nu rîgîie după ce mănîncă, să întruchipeze demnitate şi glorie. Nu, nu-i bine, o să pictez un cal la fel de mare cu sexul lui uimitor pentru a sugera adevărata grandoare a întregului guvern. Nici acum nu am avut o viziune progresistă. Mai bine pictez un cal mic cu dinţii necariaţi care poare mînca şi fabrici şi uzine, cu un sex foarte, foarte mare şi ca să nu îl vadă noua generaţie o să dau comandă la fabrica de mase plastice de un prezervativ de cal.

miercuri, 7 noiembrie 2012

Soare ascuns

Nu mi-aş fi închipuit că după referendum am să rămîn cu această extravaganţă de a număra orişice. La început am crezut că este din cauza tratamentului pe care îl făceam împotriva ambiţiilor mele intelectuale sau a ţinutei obligatorii cînd trebuia să urc pante abrubte. Dar, nu era aşa, matematica devenise pentru mine un post de prim ajutor unde eram tratat cu o substanţă ce se găseşte, numai în crăpăturile lutului din care este făcută fericirea. Am început să număr, paharele pline cu lacrimi ce le ţineam în frigider să nu-şi piardă din amărăciune, bărbaţii deveniţi cardiaci din cauza săruturilor ironice, icoadele ce-mi păzeau speranţele, pantofii suferinzi de amnezie, scrisorile de dragoste numerotate greşit. Ca şi cînd aş fi fost angajat la Institutul de statistică al genunchilor juliţi, număram dubiile liftului cînd transporta  doi îndrăgostiţi sărutîndu-se şi nu mai ştia în ce parte să meargă, hectarele de pămînt  cu care trebuia să mituiesc noaptea să nu-mi intre în vene. După ce am epuizat şi ţiglele după casă, zalele lanţului cu care scoteam roua din trandafiri, într-o zi cînd guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă privind combaterea invidiei, mi-a venit aşa dintr-o dată să-i număr celulele şefei mele. Aşezată într-un fotoliu, se chinuia să-şi amintească îmbrăţişarea anului de la festivalul de anul trecut. Am improvizat un microscop dintr-o hiperbolă şi am trecut la treabă. Era greu de numărat, unele celule posedau arme chimice mai puternice decît heroina, altele se aranjau în sala de aşteptare a iubirii, multe erau invidioase pentru că nu aveau aceeşi expunere la pipăit. O parte dintre celule, mai ales cele de pe fese produceau curent electric cam cît produce o microcentrală de trandafir, cele după spate aveau prea multe dimineţi în ele şi se mişcau, iar din cauza prospeţimii mi se aburise microscopul. În unele zone era mai dificil  de numărat din cauza părului, iar cele după pulpe aveau o forţă asemănătoare cu a apei. Nu ştiu cum s-a întîmplat că tot numărînd, numărînd am pătruns în ea. Era atît soare înăuntru că am devenit fluorescent. Mă vindecasem, a doua zi a trebuit să pun cîinele să-mi numere ţigările pe care le fumasem pînă atunci.

marți, 6 noiembrie 2012

Camera erotică

Şefa m-a sunat să-mi spună că mîine pe ora şapte seara vine la mine. Simţeam în vocea ei cum îşi ridicase fusta peste genunchi, privindu-se în oglindă. Ştiam de mult că avea rochii şi fuste temătoare. Cînd am auzit, o locomotivă plină cu trandafiri mi-a intrat în artere şi m-am apucat de curăţenie. După ce am numărat în cameră peste cinci milioane de molecule de ozon şi m-am asigurat că nu se poate asfixia în momentele de extaz, am chemat medicul de familie să stabilească un diagnostic pentru pereţii puţin gălbejiţi. Mi-a prescris şi o reţetă, să nu mai traversez firul de praf în fugă, să nu mai pun sîngele să provoace anotimpuri pentru că din cauza emoţiilor se blochează pe atmosfera de toamnă, să nu mai fac exerciţii fizice care nu se pot vinde, dar mai ales să nu las sărăcia să-mi producă stres că astă se depune direct pe pereţi. Tot el mi-a recomandat să nu mai chinui cuvintele cu diete asiatice, cu aspirine să le scadă febra, cu şocuri electrice, numai pentru a le domestici să se aşeze la coada versurilor sub formă de rime că le pot provoca atacuri de panică şi fac icter. Am scos şi şezlongul din cameră că soarele cum îl vede începe operaţiunea de bronzare şi pentru că statul nu mai are centre de colectarea bronzului, decît centre de scuipat, am renunţat la valorificarea deşeurilor. Am scos şi scaunele din cameră, erau cam afumate, fac focul sub ele cînd este frig să nu-mi îngheţe strămoşii din nume. Am un pendul chiar în faţa patului care are apucături de teatrale, hipnotizează bioxidul de carbon din cameră să nu mai poată zbura gargăriţele prin el. L-am dat afară pe hol să nu se confunde ticăitul ceasului cu cel al inimii ei. Am externalizat şi vreo doi paianjeni, cu ei mi-a fost uşor , dar pînă le-am lipit pînza la loc pe litera O rămasă disponibilă de la un covrig mai mare, din cel promis de guvern,  mi-a luat o oră. Mai erau cîteva neclarităţi la ferestre , vîntul îşi lăsase amprentele pe geam, de asemenea, cîteva gîfîieli rapide lăsate de nişte aştri nepricepuţi în ale zborului., iar acarienii i-am condamnat pentru două zile la exil într-o scorbură.
Cînd a apărut, zîmbetul ei a făcut o înţlegere cu lumina din cameră, un exerciţiu de pregătire, sugerîndu-i luminii să stea mai departe de noi că o putem strivi între trupuri şi, ca şi cînd s-ar fi depus toată iubirii, s-a aşezat pe covor.
A doua zi după ce a plecat, m-am gîndit că patul poate fi un uzurpător al dragostei , că în economia de piaţă, nu mai este un mijloc de producţie şi i-am dat foc.

luni, 5 noiembrie 2012

Tinereţe de laborator

Am plecat în oraş să-mi un cumpăr un BMW X5, dar am costatat că este mai scump ca o legătură de covrigi cu susan de care iau zilnic şi am renunţat, mi-am procurat un bilet în rîndul întîi a magnetismului din trupul şefei mele. Toată iarna făcusem economii, am demolat sobele din casă pentru că fac focul în pantofi, curentul electric îl produc cu o minicentrală ce foloseşte drept combustibil singurătatea, iar apa pe care o folosesc să-mi spăl cămăşile o adun de la ploaie în cupele trandafirilor.  Cu tot acest efort, nu reuşesc să fiu la înălţimea unui cunoscut de-al meu care pe lîngă  un Ferari are şi o maşină de făcut tuneluri. Este adevărat că după ce se spovedeşte îl apucă sughiţul şi nu îşi revine ,decît dacă vede o negresă. Are tratamentul asigurat o plăteşte pe femeia care îi aduce laptele să aibă buzunarele pline cu funingine tot timpul. Deşi, sînt ambiţios că am buzele groase să pot pronunţa cuvinte grele, nu pot fi ca el, nu pot fi mai mult decît, un cal domestic potcovit cu portretele lui Bismark, aşteptînd să fiu călărit de femei frumoase. Lui, i se aduce pîinea de la Ierusalim, portocalele de lîngă Vezuviu coapte la lavă, fumează ţigări, numai după ce li s-a făcut transplant de nicotină în Cuba.
Curios este că pe omul acesta, nu l-am văzut niciodată la lumină. Orişice problemă am avut cu el, cum a fost cazul să-mi procur un rît de porc să-mi sape prin grădină sau să-mi treacă iniţiala tatălui în cartea de identitate să mă cunosc mai bine, îmi dădea întîlnire, numai noaptea. Dacă era în amurg căuta mereu locuri întunecate şi mă întrebam, ori el sparge becurile de pe străzi ori primarul le fură. O studentă de la foraj din Ploieşti mi-a spus că a renunţat la relaţia cu el pentru că o ducea cu maşina prin tuneluri, oprea unde era lumina mai slabă şi îi ţinea discursuri despre capacitatea fumului de ţigare de a produce anotimpuri în celule. O bibliotecară de unde împrumut eu cărţi să le fac concurenţă celor din biblioteca mea, mi-a spus că a invitat-o la el acasă cu ocazia zilei monarhiei şi s-a purtat foarte curios. Noapte fiind, avea toate luminile stinse, ori nu-şi plătise factura şi renelul îl debranşase ori aştepta razele de lună să producă mister. Bibliotecara în escapada ei a spart o damigeană cu vişinată, pahare cîte vrei şi o farfurie cu ouă ce stătea neajutorată pe colţul mesei. Cînd a ajuns acasă mirosea ca un lift, duminica, după ce încărcă de la ficare etaj damful de mîncare specific înălţimii.
Cînd a venit să se înscrie la partid şi i-am văzut anul naşterii mi-am dat seama că tinereţea lui, nu mai avea lumină de multă vreme şi îşi acundea ridurile prin tuneluri.

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Propagandă cu piramide

Mă pregăteam să plec cu tractorul şi remorca să mai aduc nişte materie primă pentru turnat stele. Îmi luasem o măsurile necesare de precauţie în situaţia în care pe cer erau nori sau cerul era bîntuit de vreo boală şi trebuia oblojit cu prosoape fierbinţi. Aveam tipare, nu numai pentru stele, ci şi pentru asteroizi. Cu cei mai mici aruncam în politicieni cînd rupeau cu minciunile lujerii trandafirilor.


În drum spre cariera  cosmică am constatat că oraşul era plin de corturi. Erau ca nişte mici cazinouri de plastic ridicate  în faţa restaurantelor, a fabricii de salivă. Lîngă un atelier foto ce pretindea că te scoate din anonimat dacă ai capacitatea de a rînji mă privea uimit un cerșetor dezideologizat. Apelasem la tractor în ultimă instanţă, altfel aş fi folosit vulturii, dar aceştia fusese chemaţi de urgenţă în America unde lumea se pregătea de alegeri prezidenţiale. Se vedeau bine corturile din cabină, cam cum se observă ironia printre ciulini.


Mă gîndeam că seara trecută oraşul devenise unul turistic şi neavînd unde să-i mai cazeze pe turişti patronii au improvizat aceste arhitecturi nomade. Poate umilinţa contemporanilor mei nu a mai încăput în lacrimi şi administraţia i-a schimbat domiciliu transferînd-o în aceste căsuțe. Poate toamna a vrut să vadă cum se moare la oraş şi a improvizat cîteva abatoare pentru frunze între blocuri.
Mai degrabă a izbucnit vreo molilmă de care nu ştiu care schimbă sexul locuitorilor şi au configurat aceste singurătăţi ţuguiate ca pe nişte obstacole. Urbea era un spital de campanie. Inima mea începuse să se descojească: Trupurile oamenilor pareau inutile şi îmbrăcate în căptuşeală hainelor. Albul corturilor făcea transfuzii cu var clădirilor din apropiere.


Erau centre de mică publicitate unde sărăcia se vindea fără cartele sau centre de înscrieri pentru anunţuri matrimoniale. Aceste corturi fără ferestre puteau fi chioșcuri unde se vînd femei gonflabile, pastile de ridicat sînii sau primăria nu a mai avut spaţiu de depozitare pentru stres şi l-au cărat pe străzi.
Am coborît din tractor şi m-am apropiat de un cort. M-a întîmpinat o tînără ce mîzgîlea aerul cu un parfum de bucătărie şi din cauza zgomotului din coapsele ei goale nu mai auzeam huruitul maşinilor.

Nu am mai întrebat-o nimic cînd am citit pe frontispiciul cortului "Instrumentul de măsură al bunăstării noastre este domnul S." S-a schimbat arhitectura propagandei politice mi-am zis. Acum se face cu corturi. Cînd va veni şi vremea piramidelor?

vineri, 2 noiembrie 2012

Comerţ cu aparate de produs ruşine

Pentru că în ţara noastră şi păpuşile se dedau la furăciuni, fabricile se evaporă una cîte una, iar minerii nu mai scot cărbune şi strigăte comprimate sub formă de cocs, m-am apucat să fac comerţ. Altceva nu aş fi putut să întreprind pentru că aveam mutaţie în eşarfa unei femei care o purta la gît, eram nevoit să mă ţin după ea pretutindeni.
Prima oară, am confecţionat ghete pentru animale, gîndindu-mă că acum în economia de piaţă, ţăranii vor proteja picioarele oilor, vacilor, cailor. Pentru cai confecţionasem bocanci cu potcoave să aducă noroc oamenilor. Aveam pe tarabă încălţări pentru animale, cu două picioare cum ar fi orătăniile, dar şi pentru animale cu patru picioare. N-am vîndut nimic, concetăţenii mei din sate, nu aveau bani să cumpere pantofi pentru ei, ce să mai vorbim vitele din ogradă.
Apoi, am încercat să vînd picături de ploaie în care pusesem două îmbrăţişări, una între două femei, alta între doi bărbaţi, învelite ecologic în foiţă de staniol. Nu a cumpărat nimeni, era să fiu amendat sub pretextul că aceste produse se comercializează prin magazine online. M-am reprofilat, am deschis un butic la marginea oraşului unde aveam la vînzare detergenţi pentru păsări albe, găini, gîşte,chiar lebede,  neavînd umbrele se murdăreau din cauza prafului cosmic. Dacă am văzut că după douăzecişiuna de zile, cît durează clocitul, n-am vîndut nici o pungă de detergent şi ouăle erau la fel, nu erau strălucitoare ca  sînii actriţelor ce primesc premiul Oscar, am abandonat afacerea.
Mi-a venit altă idee. Aduceam ţigări de peste hotare, din tutun krasnodar, le puneam filtru din zîmbetele femeilor de pe stradă şi le băgam la vînzare. Importam valize de păstrat sîngele pentru mersul în concediu să nu se amestece cu al străinilor, robinete de bronz pentru a fi montate pe ţevile pe unde intră noaptea în oameni să nu le producă riduri. Am mai încercat să vînd, cabine telefonice pentru îndrăgostiţi să nu poată fi interceptaţi de nimeni, mîncare pentru vulturi, tacîmuri pentru nunţi care aveau gravate pe cozi texte din constituţie, decolteuri, mături de păr pentru cei care chelesc.
Nu am cîştigat nici un ban, economia de piaţă, nu era şi pentru mine.Mai mult, de atîta comerţ organele mele interne, nu mai erau la locul lor, inima îşi găsise un vad bun spre partea unde era o şcoală de fete, iar celelalte studiau tratate de marketing.
Pînă la urmă, şefa mea mi-a aprobat să deschid un magazinaş în holul de la parter al partidului. Aici  comercializam gesturi pentru campania electorală şi benzi desenate cu iluzii. Astăzi, am vîndut marfă, cît să cumpăr un aparat de produs ruşine pe care am de gînd să-l donez guvernului.

joi, 1 noiembrie 2012

Doamna P.

Doamna P. politician de notorietate tot ascultînd rugăciunile de dragoste din sîngele poporului învăţase să intre prin firul de telefon în bărbaţi aproape clandestin. Uneori producea pagube, împrăştia nasturii de la cămaşă pe jos, amesteca amintirile, dar cînd sîngele celui de lîngă ea nu lua poziţie de drepţi în faţa sa îl punea să facă sute de flotări. 


Ştia să îmbrace cuvintele în costume populare şi cu o impertinenţă discretă le trimitea să producă zgomote erotice pe burta bărbaţilor. Era declarată cetăţean de onoare a multor tăceri încordate. Îşi dăduse doctoratul într-un domeniul la modă mai tot timpul, ridurile, avînd ca idee centrală faptul că pupatul împarte timpul exact în două şi nu trebuie să se supere nimeni. Cînd voia să-şi  afle volumul sînilor chema nişte specialişti în topometrie. Cînd voia să ţină un discurs plîngăcios punea elice lacrimilor să nu i se răstoarne visele prin cearşafuri. Zîmbetele le păstra ca pe nişte hîrtiuţe roz la sfîrşitul carnetului de partid. 


Oboseala iubirii era ca o eclipsă de soare pe chipul ei, deşi avea ingineri angajaţi ca să-i deschidă robinetele fericirii. Uneori aceste conducte se mai blocau cu dezamăgiri, cu moţiuni de cenzură introduse de necunoscuţi prin canalele presei. Trist era că nu îi mai creştea haşiş pe corp şi bărbaţii fumători o ocoleau, dar păstra sub unghii solzi din umerii multora. Odată cînd un mecanic de locomotivă i-a călcat cu trenul un surîs l-a dat în judecată pentru nerespectarea semnelor de circulaţie. Mansarda o avea plină cu mulajele mîinilor celor care au mîngîiat-o. Biletele de avion nefolosite și tăieturile de ziar din Le Monde, unde se scria ca este autoarea formulei matematice de aflare a suprafeţei sărăciei din ţara noastră exprimată în kilometrii patraţi, reprezentau grosul bibliotecii ei. 


Era coautare a legii vibraţiilor verificată sută la stă pe fesele femeilor. Îşi antrena emoţiile cu migiuţe de păpădie ca atunci cînd sînt mitinguri în pieţele publice să nu fie luată prin surprindere de ploaie. Mai mult, a propus să se construiască un spital, separat de cel judeţean, undeva într-o pădure aflată în pantă pentru cei suferinzi din cauza iubirii. Într-o zi am auzit-o vorbind cu ataşatul erotic al unei ambasade căriua îi spunea: nu mă culc dragă cu străini că nu vreau să-mi trădez ţara. Am ieşit din impas voi avea cu cine să votez.