luni, 23 octombrie 2017

Jurnal intim



Pentru că mă strângeau pantofii i-am umplut cu apă și i-am băgat în congelator. A doua zi erau perfecți. Gheața pe care am scos-o din ei știa să meargă. Întrucât frigul merita o recompensă am invitat-o la un concurs de prins fluturi.

Siguranța nățională




Când eram școlar credeam că au inimă numai cei ce înghit zilnic aspacardin. Acum când o femeie ține telefonul închis cred nu vrea să-i fie cunoscuți prietenii apropiați. Siguranța națională ne obligă să trăim singuri.

duminică, 22 octombrie 2017

12 versuri spuse în baie




L-am sculat din somn pe Dumnezeu,
văzând cum toamna grațiază frunzele
într-un tăcut heirup
să mă transforme în burete
ca ea să-și spele cu mine vara de trup
să-i trec plin de emoții peste umeri
să-i lunec lent peste picioare,
din mâini dacă mă scapă
lacom am să-i sorb
chipul reflectat de apă,
iar la sfârșit să mă usuc
să mă stoarcă puternic de clăbuc.

sâmbătă, 21 octombrie 2017

Dureri fizice





Așezase crizantema pe masă
ca pe o iarnă cuminte
am început să sparg lemne
pe visul cel mai viguros
să am cu ce să-mi  încălzesc
o parte din cuvinte,
tăcerea era latura distractivă
a gesturilor noastre
în timp ce contemplarea mărea
temperatura din ferestre,
conflictul din privirea ei
părea o ecuație biunivocă,
trăiam urgent,
amănuntele de sub bluza ei
simțeam că mă sufocă.

vineri, 20 octombrie 2017

Emisfera nordică a țipătului






Nu erai departe de locul
unde m-am despărțit de mine
auzeam cum gândurile tale mă uitau,
vara murise
înecată cu câteva boabe de struguri
ca o melodie veche
strivită în orgă de întuneric,
tăcerea de pe stradă era perforată
de picături triste
să nu le uit numărul
făceam noduri la batiste,
priveam la balcon
cutele ceașafului pus la uscat
ce mai păstra îmbrățișările noastre
în timp ce crizantemele din ghiveci
vegheau la ferestre
ca niște ierni albe și reci.

marți, 17 octombrie 2017

Anonimul






Sunt pe punctul de a închide
filialele iubirii din oraș,
oglinzile retrovizoare ale inimii
s-au pătat din cauza singurătății,
nu știu cu cine se învecinează
tăcerile mele
chipul îmi rămâne imprimat
pe mâneca zilei
ca zborul unei păsări
pe obrazul toamnei,
datele private ale trupului ei
le mai păstrez în memorie,
trăiesc urgent
ca un foton într-un flacon,
nu mă cunoaște nimeni
deși de ani de zile
îmi usuc rufele pe sârma din balcon.

vineri, 13 octombrie 2017

15 versuri scrise pe o frunză






Picăturile de ploaie
fac găuri
în singurătatea de pe străzi
să nu le uit numărul 
fac noduri la batistă
să știu când trebuie să rup 
lista cu decepții.
sângele nu mai vede bine
frigul prin inimi face ruine,
din scrieri postume 
poeții urcă în steme
sunt  decor 
pentru acestă toamnă
ce se reflectă
în  zăpada din crizanteme.