sâmbătă, 24 iunie 2017

Act de stare civilă







O să dau păsărilor să bea apă
din pahare de cristal
poate îmi împrumută
o pereche de aripi,
mi-am dat seama 
că nu mă cunoaște nimeni
deși îmi usuc rufele pe balcon,
inima o  țin la fereastră
să aibă de ce să se prindă diminețile
când urcă în oraș,
când plouă îi țin umbrela
statuii din fața blocului
să nu creadă că i-am uitat meritul
de a tăcea și în locul nostru,
de curând am moștenit un taraf de lăutari
dar n-am găsit nici un motiv
să îl pun să cânte.

vineri, 23 iunie 2017

14 versuri despre un anonim







Nu mă visează nimeni,
altfel dimineaţa m-aş trezi palid
ca și când aș fi stat
întru-un flacon cu incertitudini,
nu se gândește nimeni la mine
cămașa s-ar subția să mi se vadă inima,
dacă mi-aș privi cardiograma  
aș simți cum sângele întemeiază delte
de singurătate
ceea ce înseamnă
că mulţi se străduiesc să mă uite,
m-am împăcat cu gândul
că nu sunt decât o vioară dezacordată
cântând sub fereastra limbii române.

joi, 22 iunie 2017

Studenta de la etajul trei



A stins becurile
pe casa scării
s-a aplecat spre mine
și mi-a șoptit
să nu mai o mai visez
niciodată goală,
când spune
rugăciunea de seară
nu vrea
să o vadă Domnul
complet dezbrăcată.

Tranzacții




Poetul scrie și fără să aibă vreo muză, dar când o găsește aceasta îi cere mai întâi să-i deschidă un cont la bancă pentru a-i cumpăra cuvinte.

Lista cu decepții



Mă întind sub teiul din curte,
ascult cum lumina
se transformă în ceai,
firele de iarbă 
de un verde timid
ca niște degete subțiri
îmi intră prin păr
citindu-mi memoria
asemeni unor ace de patefon,
grădina ascultă vocile  femeilor
ce mi-au făcut mâzgălituri
pe inima mea,
se aud râzând atât de tare
că mi se dezleagă nodul de cravată
din fotografia
de pe cartea de identitate.

marți, 20 iunie 2017

Coli de scris




Frunzele în cădere
se lipesc de hainele mele,
îmi stă bine,
sunt un copac umblător,
mă pot duce la banchetul
pe care îl dau pădurile
înainte de a ascunde în cântecul păsărilor,
am ocazia să studiez retorica vântului
ce se urcă pe acoperișuri să se sinucidă
că nu îl ține nimeni de mână, 
niciodată nu încui poarta de la drum
să aibă unde să intre singurătatea
dacă începe ploaia,
frunzele cad peste inima mea
de-abia se mai observă că are forma patriei,
nu mă scutur de ele,
poate vreo femeie
care nu mai are coli de scris
mă bagă în imprimantă
să-și scrie sentimentele pe mine.

luni, 19 iunie 2017

12 versuri despre tabieturi



Se pieptăna științific,
cărarea trebuia să-i treacă
prin cele mai apetisante fantezii,
am rugat-o să-și lase părul lung,
mă simțeam obligat
să-mi scurtez cuvintele
să visez mai puțin,
nu aveam timp
să întocmesc un proces verbal
al sentimentelor,
duceam dorul să fiu antemergător
simțurilor sale.