luni, 30 aprilie 2012

Copacii de patru ani

Dacă am secționa un arbore milenar(nu știu dacă o mai fi vreunul în arhiva botanică) în cercurile lui concentrice am găsi memorate toate intențiile umane ce ne-au însoțit până azi. În unul din inele îl observăm pe Decebal adăpându-și calul înainte de deveni lumină românească. În altul se vede cum Ciprian Porumbescu lasă vioara în iarbă și instantaneu se umple de prospețime. E dificil, în unele îi vedem chelia lui Lenin, în altele, mustața lui Hitler, dar și sînii Sofiei Loren. Totul s-a memorat.



Să vedem cine are curaj să taie un copăcel de patru ani? Copăcelul acesta e atât de pricăjit că seamănă cu un chinez vegetal.
Și totuși eu am avut curajul. O nenorociree... ce am văzut în ceasornicul cu patru cercuri concentrice.
Ochelari sparți, spitale care își duceau zilele intr-un nesfârșit asfințit, școli cu ferestrele mereu ferecate, oameni ce se încălțau numai cu ciubote albe să vadă în  întunericul care-l trăiesc. Se vede clar în cele patru inele. Pedeliștii au distrus tot.Câtă forță au avut dacă au putut să izoleze oamenii între ei. I-au determinat și pe pensionari să ia drumul Romei(medicii au plecat de mult).



Cum a fost posibil ca plevușca asta să facă din tinerii frumoși ai României niște trupuri bondoace pline de oboseală?  Cum au reușit să ne facă să ne mâncăm pe dinăuntru?
Am devenit o pustietate liniștită. Pasiunile nu ne mai tulbură, femeile nu mai sunt fragile iar zâmbetul a dispărut dintr-o mare parte a țării.
Asta scrie în inima copacilor de numai patru ani. Ei nu vor mai putea traversa veacuri. Sigur vor deveni dopuri la sticlele de vin din cauza rușinii.

duminică, 29 aprilie 2012

Ambulanțele

Înțeleg de ce Raed Arafat e primul în sondaje.În sărăcia lucie în care trăiește românul, și-a închipuit că  ambulanța este salvarea noastră.Dacă ambulanța lui Raed este în stare să-ți salveze viața în zece minute asta nu înseamnă, că aceeași ambulanță, te poate lua din întunericul foamei și te poate transporta la spitalul bunăstării, te poate lua de lângă groaza zilei de mâine și te duce într-un loc luminos.
Asta a fost în mintea pedeliștilor, să facă din această țară o țara a ambulanțelor.Durerile oamenilor să fie cărate cu ambulanțele după dealul acela negru(adica muntele de minciuni) să nu le vadă nimeni, speranțele lor să fie abandonate pe câmpuri aride unde nu există durere de dinți.
Guvernarea care tocmai a asfințit, încerca un vodevil ieftin, mieunatul lor(mai ales al sulfinelor) să devină pentru noi simboluri terestre și cerești.
Habar nu aveau că noi ne ciopleam visele în cariere de piatră, habar nu aveau că noi între noi ne faceam cadouri, manifeste optimiste.
Mă săturasem, în fața teatrelor ambulanțe, la porțile grădinițtelor ambulanțe.Nimeni nu avea grijă măcar să facă curat, să scoată mirosul de morți  din ele.

Muzica

Concertul s-a terminat.Guvernul MRU a căzut. Bagheta dirijorului, ruptă, a rămas lăngă o mătură sprijinită de un perete. Deasupra măturii tronează imperios o flegmă, mare, cât a unui popor.Cele două pianine ,fără coadă, Roberta Anastase și Elena Udrea au tăcut brusc. Cu clapele sărite sunt cuprinse de o uzură neitovită. Nu știu dacă acum își dau seama cât de falsă era muzica pe care ne-au cântat-o atâția ani. Ce prostie,pe o scena improvizată ajunsese toate instrumentele dezacordate lăsate de Băsescu după ce acesta s-a mutat la Cotroceni. Ocarina lui Boc , trecea de la un gen muzical la altul cu atâta ușurință încât avea sentimentul că e un geniu al portativelor.
Cred că cea mai mare bătaie de joc este să-i cânți cu cerbicie unui om mort de foame, care așteaptă o firmă franceză să- i închidă gazele și una austriacă să-i  închidă apa.
Orchestra era mare, se adunase mulți cântători de rahat în ograda lor, dar muzica aceea era bună numai în cimitire.Era așa de limpede cât de nesăbuit cântau pe ulițele satelor sau pe străzile orașelor, cât de grotesc turnau peste sufletele oamenilor balsamul lor otrăvit.Acest adio târziu,al acestei caricaturi muzicale, ne-a oferit o minimă fericire.Acum aștept cu nerăbdare viitorul concert, dar mai ales prestația noului dirijor.

luni, 23 aprilie 2012

Tânarul

Iată, în grădina mea a intrat un tânar.Pe chipul lui părea ca începe dimineaţa, înalt, iar în jur sufla o adiere elementara.Curiozitatea mea avea ceva masiv. Cuvintele pe care mă pregăteam să le rostesc erau aşa de sfioase ca au ingenuchiat. Până să-l salut s-a şi risipit printre tufele de trandafiri ca o nalucă. A rămas în urma lui     o frământare discretă şi această scrisoare pe care v-o citesc şi dumneavoastra:                                          


Primăvară                                                                        

Căutăndu-te, roua protejează soarele mai bine
seminţele se-narmează cu înălţimi arzătoare
visurile mi se rotunjesc în insule senine
ideea se sfărşeşte intr-o frumoasă  zburătoare.

Căutându-te, numele iederă încearcă să devină
adevărul un stup, închipuirea o spadă
iată,săngele meu ca un lup de lumină
urmărind părintii lasă urme adânci pe zăpadă.

Căutându-te, evadez din sensurile întunecate
împing lumea pe plajele dimineţilor verzi
dau zeii afară din amintirile îndepărtate
copile, îţi copiez primăvara-n carne să n-o pierzi.

duminică, 22 aprilie 2012

Prea scump

Printre cunoștințele mele s-a întâmplat să se afle și un turnator. E greu să-l descriu. Era de o bunătate mioapă. Irosea cuvintele într-un triumfalism perplex și încerca să ascundă între liniile frunții un mister pervers.
Cănd se îndrepta spre ușa îti lasa impresia ca insultă cu buna ştiinţa adevărul.

Auzisem de la alții că asemenea indivizi au urechile julite pentru că tot timpul le țin lipite pereți. Auzisem ca noaptea , turnatorii aștia, legalizau autobiografii false. Cuvintele lor purtau ochelari fumurii și văntul de frică se urca pe acoperișuri. Ce credeți?  Mă trezesc cu el director la o fabrică nouă. De fapt nu-i o clădire noua, e un  grajd revopsit.

Nu am autoritatea să spun că merita postul, dar cănd l-am revăzut parcă avea mâinile mai primejdioase iar fața lui avea o seninătate de bazalt.
Am înțeles că tranziția la români are multiple arhitecturi. Am înțeles că speranța este când amantă când nevastă că domnii aceștia  scuipă comunismul ca să le rămână forma gurii desenată în carnea timpului. Însă nu pot înțelege niciodata de ce puțina noastră libertate costă atât de scump.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Semne de circulaţie electorale

    Uitaţi-va la şoferii  pedeliști,  încarcă maşinile cu zahăr, ulei, conserve etc.împreuna cu colegele de partid,și viteză, viteză…, trec pe roşu, accidentează căte un uselist dar nu contează ,la ei aproape nimic nu contează.Dacă îi opreşte poliţia scot carnetul de partid și scapă(buletinul de identitate nu mai e folosit de mult),dar sa nu uit,o vecină care le ştie pe toate,povestea ,că unul a intrat cu toata flota românească intr-o insula  și s-a facut praf și pulbere(flota desigur) dar nu se mai ştie locul unde s-a întîmplat;cică de vină ar fi capitaliştii care au pus insula în drumul navelor.Sa revenim,şoferii aștia,pedeliștii adică, ajung într-o comună, opresc pe marginea drumului,descărca produsele și fac un grătar. Mănîncă ce mănîncă(sunt sătui nu mănîncă mult și unii fiind intelectuali au stomacul mic)și apoi împart bunătăţile oamenilor,de salam agăţa cate o poza ,de brînză cate un pix(se poate scrie pe brînză ca e albă).Și după ce au subliniat discursul politic cu cîteva sute de sacoşe se întorc acasă și încep sa-și împartă fotoliile. De-aia zic eu, în țara asta nu ştie nimeni sa conducă drept decît dacă drumul este prevăzut cu semne de circulație electorale.